11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele României i-a trimis un mesaj Papei Francisc

Preşedintele României i-a trimis un mesaj Papei Francisc

Preşedintele Traian Băsescu a transmis azi un mesaj Papei Francisc, cu prilejul alegerii ca Suveran Pontif al Bisericii Catolice, în care şi-a exprimat deplina încredere în dezvoltarea relaţiilor existente între România şi Sfântul Scaun.

„Îmi revine onoarea de a Vă adresa în numele poporului român cele mai calde felicitări cu prilejul alegerii istorice a Sanctităţii Voastre ca Episcop al Romei, Succesor al Apostolului Petru şi Suveran Pontif al Bisericii Catolice. Este un moment de mare însemnătate din viaţa Bisericii Catolice, pe care am deosebita bucurie de a-l saluta solidar cu credincioşii catolici din România şi din întreaga lume şi cu deplina încredere în dezvoltarea relaţiilor existente între România şi Sfântul Scaun pe temeiul valorilor comune şi în spiritul dialogului fratern dintre creştinii catolici şi ortodocşi, inspirat şi susţinut de predecesorii Sanctităţii Voastre, Fericitul Ioan Paul al II-lea şi Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea”, se arată în mesajul preşedintelui, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale prezentat de Agerpres.

Totodată, șeful statului l-a asigurat pe Papa Francisc de „profunda preţuire” a României, exprimându-şi convingerea în continuarea cooperării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS