16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn giratoriu şi două semafoare

Un giratoriu şi două semafoare

Trei intersecţii intens circulate din Craiova vor fi amenajate cu semafoare sau sensuri giratorii în cursul acestui an

Primăria Craiova intenţionează să rezolve în acest an sistematizarea unor intersecţii din oraş. În două dintre acestea vor fi montate semafoare cu bani din bugetul local pe anul 2012. A treia intersecţie va avea un sens giratoriu, realizat din fonduri europene nerambursabile.

Semafoare la Ford şi Piaţa Chiriac

Prima intersecţie care va fi semaforizată este cea dintre străzile Caracal şi Gheorghe Chiţu, nu departe de Piaţa Chiriac. Pentru maşinile care vin dinspre centru, traversarea acestei intersecţii este un adevărat coşmar. Nu va mai fi însă la fel după ce va fi realizat sistemul de semaforizare de aici, pentru proiectarea şi execuţia căruia municipalitatea a alocat din bugetul local 724.000 de lei.
Al doilea sistem de semaforizare, mult mai amplu, incluzând şi o serie de modificări la nivelul carosabilului, va fi instalat pe strada Henry Ford, la intrarea în uzina constructoare de autovehicule. Reprezentanţii Ford solicitaseră de multă vreme reglementarea circulaţiei în această intersecţie înainte de începerea producţiei de serie a autovehiculelor, astfel încât autotrenurile încărcate cu maşini noi să poată părăsi lejer curtea uzinei, dar consilierii locali au dat dovadă de nehotărâre timp de câteva luni, discutând în mai multe şedinţe dacă s-ar impune acolo semafoare sau sens giratoriu. Până la urmă, membrii legislativului craiovean au înţeles că nu e loc pentru un giratoriu care să permită tirurilor să circule lejer. În plus, nu era posibilă construirea unui giratoriu şi dintr-un alt motiv: trotuarul de vizavi de fabrica Ford nu este al Craiovei, ci se află pe teritoriul administrativ al comunei Malu Mare, deci nu poate fi afectat de investiţii ale Craiovei.
Până la urmă, consilierii locali craioveni au aprobat în unanimitate, în şedinţa de săptămâna trecută, studiul de fezabilitate al acestei investiţii, pentru care s-au alocat deja de la bugetul local 953.000 de lei prin bugetul din acest an. „Această investiție este necesară a se realiza în vederea desfășurării în condiții de securitate și siguranță a traficului rutier și pietonal în zona respectivă, prin care vor tranzita autovehicule de mare capaci­tate ce vor transporta autoturismele marca Ford către beneficiari. Fără realizarea acestei investiții există iminentul pericol de blocare a circulației rutiere în zonă“, se menţiona, de altfel, în raportul înaintat Consiliului Local de Direcţia de Investiţii şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Craiova.

Giratoriu în Craioviţa

Tot în acest an, chiar înainte de venirea verii, circulaţia va fi reglementată printr-un nou sens giratoriu, care va fi amplasat într-o intersecţie din Craioviţa Nouă. Cu ocazia reabilitării celor două bulevarde importante ale acestui cartier – Olteniei şi Tineretului – va fi construit în intersecţia de la Materna, acolo unde se întretaie cele două artere, un sens giratoriu de proporţiile celui aflat pe bulevardul Dacia, la intersecţia cu strada Amaradia. Giratoriul cu pricina este inclus în investiţia realizată în mare parte cu fonduri europene nerambursabile.
Pe de altă parte, altă intersecţie intens circulată şi care dă bătaie de cap şoferilor va rămâne în stadiul actual şi în 2012. Este vorba despre intersecţia străzilor Libertăţii, Madona Dudu şi Bibescu, unde edilii promiteau încă de acum un an că vor construi un imens sens giratoriu, care să includă o parte din spaţiul verde situat între Muzeul Olteniei şi Inspectoratul Şcolar Județean Dolj. Pentru această investiţie, Primăria Craiova nu a alocat în acest an, însă, decât 124.000 de lei, pentru întocmirea proiectului tehnic. Banii pentru execuţia acestei investiţii vor fi alocaţi, poate, la anu’…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS