13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAfluenţii Jiului s-au umflat

Afluenţii Jiului s-au umflat

Râurile din nord-vestul bazinului mijlociu al Jiului şi-au mărit debitele din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă. Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu, în cursul zilei de azi au fost depăşite cotele de atenţie pe râul Orlea (judeţul Gorj) şi pe râul Coşuştea (judeţul Mehedinţi) unde cota la miră înregistrată a fost de 310 centimetri, cu un debit de 61,80 mc/s, în condiţiile în care cota de inundaţie este de 300 cm.

Tendinţa este de creştere a cotelor. Cota de atenţie a fost depăşită, de asemenea, pe râul Motru, la staţia hidrometrică Broşteni (judeţul Mehedinţi), dar a scăzut ulterior. Debitele şi nivelurile la staţiile hidrometrice au fost în creştere în întreg bazinul, fără depăşirea pragurilor de apărare, din cauza efectului combinat al precipitaţiilor lichide înregistrate în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării în amonte. Pe afluenţi şi râurile interioare, nivelurile şi debitele au fost staţionare şi variabile, cu tendinţă de creştere.

Reprezentanţii ABA Jiu au informat că la nivelul judeţului Dolj nu au fost depăşite cotele de atenţie.

Reamintim că este în vigoare avertizarea hidrologică emisă de emisă ieri de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi valabilă până mâine, la ora 22:00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS