10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAbsolvenţii clasei a VIII-a încep evaluările

Absolvenţii clasei a VIII-a încep evaluările

Elevii de clasa a VIII-a vor susţine începând de luni Evaluarea Naţională, prima probă scrisă fiind la limba şi literatura română, urmată de proba la limba şi literatura maternă şi în final – la matematică. În acest an, în Dolj termină ciclul gimnazial 5.663 de elevi, dar numai 5.127 vor susţine Evaluarea Naţională. Diferenţa este dată de numărul celor care au rămas repetenţi sau corigenţi şi nu vor putea intra în examene.
Examenul va începe la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli va fi permis cu 30 de minute înainte de începerea probei scrise. Sălile în care se vor susţine probele vor fi supravegheate cu camere video.
„Noi suntem pregătiţi pentru susţinerea evaluărilor. Există camere de supraveghere în toate sălile de clasă. Urmează să numim evaluatorii pentru limba română şi pe cei pentru matematică şi, totodată, să stabilim cele două centre de evaluare din Craiova, unde vor fi aduse toate lucrările de la şcolile din judeţ pentru corectare“, a precizat  Ştefan Vasile, inspector adjunct în cadrul ISJ Dolj.
Evaluarea lucrărilor se face cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte din oficiu.
După evaluare, fiecare profesor stabileşte nota prin împărţirea la 10 a punctajului obţinut de elev, fără rotunjire şi o trece pe lucrare. În cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează şi se trece pe lucrare nota finală, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori. Această notă este cea care se va lua în calcul pentru media de admitere în clasa a IX-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS