Ce am fost. Cum au pierdut Statele Unite supremaţia…
de Thomas Friedman, Michael Mandelbaum, Editura Polirom
Cartea celor doi experţi americani (Friedman a câştigat Premiul Pulitzer de trei ori, iar Mandelbaum este profesor de politică externă la John Hopkins University) are un titlu mult mai lung – „Ce am fost. Cum au pierdut Statele Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobîndi“.
Structurată în şaisprezece capitole, cartea, care poate fi şi un manual de îmbunătăţire a imaginii SUA la început de mileniu trei, porneşte de la o constatare simplă: SUA nu mai sunt marea putere unică a lumii, chiar dacă din punct de vedere politic şi militar încă dau tonul. Economic, însă, şi poate chiar moral, America nu mai poate cauţiona acele rezerve care i-ar permite să evolueze în amplitudinea ei maximă, aceea de Number One între statele lumii. Noam Chomski, pe care cei doi preferă să-l ocolească, a spus deja câte ceva despre virtuţile perfide ale panacelui universal al neoliberalismului. Odată cu cadoul otrăvit făcut de căderea Zidului Berlinului, colapsul URSS şi absenţa unui adversar pe măsură, SUA au intrat în era dominaţiei singure (Jandarmul Mondial, după aprecieri mai mult sau mai puţin cinice), după care visul cel roz s-a destrămat: tiparniţa de dolari nu poate funcţiona la nesfârşit. Nu pot evita ziua scadenţei, ci doar o amână. Datoria SUA, la 15 ianuarie 2011, atinge o cifră pe care mi-e imposibil s-o pronunţ: 14.344.566.636.826, 26. Ultimii sunt cenţii, pe care, glumeţi, autorii speră ca Beijingul să-i şteargă! Cei doi autori deplâng lipsa de idealuri care au făcut din SUA o naţiune adunată în jurul câtorva idei mari: piaţă liberă, libertate de opinie, acea „way of life“ de care era sau încă este mândru orice american. Ascensiunea Chinei este privită cu uimire, dar şi cu lipsă de încredere în a concura o ţară care face în câteva luni ceea ce americanii îşi propun să facă într-un an. Cei doi autori se întreabă cum de este posibil aşa ceva, într-o ţară unde observă că în fiecare săptămână un politician american primeşte mită, iar cetăţeni simpli sunt închişi fără motiv. Evident, China nu dispune de vastul sistem democratic al SUA, dar este cel mai redutabil bancher al statului american, împrumuturile acordate de Beijing atingând sume fabuloase. Surprinderea unui eventual cititor apare atunci când poate sesiza cum lamentaţiile, totuşi moderate, ale celor doi analişti se transformă într-un elogiu ipocrit al ţării-fanion care a devenit Părintele şi Învăţătorul lumii: „Contribuind la distrugerea comunismului, am participat la crearea a încă două miliarde de oameni la fel ca noi: alte două miliarde de oameni cu propriile versiuni ale visului american, alte două miliarde care adoptă capitalismul, alte două miliarde de oameni cu aspiraţii înăbuşite vreme de o jumătate de secol, care să trăiască precum americanii, să muncească precum americanii, să conducă maşini precum americanii şi să consume precum americanii“. Acest tip adamic de gândire politică poate sidera un european care s-a săturat să imite tipare comuniste vreme de o jumătate de secol şi care nu ştiu dacă-şi dorea să conducă sau să consume precum americanii, poate cel mult o viaţă decentă pentru el şi ai lui. Nu mă miră această cecitate tipic americană, de felul celei arătate de Mandelbaum şi Friedman, care cred că tot ceea ce e posibil la Washington poate fi posibil în Asia sau estul Europei, de o manieră clişeistică cel puţin supărătoare. În „Homo Occidentalis“, Aleksandr Zinoviev a analizat pertinent de ce nu vom avea niciodată structura acelui tip de ins cultural obişnuit să evolueze în tipare de viaţă şi de gândire care nu pot fi decât vag imitate de naţiuni îndepărtate. Cum este posibil ca o ţară de la periferia capitalismului să ducă viaţa de tip prosper a unui imperiu nu ni se spune, însă cartea este o analiză meticuloasă, tipic americană, a cauzelor care au condus la actuala eclipsă şi, dincolo de retorica falacioasă din introducere, reprezintă o bună oportunitate de a înţelege de ce SUA se confruntă cu actualele provocări, ca şi cu propria dezamăgire.
