21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Măsuri de securitate la competiţiile sportive

Craiova: Măsuri de securitate la competiţiile sportive

În perioada 26 – 28 aprilie, Federaţia Română de Volei organizează în incinta Sălii Polivalente din municipiul Craiova, în parteneriat cu Primăria municipiului Craiova, Cupa României la Volei – masculin şi feminin. 
Pentru asigurarea măsurilor de ordine şi prevenirea oricăror evenimente ce ar putea perturba buna desfăşurare a activităţilor, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, cu un efectiv zilnic de 60 de jandarmi, asigură măsurile de ordine pe timpul desfăşurării acestui turneu.
De asemenea, în data de 27.04.2013, între orele 08.00-19.00, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, cu forţele şi mijloacele la dispoziţie asigură măsurile de ordine la competiţia sportivă internaţională de futsal „Cupa Pelendava” organizată de Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea Craiova”, în incinta sălii „Ion Constantinescu” din municipiul Craiova.
Jandarmii, sprijiniţi de efective din cadrul IPJ Dolj, Politiei Locale Craiova si ISU Dolj, vor asigura condiţiile de securitate pentru toţi participanţii la aceste manifestări sportive şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional şi contravenţional, intervenind în cazul în care ordinea publică va fi tulburată.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova invită spectatorii să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locurile de desfăşurare a competiţiilor sportive, în apropierea şi în interiorul acestora.
Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova face următoarele recomandări: este strict interzis fumatul în interiorul sălilor (inclusiv pe coridoare); cei care participă la aceste evenimente trebuie să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; spectatorii trebuie să respecte măsurile adoptate de organizator (ora de acces, obiecte interzise, locuri de parcare, punctele de acces etc.); în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi; să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia; să nu se afle sub influenta băuturilor alcoolice. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova reaminteşte că, in conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS