17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe dă startul evaluării pentru înscrierea la şcoală

Se dă startul evaluării pentru înscrierea la şcoală

http:http://www.youtube.com/watch?v=tx3AL9aFqYY

Marţi, 2 aprilie, încep înscrierile pentru învăţământul primar, respectiv clasa pregătitoare şi clasa I, care se vor face în două etape, respectiv 2 – 20 aprilie şi 7 – 20 mai 2013. Copiii care împlinesc şase sau şapte ani în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie 2013 trebuie să treacă printr-o evaluare psihosomatică.

Evaluarea psihosomatică este necesară copiilor cu atât mai mult cu cât acest an este ultimul în care se mai pot face înscrieri în clasa I fără a parcurge pregătitoarea. Evaluarea este organizată în centre stabilite de o echipă formată din profesori consilieri şcolari, profesori logopezi şi un medic pediatru de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj. „Pentru Craiova am stabilit un singur centru de evaluare, ca şi anul trecut, de altfel, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj din strada Beethoven. În judeţ, celelalte centre sunt la  Şcoala gimnazială Filiaşi, la Şcoala gimnazială Segarcea, la Liceul Teoretic «Mihai Viteazul» Băileşti, la Liceul Teoretic «Constantin Brâncoveanu» Dăbuleni şi în Calafat, la Şcoala gimnazială «Constantin Gerota»“, a precizat dr. Marinela Dumitrescu, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj.

Zilele evaluării

În ceea ce priveşte perioadele de evaluare, pentru Craiova acestea se pot face în perioada 2-5 aprilie şi
15-19 aprilie. În judeţ, evaluarea se va face pe 8 aprilie la Filiaşi, pe 9 aprilie la Segarcea, pe 10 aprilie la Băileşti, pe 11 aprilie la Dăbuleni şi pe 12 aprilie la Calafat, în intervalul 10.00 – 18.00. „În situaţia în care vor fi copii care nu pot să se prezinte,  putem face reprogramări“, a precizat directorul CJRAE Dolj. Programările pentru evaluare se fac telefonic, la numerele 0351.170.373 sau 0351.170.374.
 Părinţii trebuie să se prezinte la evaluare cu buletinul de identitate, copia certificatului de naştere al copilului şi avizul medicului de familie în care să se specifice faptul că micuţul este clinic sănătos şi apt pentru şcoală.

Părinţii pot vizita şcolile

Înainte de a-şi depune cererea la şcoală, părinţii pot vizita unitatea de învăţământ pentru care vor să opteze. Potrivit inspectorului şcolar general Georgică Bercea, pe 3 aprilie, unităţile de învăţământ din Craiova îşi vor prezenta oferta şi vor sta la dispoziţia părinţilor pentru a le răspunde la întrebările legate de acest subiect.
 Excepţie vor face două unităţi şcolare din Craiova, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ şi Liceul de Artă „Marin Sorescu“, care vor fi implicate în derularea Olimpiadei Naţionale de Limba şi literatura engleză şi Olimpiada Naţională de Arte. În aceste cazuri, întâlnirea cu părinţii pentru a oferi informaţii cu privire la clasa pregătitoare sau clasa I se va reprograma. La Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ va fi pe 5 aprilie, iar la Liceul de Artă „Marin Sorescu“, pe 7 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS