14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimarul din Peştişani, suspendat

Primarul din Peştişani, suspendat

Primarul comunei gorjene Peştişani, Florin Pavel, a fost suspendat din funcţie de prefectul de Gorj, Vasile Liviu Andrei. Ordinul privind suspendarea de drept a mandatului de primar a fost emis ieri, edilul fiind înlocuit de viceprimarul Pantelimon Tivig. „Instituţia Prefectului Gorj a emis pe 2 iulie Ordinul numărul 151, privind constatarea suspendării de drept a mandatului de primar al comunei Peştişani, judeţul Gorj, al domnului Pavel Ion Florin, pe perioada arestării preventive dispuse de instanţa de judecată. Începând cu 26.06.2012 şi până la încetarea măsurii arestării preventive dispuse de instanţă, în temeiul prevederii articolului 71 din Legea numărul 215 din 2001 privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se constată suspendarea de drept a mandatului de primar al comunei Peştişani, judeţul Gorj, al domnului Pavel Ion Florin. Pe perioada suspendării mandatului de primar al domnului Pavel Ion Florin, atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de drept de Tivig Pantelimon, viceprimar al comunei Peştişani“, a precizat Alina Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Mită  la primărie

Edilul Florin Pavel a ajuns în arest la numai o zi după ce a depus jurământul pentru al treilea mandat de primar al comunei Peştişani. Pavel a fost arestat în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Curtea de Apel din Craiova, la solicitarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Primarul suspendat în prezent din funcţie este pus sub urmărire penală de procurorii gorjeni pentru comiterea a patru infracţiuni ce au legătură cu activitatea curentă a instituţiei. Este vorba de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu, luare de mită şi neglijenţă în serviciu.
Florin Pavel nu ar fi fost suspendat din funcţie, dacă magistraţii Curţii de Apel din Craiova nu ar fi decis că alesul local din Gorj  nu poate fi anchetat în stare de libertate. În acelaşi dosar mai este cercetat şi omul de afaceri Dan Floarea, însă acesta întârzie să se prezinte la audieri.
În ciuda faptului că procurorii au prezentat suficiente probe, încât primarul din Peştişani să fie arestat, Florin Pavel îşi susţine în continuare nevinovăţia, menţionând că dosarul are legătură cu alegerile locale din 10 iunie şi cu adversarii săi politici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS