11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGSU propune obligativitatea stagiului militar în situaţii de criză

IGSU propune obligativitatea stagiului militar în situaţii de criză

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a prezentat astăzi o propunere potrivit căreia bărbaţii ar putea fi chemaţi din nou în armată în cazul apariţiei unor situaţii de criză, informează rtv.net. Deocamdată este vorba doar de o idee, nu există demersuri concrete în acest sens, însă reprezentanţii IGSU se gândesc să schimbe stagiul militar, în prezent opţional, cu o perioadă de muncă în folosul comunităţii, în cazul unui dezastru. Astfel, situaţiile de criză ar putea fi gestionate cu ajutorul voluntarilor, care ar urma să ajute cadrele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă atunci când se produc inundaţii sau se înregistrează căderi masive de zăpadă. Sorin Lucaciu, şeful IGSU, a dat drept exemplu ţări precum Germania şi Franţa, care au implementat deja sistemul voluntariatului în schimbul satisfacerii stagiului militar. Această propunere a IGSU vine după perioada grea de iarnă, când inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ar fi avut nevoie de mai mulţi oameni pentru a face faţă situaţiei de criză. Reprezentanţii IGSU vor merge în perioada următoare în ţările în care este implementat sistemul voluntariatului, pentru a afla ce se poate face pentru ca sistemul să fie aplicat şi în ţara noastră.
În 2007 a intrat, în România a intrat în vigoare legea potrivit căreia serviciul militar obligatoriu pe timp de pace se suspendă, trecându-se la cel bazat pe voluntariat. Diferenţa dintre sistemul din Germania, spre exemplu, şi cel din România este că acolo tânărul are de ales între armată şi voluntariat, pe când în România decizia nu este impusă, satisfacerea stagiului militar fiind lăsată doar ca opţiune. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS