27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIntervenţia laparoscopică de apendicită, o practică uzuală

Intervenţia laparoscopică de apendicită, o practică uzuală

Chiar dacă sunt mai nou-veniţi în chirurgia laparoscopică, pentru medicii de la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică o operaţie cu laparoscopul, cum ar fi cea de apendicită, a devenit de rutină. Mai mult durează pregătirea intervenţiei decât efectuarea ei. Am petrecut câteva ore printre medicii de aici, pentru a vedea cum decurge o astfel de operaţie. Intervenţia a fost lăsată la urmă, pentru că în cele două săli ale Clinicii s-au făcut dimineaţa operaţii pe bandă. Doi copii au fost operaţi clasic de hernie, iar al treilea – pentru scoaterea unei tije. 
În jurul prânzului, au început pregătirile pentru operaţia de apendicită efectuată cu aparatura de ultimă generaţie. În timp ce asistentele au montat coloana laparoscopică, medicii au început „ritualul“ de spălare a mâinilor pentru dezinfectare. „Înainte se folosea numai săpun, aşa că indicaţiile erau stricte: trebuia să te speli continuu timp de 30 de minute. Acum, cu apariţia acestor săpunuri lichide speciale, care conţin şi iod, te speli mai puţin, cam vreo zece minute”, ne explică unul dintre medici. Spălatul mâinilor pare un ritual, dar nimeni nu face rabat, pentru că de asta depinde sterilitatea operaţiei. Nu mai contează faptul că presiunea apei este mică şi că abia reuşesc să se limpezească de spuma abundentă. Fiecare medic îşi pune apoi echipamentul: halat şi mănuşi sterile. Halatele s-au subţiat de câte ori au trecut pe la dezinfectat, dar aceasta nu mai e demult o problemă. 
Se aşază în faţa mesei pentru instrumentar şi încep să adune toate materialele necesare. Instrumentarul special pentru laparoscopie este şters cu grijă, bucată cu bucată. Pe altă uşă este adusă pacienta: o fată de 13 ani. Este puţin speriată, dar asistentele o liniştesc repede: „Nu ţi se întâmplă nimic, puişor! Nu o să te doară deloc, o să vezi“. O aşază pe masa de operaţie, altă achiziţie recentă a Clinicii cu care medicii de aici se mândresc. „Este Mercedesul nostru“, spun glumind aceştia.

Pacienta este investigată complet

Când totul este pregătit, operaţia începe. Zona pe unde se intervine chirurgical este spălată bine cu iod, pentru a preveni o eventuală infecţie. „Când îi mai dăm cu iod pe cei mici, ca să-i păcălim le spunem că este coca-cola“, dezvăluie unul dintre medici. Camera video este introdusă prin buric, iar instrumentarul – prin două incizii mici. Pe monitorul din faţa medicilor, dar şi pe un altul imens montat pe unul din pereţii sălii de operaţie apar imagini cu interiorul abdomenului pacientei. Instrumentarul este dirijat spre locul unde trebuie să se intervină chirugical. Odată depistat apendicele, încep manevrele de scoatere a lui. Cei trei medici care efectuează operaţia lucrează atent, cu ochii pe monitor. Fixează intestinul şi încep să îndepărteze apendicele bolnav. În câteva minute, apendicele este îndepărtat, iar locul de unde e extirpat este cauterizat şi spălat.
Dar medicii nu se opresc aici. Dacă tot au în faţă toate organele, nu ar strica şi o examinare completă. „Ne uităm să nu aibă şi diverticul Meckel (o anomalie congenitală a intestinului subţire, care apare la circa 2% din populaţie – n.r.), pentru a nu se trezi cumva cu probleme şi să nu ştie de unde, având în vedere că de apendicită s-a operat deja“, susţin medicii (acesta este alt avantaj al chirurgiei laparoscopice – controlul vizual complet al abdomenului, lucru care nu se poate face cu ocazia unei intervenţii clasice).
Cum nu găsesc nimic suspect, trec la alte organe. „Uite ovarele ce curate sunt, nu există vreo urmă de chist. Asta e foarte bine“, spune unul dintre medici, care îi transmite colegului său să meargă cu camera spre ficat. „Şi aici e totul în regulă. Are un interior curat, e sănătoasă fetiţa“, afirmă acesta. „Atunci hai să lăsam organele aşa cum i le-a dat Dumnezeu şi să încheiem cu operaţia“, vine concluzia echipei medicale. Instrumentarul este scos, iar pacienta e cusută şi bandajată. Inciziile sunt însă foarte mici, iar în timp acestea nici nu se vor mai observa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS