17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Transport de doi lei

Este o adevărată aventură să călătoreşti cu un mijloc de transport în comun, la oră de vârf, dintr-un cartier în altul al Craiovei. Deşi distanţele între staţii sunt relativ mici, drumul poate fi un adevărat calvar. Ai toate şansele să nimereşti într-un autobuz, microbuz sau tramvai cu scaune rupte, uşi care nu se închid, la care se adaugă muzică pe măsură, în funcţie de preferinţele şoferului. După o jumătate de oră de călătorie cu taxiul, ajungi să cunoşti cam totul despre problemele şoferului, iar în autobuze să ştii că doamna din dreapta este şomeră, are programare peste o oră la medicul de familie, stă într-un apartament din Craioviţa pentru care a plătit impozit 60 de lei.
Este opt dimineaţa. Vântul şi ploaia rece ne izbeşte în faţă. Doar gândul că este vineri ne mai dă puţină bună dispoziţie. Aventura începe cu cei de la RAT. Între zona Sucpi şi Gară, de exemplu, nu există nici măcar un chioşc de unde pasagerii să poată cumpăra un bilet de autobuz. Încercăm marea cu degetul şi ne încumetăm să-l întrebăm pe şofer dacă are bilete, după ce reuşim să ne facem loc printre pasagerii ce stau înghesuiţi pe scările mijlocului de transport. Ocupat să-i povestească amicului de la telefon ce a făcut la ţară în weekendul trecut, şoferul ne răspunde, vizibil deranjat, pe un ton ridicat: „Ni le-au luat! Nu mai avem bilete. Coborâţi şi luaţi Bacrizu’“. Ne supunem ascultători şi coborâm, lăsând şoferul să îşi continue liniştit conversaţia, în ciuda traficului şi a aglomeraţiei din mijlocul de transport. Nu suntem singurii daţi jos din autobuz, alături de noi, alţi patru elevi aşteaptă bombănind în staţie. Nu regretăm prea mult că nu ne-am deplasat cu autobuzul RAT, după ce am văzut starea jalnică în care acesta se afla. Perdeluţele de la geam ne-au amintit de autobuzele cu care mergeam la ţară la bunici, când eram copii, husele de pe scaunele jerpelite, barele de care să te ţii sunt montate parcă pentru persoane de peste 1,80 m. Fumul negru lăsat în urmă de autobuz ne-a făcut să ne întrebăm cum au reuşit oare să treacă de inspecţia tehnică. Gânduri stupide, având în vedere că şi-au făcut inspecţia tehnică periodică la propriile staţii ITP aflate în propria ogradă a RAT-ului.  
Alte zece minute de aşteptare în ploaie pentru că un microbuz Bacriz tocmai a trecut cu viteză pe lângă staţie, claxonând nervos pe şoferul de la RAT, dar şi pe alţi şoferi aflaţi în trafic. Este prea ocupat să depăşească autobuzul, preocupat să ajungă primul în următoarea staţie pentru a prelua pasagerii.

Dai un ban, dar stai
în faţă…

Apare microbuzul Bacriz. Ghinioanele se ţin lanţ, deoarece acesta pare foarte vechi. Uşa ne este ţinută la urcare, nu din politeţe cum aţi fi tentaţi să credeţi, ci pentru că altfel ne izbeşte în faţă. Reuşim să urcăm, însă nu putem înainta prea mult, microbuzul este arhiplin. Un pasager ceva mai norocos se ţine de scaunul şoferului, stă aplecat, privind prin parbriz traficul. O tânără care vinde bilete se aude ţipând: „Mai e cineva fără bilet? Daţi banii mai departe… Ar fi bine să aveţi schimbat. Încercaţi să înaintaţi în spate…“. Microbuzul porneşte, însă uşile rămân întredeschise. Oamenii nemulţumiţi se aud comentând, însă sunt repede lămuriţi de situaţie: „Avem o problemă, rămâne blocată din când în când…“. Pe un scaun din faţă, una din tinere se aude bombănind: „Ce scaune sunt ăstea, parcă sunt la dentist“. În faţa ei, o bătrână de abia reuşeşte să se ţină de spătarul unui scaun. Pe lângă gălăgia din autobuz, muzica urlă din difuzoare, creând un haos total. Nu putem vedea până la ecranul de pe bordul maşinii pentru a obseva cu ce viteză ne deplasăm, însă avem senzaţia că viteza este destul de mare. Nu ne stă nimic în cale, suntem parcă într-o cursă contra cronometru, fără a ocoli gropile din asfalt. Pentru cei cu probleme medicale, la coloană, de exemplu, deplasarea poate fi considerată o adevărată cumpănă. Ajungem în sfârşit în staţie. Ne dăm seama după frâna bruscă pe care o pune şoferul şi înjurăturile de rigoare adresate unor pietoni care traversează prin faţa microbuzului. Pentru a face loc pasagerilor din spatele mijlocului de transport să coboare, suntem nevoiţi să coborâm preţ de câteva minute în ploaie… 25 de minute a durat drumul care a părut însă interminabil.  

Cu taxiul prin oraş

Încercăm o soluţie considerată preţ de câteva secunde „salvatoare“ în ce priveşte modalitatea de a ne deplasa în Craiova: taxiul. Mergem la primul taxi, dintr-un şir lung de maşini. Spunem bună dimineaţa, deja obosiţi şi scârbiţi de experienţa anterioară. Îi comunicăm şoferului destinaţia şi încercăm să ne revenim, pentru că ziua de muncă nici măcar nu a început. Ghinion pentru noi: şoferul este binedispus, cu o logoree greu de oprit. Ne întreabă politicos dacă ne deranjează muzica. După ce îi răspundem politicos nu, începe petrecerea. Manelele încep să urle din MP3. După câteva minute de voie bună, schimbă brusc muzica, după ce ne zăreşte faţa nemulţumită în oglindă. Răsuflăm uşuraţi, crezând că am scăpat, însă vedem că începe să caute prin teancul de CD-uri. Ne aruncă un zâmbet cu subînţeles, iar petrecerea continuă. De data asta, muzică populară. Nemulţumit de traficul din oraş, de lipsa parcărilor, de inspecţiile tehnice pe care trebuie să le facă la maşină, de neseriozitatea clienţilor, şoferul de taxi îşi începe discursul.  Ajungem, în sfârşit la destinaţie, unde avem o surpriză: şoferul nu are schimbat. Cursa continuă preţ de încă cinci minute pentru a găsi un magazin la care să schimbăm. Plătim pe măsura „confortului“ – zece lei.

E nevoie de 150
de autobuze

Reprezentanţii Primăriei Craiova şi implicit cei ai RAT cunosc foarte bine situaţia parcului auto învechit din Craiova. Rămâne însă să facă şi ceva în această privinţă. Într-un interviu acordat Gazetei de Sud, reprezentantul RAT a menţionat că parcul auto craiovean ar avea nevoie măcar de 150 de autobuze şi microbuze. Din cele menţionate de Alin Goga, directorul instituţiei amintite, demersurile la primărie au fost făcute, de la cele 50 de autobuze noi solicitate pentru acest an, s-ar mulţumi chiar şi cu 25… Rămâne de văzut dacă primarul Craiovei se va ţine de promisiunea făcută săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, când a menţionat că municipalitatea va face un împrumut pentru a achiziţiona autobuze. Nu chiar 50, ci doar „cât va fi imperios necesar“, justificând că „din 2014 devin eligibile cheltuielile pentru transport public, adică se pot face şi achiziţii de autobuze“. Ne întrebăm cu groază cum pot circula cu aceste mijloace de transport, neechipate corespunzător, cele 2.484 de persoane cu deficienţe fizice din Craiova…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS