Oricine a admirat portretele expuse în marile muzee şi galerii de artă ale lumii – fie tablouri, fie sculpturi – şi-a pus, probabil, întrebări cu privire la identitatea personajelor. Fie că este vorba de „Fata cu cercelul de perlă“ pictată de olandezul Johannes Vermeer, de „Cavalerul surâzător“ pictat tot de un olandez, Frans Hals, sau chiar de misterioasa „Mona Lisa“ a lui Leonardo da Vinci, identitatea acestor oameni a rămas ascunsă în negura timpului. Acum, însă, tehnologia folosită în mod obişnuit pentru detectarea suspecţilor de terorism ar putea fi utilizată în folosul artei, mai precis pentru identificarea personajelor din picturi. În acest sens, cercetătorii de la Universitatea California au lansat un proiect pentru a testa, în premieră, folosirea programului software de recunoaştere facială pe unele dintre cele mai cunoscute şi enigmatice portrete – un demers care îşi propune să contribuie semnificativ la înţelegerea istoriei politice, sociale şi religioase a Europei. Conrad Rudolph, profesor de artă la universitate, a explicat că „în general, portretele pictate înainte de secolul XIX înfăţişau persoane importante, cu un oarecare statut social. Când familiile bogate au început să întâmpine dificultăţi financiare, portretele au fost vândute, iar identitatea subiecţilor s-a pierdut. Noi sperăm ca, în cadrul acestui proiect, să reuşim să asociem faţa cu un nume“, a explicat Rudolph.
Proiectul FACES
Tehnologia care „citeşte“ chipurile umane trebuie să analizeze oricum variaţiile expresiilor faciale, vârsta, părul, unghiul şi lumina din fotografiile analizate, însă rafinarea programului în vederea recunoaşterii chipurilor umane în opere de artă bidimensionale (picturi) sau tridimensionale (sculpturi) aduce provocări suplimentare. Acestea sunt generate de faptul că portretele pictate nu prezintă similarităţi fotografice cu subiectul, ci mai degrabă sunt interpretări vizuale ale artistului care le-a creat. De aceea, primii subiecţi analizaţi în cadrul programului „FACES: Face, Art and Computerized Evaluation Systems“ (Chipuri, artă şi sisteme computerizate de evaluare) vor fi selectaţi în aşa fel încât cercetătorii să deţină cât mai mult control în ceea ce priveşte variabilele posibile. Astfel, testarea cu ajutorul software-ului de recunoaştere a feţei va începe prin compararea măştilor (folosite în timpul vieţii sau mortuare) a două personalităţi din Italia secolului XV – Lorenzo de Medici şi Battista Sforza – cu portretele sculpturale ale aceloraşi persoane. Potrivit lui Rudolph, dacă rezultatele testării de la imagine 3D la imagine 3D sunt încurajatoare, proiectul va fi extins la analize 3D-2D şi în final se va ajunge la compararea portretelor unor subiecţi cunoscuţi cu portrete neidentificate. „Identificarea subiecţilor ne poate ajuta să înţelegem mai bine contextul social al operelor de artă şi să aflăm, de exemplu, de existenţa unei legături necunoscute anterior între un anumit nobil şi liderii religioşi sau politici dintr-o anumită epocă“, a mai spus cercetătorul.
