13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCu scutirea penalităţilor cum rămâne?

Cu scutirea penalităţilor cum rămâne?

Promisiunea ștergerii penalităților la întreținere, venită din partea primăriei, a creat haos pe la unele asociaţii de proprietari din Craiova, unde restanţierii cer ca penalităţile să fie chiar scoase din lista de plată

Un craiovean adresează, pe bună dreptate, o întrebare: „Şi cu scutirea penalităţilor cum rămâne? Mai nou, la noi nu se mai fac plăţi la asociaţie pentru că aşteptăm ştergerea penalităţilor“. Şi ca acesta sunt mulţi. „Este o nebunie cu penalităţile. De când au spus la primărie că le şterg, restanţierii nici nu mai vor să le trec pe lista de întreţinere. Asta au înţeles oamenii“, a afirmat administratorul unei asociaţii de proprietari din Craiova.
Cum va fi posibil acest lucru, atâta timp cât Regia Autonomă de Termoficare Craiova nu a putut nici până în prezent să şteargă penalităţile craiovenilor care au solicitat acest lucru în baza Legii nr. 175/2010, ale cărei efecte au fost valabile pe o perioadă de un an? În baza acestui act normativ, 700 de familii din Craiova, din cadrul a 92 de asociaţii de proprietari, au depus dosare pentru ştergerea penalităţilor. „Până în prezent, nici un dosar nu a primit aviz favorabil, în sensul ca Termoficarea să le şteargă penalităţile. Ce am obţinut noi pe la unele asociaţii au fost hotărâri în instanţă. I-am dat pe restanţieri în judecată, iar instanţa, când a luat decizia finală, a ţinut seama de Legea nr. 175/2010. Avem astfel de situaţii la Asociaţia nr. 3 Sărari-Siloz, la Asociaţia de proprietari nr. 22 Rovine. Numai că nici cu aceste hotărâri judecătoreşti nu am făcut nimic, pentru că Termoficarea nu a ţinut seama de ele. Mai nou, au găsit altă chichiţă, să aşteptăm decizia consiliului local cu preţul gigacaloriei“, a afirmat juristul Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Craiova, Ion Pătrulescu.

Despre promisiunile primarului nu vorbește nimeni

Despre promisiunile primarului, oricare ar fi finalitatea lor, nimeni nu vrea să vorbească, nici consilierii locali. În viziunea unora, într-un astfel de proiect sunt angrenate prea multe forţe decizionale, cum ar fi Ministerul Finanţelor, Regia de Termoficare. Nici măcar reprezentanţii Regiei, care este implicată direct în relaţia cu populaţia, nu se hazardează să-şi dea cu părerea. „Ştergerea datoriilor nu depinde de mine. Eu am avut discuţii cu primarul în legătură cu acest subiect. Trebuie să găsim un proiect comun, dar nu eu iau deciziile şi nu vă pot spune nimic. Deocamdată, eu ştiu că Termoficarea are datorii şi mie nu îmi şterge nimeni penalităţile“, a spus Nicolae Degeratu, directorul interimar al Regiei Autonome de Termoficare. „La asociaţia noastră au fost întocmite dosare pe Legea nr. 175/2010, dar Termoficarea nu ne-a şters penalităţile. I-am dat în judecată. Oamenii nu cred în astfel de promisiuni. La noi văd că vin să-şi plătească întreţinerea tocmai pentru a nu rămâne cu restanţe căci şi de aici să acumuleze penalităţi“, a spus Daniela Cotoi, administratoare la Asociaţia de proprietari nr. 1 Cerna.

Mai bine plătiţi!

„Craioveanul trebuie să înţeleagă de la început că trebuie să-şi achite cheltuielile de întreţinere pentru a nu mai avea penalităţi. Acest lucru stă la baza obligaţiilor fiecărui locatar sau proprietar faţă de asociația din care face parte. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, penalităţile din lista de plată repartizate lunar au cel mult trei componente: majorări facturate de Termoficare, de Compania de Apă, precum şi penalizările asociaţiei în cuantum de maximum 0.2% pe zi de întârziere. Până la alte reglementări, cetăţeanul trebuie să-şi achite debitul la cheltuieli de întreţinere şi penalităţi, penalităţi care, de altfel, au fost generate de întârzierea plăţii întreţinerii şi astfel nu s-au putut achita facturile la timp care, la rândul lor, au generat penalităţi.
Confuzie a fost şi cu Legea nr. 175/2010, care nu a fost înţeleasă pe deplin de majoritatea restanţierilor. Aceștia s-au grăbit până la 30 iulie 2011 să achite debitul şi au constatat în final că din soldul penalităţilor nu au fost scăzută decât o mică parte. Explicaţia este simplă: deşi furnizorul aplică penalităţi doar la serviciul furnizat, asociaţia aplică procentul respectiv la totalul cheltuielilor de întreţinere, deoarece din banii celui care este la zi s-au plătit facturi la gaze sau CEZ şi pentru restanţier şi, automat, nu au mai ajuns să plătească şi cota celui care e la zi.
Concluzia generală este că proprietarul trebuie să înţeleagă pentru totdeauna că plata întreţinerii nu este facultativă pentru nimeni şi că este obligaţia lui să îşi achite la timp cheltuielile de întreţinere pentru a nu mai avea şi penalităţi de achitat“, a spus reprezentanta unei firme de administrare imobile, Alina Mora.
Deşi am solicitat un răspuns clar din partea primarului Craiovei, prin consilierul său personal, nu l-am primit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS