10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Noaptea deprimaţilor

Francezii au început această săptămână în forţă. Potrivit lastampa.it, luni, 18 februarie, a fost aniversată prima „noapte a depresiei“ – „Nuit de la déprime“. Iniţiativa îi aparţine umoristului Raphaël Mezrahi.
„La ce bun să mai alergăm în căutarea fericirii, când depresia ne este mult mai la îndemână“, a spus artistul francez. „Într-o perioadă în care azi ba plouă, ba e soare, economia naţională este în cădere liberă, deficitul pare Groapa Marianelor, emisiunile de la televizor sunt un dezastru, spectacolele de la Operă sunt unul mai prost decât celălalt şi chiar şi Papa s-a săturat să mai fie Papă… nu ne mai rămâne decât să plângem“, a spus artistul francez. „Iniţiativa acestei nopţi a deprimaţilor este de a-i reuni într-un moment unic pe toţi cei care ne-au făcut să plângem, iar, pentru a ne consola, ne cântă cele mai triste şi mai emoţionante melodii ale lor. Va fi o seară diferită, elegantă şi, mai ales, amuzantă, ca un antidot împotriva melancoliei generale“, a explicat Mezrahi, înainte de spectacolul cu această temă, organizat luni la teatrul de comedie Folies Bergère! La spectacol au participat voci de referinţă ale muzicii franceze, precum Hugues Aufray, Carole Arnaud, Véronique Sanson, Nolwenn Leroy, Catherine Lara, Alain Chamfort, Daniel Guichard, Michel Jonasz, Laurent Gerra, Alice Dona, din al căror repertoriu au făcut parte melodii cu titluri, bineînţeles, lacrimogene: „Je suis malade“ – „Sunt bolnavă“, „Il est mort le soleil“ – „A murit soarele“ sau „Faut pas pleurer comme ça“ „Nu este este nevoie să plângi aşa“. De asemenea, actorii Pierre Palmade, Sylvie Testud, François Morel şi Mathilde Seigner au prezentat texte, anunţate a fi „foarte lungi şi foarte plictisitoare“. La un astfel de spectacol, sponsorii au fost aleşi pe sprânceană. Printre alţii, spectacolul este sponsorizat de Kleenex (firmă de şerveţele), Nutella şi producătorul de îngheţată Ben&Jerry’s. De asemenea, spectatorii care au putut prezenta o reţetă pentru Prozac sau alt antidepresiv au participat la o loterie, la care premiul a fost o vacanţă doar dus spre Lourdes.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS