21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Apariţii editoriale

„Despre lucrurile ultime“
de Otto Weininger, Editura ALL, 2012

În colecția in nuce a Editurii ALL continuă să apară cărți în format de buzunar dedicate gândirii unor importanți gânditori și scriitori români și străini. Colecția are menirea de a reaminti unui cititor obișnuit cu opere clasice câteva din titlurile de referință în domeniu sau, în cazul unui cititor proaspăt, să deschidă apetitul pentru formula eseului concis. Au apărut până în prezent astfel de cărți semnate de Paul Zarifopol, C. Dobrogeanu-Gherea, Adam Smith, Immanuel Kant, Charles Peirce, Sigmund Freud, Jonathan Swift, Thomas Hobbes, David Hume.
Ultima dintre apariții este lucrarea „Despre lucrurile ultime“, de Otto Weininger, scriitor austriac atipic (1880-1903), autor al unei formidabile cărți, „Sex și caracter“, apărută în chiar anul morții sale (s-a sinucis). „Sex și caracter“ a fost considerată o lucrare misogină și antisemită, în condițiile în care chiar autorul era evreu. „Despre lucrurile ultime“ conține aforisme, mici eseuri apărute postum, fragmente care orbitează încă în jurul gândirii puternice, contestatare din cartea sa de referință. Weininger, un autor apreciat foarte mult de E. Cioran, a fost constant preocupat de problema vinei, ca și a pedepsei, pe care le considera un tot. Inclusiv boala îi apare ca vină, dar și ca pedeapsă și avansează ideea potrivit căreia orice medicină trebuie să fie și psihiatrie, psihologie, știința îngrijirii sufletului. Ne reamintim că în societățile tradiționale acest fapt apărea ca indubitabil, până la schisma modernă a medicinei în care trupul este tratat oarecum separat de psihicul și sufletul individului (ne reamintim fraza lui Jung, europenii sunt spirite alienate). Văzut ca sexist din punctul de vedere adoptat azi ca regulă de conviețuire și bun-simț, Weininger crede că bărbatul se rușinează întotdeauna de boală, pe când femeia nu, cu referire la concepția veche care permitea bărbatului și leprosului să se întrebe ce lege a lui Dumnezeu a încălcat pentru boala primită. Păcatul originar, căderea în timp (cu expresia lui Cioran) sunt văzute de Weininger ca părți ale unei enigme în veci nerezolvate, de vreme ce numai moartea poate să ne învețe sensul vieții: „Stau în timp și nu deasupra lui, încă aștern timpul, încă cer neființa, încă îmi doresc viața materială; și pentru că mă aflu în acest păcat, nu pot să-l concep“. Dotat cu liber arbitru, omul poate alege pe Dumnezeu sau Nimicul. A treia cale nu există, tranșează austriacul. Contrar ideii comune, el crede că nu există iad. Iadul este doar frica binelui în fața răului, teama de focul care distruge totul, prădătorul universal (ne reamintim spusele lui Heraclit, ordinea lumii… este şi va fi: un foc veşnic viu care după măsură se aprinde şi după măsură se stinge). Autorul ne prezintă concepțiile sale despre timp și semnificația lui etică (unidirecționalitatea timpului reprezintă o expresie a elementului etic al vieții). Intransigent gânditor și sagace observator al naturii umane, Weininger surprinde mereu prin acuitatea unei gândiri subțiri ca o lamă de pumnal arab: „Este imoral să spui de două ori același lucru; cel puțin așa simte persoana care-și impune cele mai înalte cerințe morale și care este pierdută dacă nu le ascultă“. Acest tip de asceză spirituală este exemplificat cu spusele lui Iisus (Matei, 10: 19), care a rostit cea mai puternică poruncă morală în cuvinte care, după Weininger, trec mereu neobservate: „Iar când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați de ce sau cum veți vorbi, că în ceasul acela vi se va da vouă ce să vorbiți, fiindcă nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci duhul Tatălui vostru este cel care vorbește întru voi“. Însă, pentru ca omul simplu să realizeze așa ceva i-ar trebui o pregătire pe măsură, o credință și o înțelegere a propriei vieți care să-l scoată în afara vieții înțeleasă ca viețuire. Poate că de aceea, apostolii, cărora Iisus le vorbea, nu au fost decât doisprezece, dar până și lor li s-a vorbit în parabole. Ca argument de prezervare a puterii interioare este exemplar, însă cu câteva versete mai jos tot Iisus le spune apostolilor: „Feriți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul“. Credință versus încredere, așadar.
„Despre lucrurile ultime“ este cartea de adio a unui autor pentru care imperativul moral al ființei, acela de a nu-și curma viața singură (a fost primită ca dar), nu a fost respectat. Un autor cu o voință nihilistă mai puternică decât iubirea după care tânjea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS