Un interviu cu un artist nonconformist, cum este invitatul de astăzi al Gazetei de Sud, se realizează destul de uşor deoarece acesta a răspuns dintr-o bucată la orice fel de întrebare, nu a pus condiţii, nu a făcut nazuri… Acesta-i Valer Neag, naşul de cununie al altui nonconformist din branşa artiştilor olteni, Silviu Bîrsanu.
I.J. Luna trecută, la Muzeul de Artă din Târgu Jiu, aţi deschis o expoziţie cu lucrări din sticlă şi lemn. Aţi ţinut o evidenţă a expoziţiilor dumneavoastră de până acum? Această expoziţie o veţi „plimba“ şi în alte oraşe, veţi ajunge cu ea şi în Craiova?
V.N. Trei întrebări deodată! S-o luăm de la coadă… Nu a calului, ci a întrebării. Deocamdată, expoziţia asta de la Muzeul de Artă din Târgu Jiu o las aici un an sau cât o fi interes. Ea, expoziţia, se află la muzeu într-o magazie. Normal ar fi trebuit să se numească „Praful din atelier“, dar nu i-am pus nici un titlu acestei expoziţii. Eu m-am mutat cu atelierul şi aceste lucrări – pe care le-am expus acum – le-am dus într-o magazie şi aşa a ieşit expoziţia. Am deschis-o pe 7 martie… Era cadoul meu pentru toate fetele frumoase…
Pe mine mă bătea mama când luam o notă de opt la şcoală
I.J. De ce n-aţi deschis-o pe 8 Martie, de Ziua Femeii?
V.N. Păi, pe 8 Martie, toată lumea se chefuieşte, fetele se iubesc mai cu foc cu bărbaţii tari, aşa că n-au timp de expoziţii! 8 mi se pare un număr mediocru… Pe mine mă bătea mama când luam o notă de opt la şcoală! Mai frumos şi mai bun mi se pare şapte… E un număr divin.
I.J. Apropo de femei: aţi vorbit în câteva interviuri despre… Eva şi aţi afirmat că femeia e mai performantă decât bărbatul. V-aţi referit la artă sau, aşa, în general?
V.N. M-am referit la construcţia Evei, ca şi obiect în spaţiu… Categoric, femeia este mai perfectă decât bărbatul. Uite, face chiar şi copii, ceea ce nu poate să facă bărbatul! Eee…
I.J. Aveţi lucrări cu Eva?
V.N. Am… Am şi cu Adam, şi cu cei doi, cu actul dintre Eva şi Adam. Şi cu toată lumea.
I.J. Înţeleg că lucraţi cu diferite materiale, în diferite tehnici… Dacă ar fi să vă autoprezentaţi, cum v-aţi cataloga: sculptor, sticlar, pictor…?
V.N. Mi-aş zice artist plastic. Atât.
I.J. Vă consideraţi un artist plastic împlinit?
V.N. Nu…
Ideile îmi vin din viaţa de zi cu zi
I.J. Care lucrări ale dumneavoastră vă plac mai mult? Cele din sticlă sau cele din lemn?
V.N. În funcţie de ideea care mă roade şi care mă determină să lucrez. Folosesc materialul în funcţie de ideea care mă frământă. Nu sunt blocat într-un anume material de expresie.
I.J. Numai sticla şi lemnul vă creează mistere, ca să zic aşa? De fapt, din ce materiale vă „extrageţi“ ideile lucrărilor?
V.N. Ideile îmi vin din viaţa de zi cu zi, iar materialul trebuie să exprime exact ideea. Material de expresie – cum se numeşte – poate fi lemn, piatră, sticlă…
I.J. Dragostea pentru sticlă aţi deprins-o din primii ani de după absolvirea facultăţii?
V.N. În perioada liceului am făcut sculptură, iar apoi sticlă, în facultate. De-a lungul anilor, am învăţat destule… Tehnicile, tehnologiile se perfectează creând, lucrând ş.a.m.d. Nu am probleme în sensul acesta…
I.J. Vorbind despre sticlă: în Târgu Jiu există un alt mare talent, ca şi dumneavoastră, în arta sticlăriei, Mihai Ţopescu…
V.N. Este colegul şi fratele meu. Suntem în relaţii de fraternitate!
I.J. Pe când o expoziţie comună, Valer Neag & Mihai Ţopescu?
V.N. Păi, nu ştiu dacă doi titani au loc pe aceeaşi creangă! Se rupe creanga… Am făcut expoziţii împreună. La Bucureşti, la Deva, la Craiova…
I.J. La Craiova? Nu-mi amintesc de o asemenea expoziţie…
V.N. A fost prin anii ’80.
În 1988, japonezii m-au „premiat“ cu 5.000 de dolari
I.J. Nu mi-aţi răspuns la întrebarea privind numărul expoziţiilor personale ale dumneavoastră…
V.N. Cred că vreo 12.
I.J. Am o întrebare legată de acea distincţie care vi s-a acordat de japonezii din Kanazawa, premiul „excellent prices“ pentru lucrarea „Un scaun subţire pentru mama“. Înţeleg că, pe lângă diploma propriu-zisă, ar fi urmat să primiţi şi un premiu în bani, vreo 10.000 de dolari americani, dar pentru asta ar fi trebuit să mergeţi personal în Japonia. Şi nu aţi avut bani de avion! Este adevărat sau e… legendă?
V.N. Astea-s bancuri populare! Diploma există, o am şi acum, dar bani nu am primit. Era vorba să primesc 5.000 de dolari americani. Japonezii mi-au trimis un document prin care îmi cereau să confirm suma…
I.J. Şi urma să plecaţi în Japonia să-i ridicaţi?
V.N. Nu. Oricum, nu mă duceam eu în 1988 în Japonia, nu mă lăsau comuniştii să plec. Ăştia nu mă lăsau nici la Budapesta să mă duc, darămite la Kanazawa! Japonezii, repet, mi-au trimis un document prin care îmi cereau să confirm că aş fi primit 5.000 de dolari. Nu am primit nimic şi le-am transmis asta. În rest, povestea cu bani pentru avion, cu 10.000 de dolari, e, cum spuneam, banc popular oltenesc.
I.J. Cum s-a acomodat un ardelean în Oltenia?
V.N. Ha, ha…Am plecat de mic de acasă, vorba cântecului. Eu sunt născut între Alba şi Sibiu. Nici nu ştiu dacă sunt de la Alba sau de la Sibiu, că-s pe graniţă… Am plecat la Deva, unde mi-am făcut liceul, apoi în Capitală, unde am urmat Academia de Arte Plastice. După absolvirea facultăţii, am ales, prin repartiţie, Fabrica de Sticlă de la Tomeşti (județul Timiş), o fabrică veche. Avea un cuptor cu cinci oale – sticlă colorată. Am lucrat acolo doar o lună. De ce? Au demolat cuptorul! Când am văzut asta, am cerut să-mi dea negaţie şi aşa am ajuns la Fabrica de Sticlă din Târgu Jiu.
I.J. De ce Târgu Jiu?
V.N. Aici mi-am făcut lucrarea de diplomă. La Fabrica de sticlă din Târgu Jiu existau două oale cu sticlă colorată…
I.J. Şi cum le… stingeaţi, oalele, cu vin sau cu…?
V.N. Nu. Vinul îl beam după ce terminam lucrul!
I.J. Sunteţi cunoscut ca un boem, nonconformist… Sunteţi şi incomod?
V.N. Cam aşa… De fapt, de felul meu sunt scandalagiu… Eu nu suport nemernicia!
I.J. Şi chiar faceţi scandal în Târgu Jiu?!
V.N. Fac scandal peste tot! În orice colţ, în orice fel…..
Politica noastră este de second-hand
I.J. Aţi zis, într-un interviu, că „noi suntem o societate de second-hand“… Chiar aşa?! Vă aparţine afirmaţia aceasta, surprinzătoare?
V.N. Am spus asta, dar într-un anume context. Era vorba de politică, de altele… Şi am zis că noi suntem prima-întâi, începând cu Decebal şi terminând cu Traian. Nu Traian de la Cotroceni, ci cel de la Roma! Ca să fiu clar: politica noastră actuală este de second-hand. Noi, toţi românii, suntem primii.
I.J. La ce?
V.N. La orice. Şi la furat, şi la înjurat, şi la… sfinţit! Cum spuneam, la orice!
I.J. Ce proiecte aveţi pentru acest an?
V.N. Păi, expoziţia asta personală de la Muzeul de Artă din Târgu Jiu aş muta-o la Budapesta.
I.J. De ce neapărat la Budapesta?
V.N. Să vorbească ungurii de bine de români. Vreau ca ungurii să se minuneze de potenţele noastre.
Oltenia e plină de oameni frumoşi
I.J. Ce alte pasiuni aveţi, în afară de aceea de artist plastic? Vânătoare, bere?
V.N. Pescuiesc. Berea şi vinul nu intră în calcul deoarece sunt la zona viciu. Chiar acum mă duc la pescuit.
I.J. Şi ce pescuiţi?
V.N. Orice. Peşti, broaşte ţestoase, şerpi…
I.J. Ooo! Şerpi, mă îngroziţi!… Credeam că peştoaice, puştoaice?!
V.N. Fetele nu trebuie să le pescuieşti. Ele se prind singure în ac!
I.J. Ce aţi mai avea de spus şi eu nu v-am întrebat? Cum să încheiem acest interviu?
V.N. Ei, putem vorbi multe şi mult, că noi, românii, suntem campioni şi la vorbit! Să încheiem acest dialog la distanţă Craiova – Târgu Jiu cu drag… Tuturor oltenilor, tuturor românilor, să lea dea Dumnezeu minte!
I.J. Un mesaj special pentru olteni.
V.N. Oltenia este plină de oameni frumoşi, de aceea m-am şi priponit aici. Le doresc sănătate.
