6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024

Trecutul… la gunoi

Un sondaj realizat printre angajaţi din zece ţări lasă să se întrevadă care sunt obiectele care vor dispărea din birou în următorii cinci ani, relatează cotidianul italian La Stampa în ediţia sa electronică. Din câte se pare, biroul îşi „reface“ look-ul şi aruncă la gunoi toate obiectele care din cauza tehnologiei şi a noilor obiceiuri de viaţă devin inutile. Administratorii rețelei de socializare Linkedin, orientată spre mediul de afaceri, au intervievat 7.000 de angajaţi din zece ţări în legătură cu obiectele care vor dispărea din birou până în 2017. Iar surprizele nu au întârziat să apară. Pe primul loc pe listă, cu 79 la sută din voturi, se află reportofonul cu casetă, în prezent înlocuit aproape în totalitate de omologul său digital. Pe locul doi, cu 71 de procente, se află faxul. Brevetat de  Xerox în 1964, în prezent, faxul are teribil de suferit din cauza concurenţei cu e-mail-ul. A treia treaptă pe podiumul „dispăruţilor“ este ocupată de rolodex, clasorul rotativ în care puteau fi inserate, în ordine alfabetică, cărţile de vizită ale partenerilor de afaceri. Pentru 58 la sută dintre persoanele intervievate, un astfel de obiect necesită prea mult efort, în condiţiile în care au la dispoziţie atât de comoda listă de contacte electronice. La doar un procent diferenţă se află programul de birou fix. Viaţa angajaţilor viitorului se va caracteriza prin flexibilitate. Cine ştie ce părere ar avea Meucci şi Bell dacă ar şti că telefonul, principala lor invenţie, după mai puţin de un secol şi jumătate de carieră se pregăteşte să iasă la pensie. Cel puţin aceasta este părerea a  35 la sută dintre persoanele intervievate. Pe locul şase în clasament, cu 34 la sută dintre răspunsuri, se află desktop-ul. Simbol al revoluţiei informatice din anii 90, computerul de birou pare deja demodat în comparaţie cu practicitatea şi costurile tot mai mici ale calculatoarelor portabile. Din câte se pare, în viitorul apropiat, ţinuta formală a angajaţilor, cu cămaşă, cravată şi sacou va fi de domeniul trecutului. Cel puţin aceasta este părerea a 25 la sută dintre angajaţi, care sunt siguri că aceste articole vestimentare vor deveni rapid de domeniul trecutului. Pe locul opt şi nouă s-au situat separeurile din birou pentru manageri şi pereţii despărţitori pentru angajaţi, rebotezate de englezi „rat holes“, găuri pentru şobolani. Biroul va avea o structură deschisă, pentru a favoriza comunicarea. Pe locul zece se află stick-urile USB, care vor fi înlocuite, din câte se pare, de aşa numitul Cloud computing. Acesta este un concept modern în domeniul computerelor și informaticii şi reprezintă un ansamblu distribuit de servicii de calcul, aplicații, acces la informații și stocare de date, fără ca utilizatorul să aibă nevoie să cunoască amplasarea și configurația fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii. Deşi stick-urile USB au apărut doar în 2000, pentru 17 la sută dintre intervievaţi ele nu vor mai avea viaţă prea lungă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS