11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Cinci ani de griji

Grijile legate de viaţa personală, de sănătate, de bani sunt absolut normale, cu condiţia să nu ajungă să ne sufoce. Potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, dat publicităţii de it.notizie.yahoo.com, persoanele stresate îşi petrec cinci ani din viaţă pur şi simplu făcându-şi griji. În medie, acestea îşi petrec două ore pe zi făcându-şi griji în legătură cam cu orice. Iar consecinţele acestui stres continuu sunt evidente. Nu mai reuşesc să se concentreze asupra muncii, dorm puţin şi prost, sunt irascibile şi sunt puse permanent pe harţă. Potrivit studiului comandat de compania de asigurări şi asistenţă medicală privată Benenden Healthcare Society Health, în fiecare săptămână, grijile par să ne „fure“ 14 ore din timp. 45 la sută dintre persoanele intervievate au recunoscut că stresul şi preocupările sunt legate mai ales de probleme de sănătate. În acelaşi timp, 32 la sută dintre respondenţi afirmă că au cerut ajutorul medicului tocmai din cauza problemelor generate de stările de panică şi anxietate. De asemenea, cam şase nopţi pe lună, persoanele stresate îşi petrec timpul uitându-se în tavan şi încercând cu disperare să adoarmă, şansele de reuşită fiind însă minime. De cele mai multe ori, de vină pentru insomnii sunt stările de anxietate. O treime dintre respondenţi a recunoscut că ascunde un secret de partener, care nu are nimic de a face cu vreo relaţie extraconjugală, ci mai degrabă este legat de diverse probleme economice. Altă problemă o reprezintă şi faptul că britanicii nu prea reuşesc să aibă prieteni pe umărul cărora să plângă. 25 la sută dintre persoanele intervievate suferă pentru că nu au cui să se confeseze. În aceste condiţii, nu e de mirare că, în multe cazuri, persoanele „stresate cronic“ pur şi simplu refuză să se confrunte cu problema care nu le dă pace. Trei din zece respondenţi spun că preferă să se prefacă pur şi simplu că nu există o problemă, iar zece procente dintre persoanele intervievate nu deschid scrisori, facturi sau extrase bancare de teamă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS