24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFericire cu ciocolată

Fericire cu ciocolată

Viitoarele mămici nu trebuie să se mai simtă vinovate după ce se delectează cu ciocolată. Noile studii au demonstrat că acest desert este benefic pentru făt şi îl face mai fericit, informează dailymail.co.uk. Cel puţin aceasta este concluzia la care a ajuns Katri Raikkonen, de la Universitatea din Helsinki, Finlanda, care împreună cu colegii săi au realizat un studiu pe un eşantion de 300 de femei însărcinate, pe care le-au rugat să noteze nivelul de stres cu care se confruntau şi consumul de ciocolată. După naştere, cercetătorii au căutat o asociere între cantitatea de ciocolată consumată de mama şi comportamentul bebeluşului. La şase luni după naştere, cercetătorii le-au rugat pe mame să noteze comportamentul copiilor în funcţie de diferite reacţii precum frica, râsul, zâmbetul şi alte competenţe sociale.
Rezultatele au arătat că bebeluşii născuţi de mame care mâncaseră zilnic ciocolată în timpul sarcinii erau mai activi şi aveau reacţii pozitive, comparativ cu ceilalţi copii. De asemenea, copiii născuţi de mame care declaraseră un nivel crescut de stres şi care consumaseră în fiecare zi ciocolată se temeau mai puţin de lucruri noi, spre deosebire de copiii ale căror mame fuseseră stresate şi care nu consumaseră ciocolată.
Specialiştii au explicat că efectul întâlnit la bebeluşi poate fi explicat prin faptul că substanţele chimice din ciocolată asociate cu inducerea unei stări pozitive au fost transmise de la mamă la făt. Iar beneficiile ciocolatei nu se opresc aici. Alt studiu realizat recent sugerează faptul că există o legătură între cantitatea de ciocolată consumată într-o ţară şi numărul de câştigători ai Premiului Nobel în acel stat. Autorul studiului, Dr. Franz Messerli de la Universitatea Columbia din New York, scrie că există dovezi care arată că ciocolata ajută la „încetinirea şi chiar inversarea“ procesului de declin mental ce apare odată cu înaintarea în vârstă. Elveţia conduce atât în clasamentul consumului de ciocolată, cât şi în cel al Premiilor Nobel, atunci când acestea sunt raportate la populaţia totală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS