10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Reguli noi în şcoli

Profesorii de serviciu vor avea obligaţia să însoţească persoanele străine care intră în unitatea de învăţământ cu diverse probleme, iar poarta trebuie să fie încuiată pe durata orelor, a declarat, ieri, ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu. „Să fim serioşi, şcoala nu poate fi transformată într-o cazarmă. Nu se poate spune: «Pe aici nu se trece!». Şcoala trebuie să fie o instituţie în care oamenii învaţă şi cum să se comporte, iar acest lucru este foarte important“, a spus ministrul educaţiei.
Ecaterina Andronescu a adăugat că este convinsă că în şcoală trebuie să fie nişte reguli foarte precise. „Eu nu aş lăsa nici o persoană străină să se plimbe singură prin şcoală. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă“, a precizat ministrul educaţiei.
Ecaterina Andronescu a mai spus că a recomandat deja inspectoratelor să ia aceste măsuri. „La asta lucrăm. Am cerut deja, după evenimentele din ultimele săptămâni, ca şcolile să includă aceste prevederi în regulamentele proprii. Încercăm, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, să găsim cele mai bune soluţii pentru stoparea violenţei în şcoală şi în afară“, a declarat ministrul educaţiei, după deschiderea primei ediţii a Polifest, eveniment care are loc în perioada 17 – 19 octombrie, la Universitatea Politehnică din Bucureşti.
Ministrul educaţiei declara recent că agresivitatea pe care elevii o manifestă este dincolo de instituţia numită şcoală şi că poate ar trebui introduse în şcoală „lecţii de educaţie, de toleranţă, de solidaritate cu colegii“.
„Cred că trebuie să luăm măsuri generale. Pe de o parte, vom întări pedepsele şi le vom aspri pentru elevii care se poartă într-o asemenea manieră în şcoală şi va trebui să găsim nişte şcoli care să-i reformeze şi să-i readucă la situaţii normale, trebuie să întărim şi relaţia cu părinţii şi să încercăm să sensibilizăm şi alte structuri din societate, cum ar fi ONG-urile“, a spus Ecaterina Andronescu.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS