7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePârtii pline la Rânca

Pârtii pline la Rânca

Cinci pârtii au fost deschise la Rânca la sfârşitul săptămânii trecute, iar turiştii au fost mulţumiţi de ceea ce au găsit la cota 1650. În ciuda faptului că şi judeţul Gorj a primit avertizare de cod galben de vânt şi ninsoare, nu au fost probleme deosebite decât în puţine zone. La Rânca, înălţimea stratului de zăpadă a crescut, iar pentru prima dată pe pârtia de la Telescaun nu au mai fost văzute pete închise la culoare, semn că neaua a acoperit şi porţiunile de pârtie unde vântul suflă cu putere până scoate la iveală crestele muntelui şi pietrele. Drumul ce leagă oraşul Novaci de Rânca a fost practicabil, iar conducătorii auto a trebuit să îşi echipeze autoturismele corespunzător pentru a nu avea surpriza de a nu fi lăsaţi să urce la Rânca de filtrul instituit de Poliţia Rutieră la ieşirea din Novaci către zona montană.

Se aşteaptă zăpezi
în continuare

Salvamontiştii au fost şi ei la datorie la Rânca pentru a interveni în cazul celor care au prins viteză prea mare pe pârtie, dar şi pentru a-i supraveghea pe cei care se pregătesc să participe pe 2 februarie la Cupa Rânca. „A fost un test bun pentru toată lumea. Dacă va mai ninge, va fi şi mai bine pentru competiţie. Este abia începutul şi cu siguranţă că vor urma şi alte concursuri. A funcţionat şi telescaunul, şi lumea a făcut o plimbare până în vârful pârtiei. Sunt premise pentru un sezon bun de schi şi în următoarele luni. Dacă va fi o iarnă bună, vom vedea zăpadă şi în primăvară şi se va putea schia. Totul depinde de nivelul precipitaţiilor. Au început de la un weekend la altul să vină tot mai multe familii şi vor să se distreze pe pârtie, indiferent de cât de bine se pricep la schiat. Sperăm ca vârful de turişti să fie atins la Cupa Rânca. Va putea participa oricine, indiferent de vârstă. Avem premii pentru toţi câştigătorii“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS