17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Matiz răsturnat în trafic

Craiova: Matiz răsturnat în trafic

O şoferiţă de 45 de ani a fost rănită în această după amiază, la intersecţia bulevardului Dacia cu strada Constantin Brâncoveanu din Craiova, după ce autoturismul Matiz pe care îl conducea a fost lovit în plin de o Skoda al cărei şofer a forţat culoarea galbenă a semaforului.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, Nicoleta Precup, de 45 de ani, din Craiova, şoferiţa Matizului circula pe bulevardul Dacia dinspre Gară către Craioviţa Nouă, iar în momentul în care a virat stânga pentru a intra pe strada Constantin Brâncoveanu, maşina sa a fost lovită în plin de o Skoda condusă de Călin Barbu, de 36 de ani. În urma impactului Matizul s-a răsturnat şi a fost proiectat pe trotuar, unde a retezat un indicator rutier. Şoferiţa rănită a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova. Din cercetările făcute la locul accidentului, ofiţerii de la Rutieră au stabilit că responsabil de producerea accidentului este Barbu, care a forţat culoarea galbenă a semaforului, în timp ce şoferiţa circula pe culoarea verde.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS