17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCunoaşte-ţi candidaţii la alegerile parlamentare! (IV)

Cunoaşte-ţi candidaţii la alegerile parlamentare! (IV)

Gazeta de Sud continuă campania de informare referitoare la candidaţii din Dolj care doresc să ocupe un fotoliu de parlamentar în viitoarea legislatură. Astăzi vă prezentăm candidaţii din Colegiile 7 şi 8 la Camera Deputaţilor şi pe cei din Colegiul 4 pentru Senat de la primele trei formaţiuni sau alianţe care au şanse reale de câştig. Aici găsim oameni potenţi financiar şi antrenaţi deja în luptele politice, dar şi persoane care au sau au avut probleme cu legea.

Dom’ Costel ar pune de un fotoliu Parlamentar

În Colegiul 7, lupta pentru fotoliul de deputat se dă între Mihai Voicu (USL), Cornel Popa (ARD) şi Constantin Iancu (PP-DD). Voicu are o îndelungată experienţă în activitatea parlamentară şi cea guvernamentală. Din 2004 până în prezent, a activat ca deputat de Dolj, iar, în perioada 2005-2006, a fost secretar general al guvernului şi ministru pentru relaţia cu parlamentul între anii 2006-2008. În prezent, Voicu este ministru delegat pentru mediul de afaceri. În calitate de preşedinte al PNL Dolj, Voicu controlează activitatea la nivelul filialei şi este bine văzut la nivel central, reuşind astfel să aducă în funcţii importante mai multe persoane din cadrul partidului.
Voicu nu îşi face griji pentru traiul zilnic. A moştenit o casă în Bucureşti, oraş în care şi-a cumpărat şi un apartament, iar în acest an a vândut „o clădire de locuit“ cu 150.000 de euro, cel mai probabil fiind vorba despre casa moştenită. După cum scrie în declaraţia de avere, deputatul PNL de Dolj este acţionar la multe societăţi tranzacţionate pe bursă. Rubrica de active financiare se întinde pe zece pagini. Cel care doreşte să-i ia locul din partea ARD, Cornel Popa, este un calafetean care în prezent lucrează ca director tehnic în cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare. Popa a fost o perioadă şi director executiv al Direcţiei Agricole pentru Dezvoltare Rurală Dolj. Ca avere, candidatul ARD deţine 2.000 de metri pătraţi de teren intravilan în Calafat, o casă şi un spaţiu comercial în aceeaşi localitate. Deţine două autoturisme, dintre care unul este o Dacie. Poate cel mai cunoscut candidat pe acest colegiu, dar nu neapărat pentru lucruri pozitive, este Constantin Iancu din partea PP-DD, cunoscut şi ca Don Costel. Iancu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT acum câţiva ani, după ce omul de afaceri Andrei Alexandru şi soţia acestuia au susţinut că au fost şantajaţi şi ameninţaţi cu moartea, pentru a-i ceda lui Iancu acţiunile unei firme. În cele din urmă, Iancu a scăpat basma curată, deoarece magistraţii au considerat că fapta nu există. Acuzaţiile l-au împiedicat pe Costel Iancu să îşi exercite funcţia de director al ANIF în care fusese numit de doar câteva zile, fiind nevoit să-şi dea demisia. Iancu este un prosper om de afaceri în agricultură. Are în proprietate 620 de hectare de teren agricol în Dolj, un apartament în Craiova şi acţiuni la două firme. Din arendă, vânzarea cerealelor şi subvenţiile APIA, latifundiarul a obţinut circa 170.000 de lei.

Vişan – guralivul, Stoica de la Drumuri şi Iane – afaceristul

În Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor, lupta se anunţă foarte interesantă. Daniel Iane (USL) se confruntă cu Ştefan Stoica (ARD) şi Gelu Vişan de la PP-DD.
Stabilit în Bucureşti, Iane a câştigat mulţi bani din afacerile cu statul în calitatea sa de acţionar şi administrator la firma Indaco Systems. Începând cu 2007, firma sa a câştigat 15 contracte cu diferite instituţii ale statului, începând cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi terminând cu Banca Naţională sau Administraţia Prezidenţială. Şi averea este pe măsură. Iane deţine 3.000 de metri pătraţi de teren intravilan în Bucureşti, trei apartamente şi o casă, o barcă cu motor şi două peridocuri şi acţiuni la şase firme. Numai din dividendele de la Indaco a obţinut aproximativ 1,4 milioane de lei.  
Contracandidatul său, Ştefan Stoica, a fost şi este consilier judeţean de Dolj, iar în perioada 2009-2012 a fost şi director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova. Stoica deţine trei hectare de teren agricol în comuna Pieleşti, are o Dacie şi un BMW, iar la capitolul financiar are dividende neridicate de mai mulţi ani de la o firmă la care a fost acţionar.
Gelu Vişan este candidatul exotic care şi-a găsit loc la PP-DD după un scandal uriaş pe care l-a stârnit în sânul PDL. Despre Vişan s-a spus că a fost condamnat la puşcărie, dar a fost graţiat de fostul preşedinte Emil Constantinescu. În perioada 2000-2008 a fost consilier judeţean, apoi senator pentru câteva luni şi deputat din 2008 încoace. Dacă e să credem declaraţia de avere, Vişan nu are casă, maşină, bani în cont, ci doar nişte acţiuni la societate comercială din comuna doljeană Galicea Mare.

Lili maria schutz se vrea senatoare

Colegiul 4 pentru Senat îi are ca protagonişti pe Mario Ovidiu Oprea (USL), Marcel Marcea (ARD) şi Lili Maria Schutz (PP-DD). Senator de Dolj de două mandate, din 2004 până în prezent, Oprea a fost o prezenţă discretă în peisajul sălbatic al politicii. În parlament a ajuns după un mandat de consilier judeţean în perioada 1996-2000 şi unul de consilier local între 2000-2004. Oprea deţine o cotă parte dintr-un teren intravilan în Craiova, un apartament şi este acţionar la o firmă care se ocupă de tranzacţiile pe bursă. Oprea a împrumutat de la bănci peste 66.000 de euro.
Marcel Marcea este consilier judeţean în Dolj de mai mulţi ani, iar din 2011 este director al Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Vest Oltenia. În perioada 2005-2008, Marcea a fost şef al reprezentanţei RAR Dolj. Candidatul ARD deţine aproximativ 600 de metri pătraţi de teren în Dolj, un apartament şi o casă, un autoturism, iar în conturi are 5.000 de euro şi circa 30.000 de lei.
Cum în PP-DD par să se fi strâns personajele controversate, la fotoliul de senator din partea acestui partid râvneşte Lili Maria Schutz, fost consilier judeţean din partea PSD Dolj, fostă preşedintă a organizaţiei de femei a filialei judeţene a PSD. Lili a fost trasă pe linie moartă de fostul partid după ce numele ei a apărut în stenogramele conversaţiilor din dosarul de corupţie în care a fost implicat senatorul Cătălin Voicu. Schutz a fost trimisă în judecată de DNA pentru fraudarea a două societăţi comerciale Orser Oradea şi Sere Codlea cu peste cinci milioane de euro, prin societăţile pe care le controla. Lili Maria Schutz a fost acuzată în anul 2006 de oamenii din comuna doljeană Rast că şi-a protejat de viitură terenurile pe care le deţine în zonă. Localnicii au declarat atunci că femeia de afaceri a deviat apele, iar astfel sute de familii au rămas fără gospodării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS