10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Imobil în ruină

http:http://www.youtube.com/watch?v=CuCnS4S8WF0

Administraţia locală craioveană a cerut Ministerului Afacerilor Interne să demareze procedura de predare a blocului 201C din Craioviţa Nouă, cunoscut ca „blocul poliţiei“ sau „blocul boschetarilor“.
„Cât priveşte blocul 201C din cartierul Craioviţa Nouă, preluarea lui de către Primăria Municipiului Craiova a fost aprobată prin hotărâre de consiliu local. Acum s-a solicitat Ministerului Afacerilor Interne (MAI) promovarea unei hotărâri de guvern de predare a imobilului în condiţiile convenite. După emiterea hotărârii de guvern, se va face protocolul de predare-primire, iar apoi Primăria Craiova poate să finalizeze lucrările începute în urmă cu peste 20 de ani“, a precizat Ionuţ Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al primăriei.
La ce trebuie să se aştepte viitorul proprietar de la blocul 201C? Înainte de toate, la câteva tone bune de gunoi care zac în clădire de peste un deceniu. Deşeuri în descompune te întâmpină încă de la intrare, de fapt, de la ceea ce ar trebui să fie intrarea în casa scării. Atât subsolul, cât şi primele etaje sunt populate vremelnic de oameni ai străzii, care şi-au lăsat amprenta aici. Pereţii sunt înnegriţi de fum, deoarece „locatarii“ fac frecvent focul cu gunoaie ca să se încălzească. Din pereţi au început să dispară bucăţi de BCA, iar la etajele superioare şi pe acoperiş au crescut copaci şi vegetaţie.
La acest moment, parterul şi primul etaj sunt ocupate de firme, cel mai afectat fiind spaţiul destinat locuinţelor. „Blocul aşa a fost proiectat, cu spaţii comerciale la parter. Acum este o firmă la parter, iar la primul etaj tot o instituţie. Dezastrul este aici, unde trebuie să fie apartamente. Este un focar de infecţie. De 20 de ani sunt adunate gunoaie, vin boschetari şi stau în clădire. Acolo sus, la etajele şapte-opt au crescut copaci. Pe acoperiş la fel, vara este iarbă. Să sperăm că vom scăpa de focarul ăsta de infecţie“, este de părere Marin Bobu, locatar din zonă.

Apartamente pentru poliţişti şi tineri

Blocul 201C are opt etaje, cu 29 de apartamente, şi era destinat, în trecut, angajaţilor MAI. Numai că, din anul 2000, ministerul nu a mai alocat fonduri pentru finalizarea investiţiilor şi clădirea a rămas în paragină. În anul 2002, a mai existat din partea ministerului o tentativă de a scăpa de blocul din Craioviţa, pe care intenţiona să-l dea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Problema a fost repusă pe tapet după 22 de ani: administraţia locală se obligă să finalizeze blocul 201C, apoi o parte din apartamente să revină Ministerului de Interne, iar altă parte să fie distribuită de administraţia locală tinerilor care au nevoie de o locuinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS