16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateExpoziţie de arhitectură românească la Craiova

Expoziţie de arhitectură românească la Craiova

Iubitorii de frumos şi de arhitectură pot admira, până pe 23 februarie, o expoziţie inedită vernisată ieri la Muzeul Olteniei, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de organizare profesională şi învăţământ superior de arhitectură şi a Bienalei Naţionale de Arhitectură Bucureşti 2012

Evenimentul a fost deschis de arhitectul Pavel Popescu, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), filiala Oltenia, bucuros că printre cei prezenţi la vernisaj s-au aflat atât arhitecţi din Argeş, Teleorman, Gorj, Olt, cât şi iubitori ai clădirilor frumoase de pretutindeni. Craiova este primul oraş care găzduieşte expoziţia, după Bucureşti, unde aceasta a fost inaugurată pe 15 octombrie 2012. În prezenţa autorităţilor locale, cei prezenţi au putut admira, pe planşele bilingve (română şi engleză), proiecte şi fotografii ale unor clădiri reprezentative pentru cei 120 de ani sărbătoriţi. Printre acestea se numără creaţii ale unor nume mari precum George Cantacuzino, Ion Mincu, Jean Pompilian, Constantin Iotzu, Horia Creangă, Ion N. Socolescu şi mulţi alţii.

Concurs de idei
pentru Craiova

Primarul Lia Olguţa Vasilescu, prezentă şi ea la eveniment, a mărturisit că îşi doreşte ca toată lumea să participe la concursul de idei pe care îl va organiza, pentru ca lumea să spună cum îşi doreşte să arate piaţetele, clădirile şi alte elemente arhitecturale din Craiova. Aceasta a menţionat faptul că statui care au fost uitate prin cimitire vor fi restaurate şi amplasate prin pieţele şi parcurile din oraşul nostru.
Expoziţia urmează să plece mai departe în Timişoara şi Cluj, fiind invitată şi la târgul de carte de la Paris, în Lisabona, iar la invitaţia Institutului Cultural Român, şi în Spania.
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, şi-a spus punctul de vedere în ceea ce priveşte acest eveniment, îndemnându-i pe craioveni să admire atât planşele expuse, cât şi felul în care a fost recondiţionată Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, care stătea să cadă până nu demult. „Visez la un moment în care vom găsi banii necesari, pentru că intenţia este“, a completat Prioteasa, referindu-se atât la centrul vechi al Craiovei şi la clădirile istorice, cât şi la cele 16 cule din Oltenia, dintre care două se află în Dolj (Brabova şi Cernăteşti).
Doritorii pot vizita expoziţia şi admira frumoasele clădiri şi proiecte până pe 23 februarie. Aceasta este deschisă de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00 – 16.00, iar intrarea este liberă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS