Pârtii pline la Rânca

Autori
Etichete , ,


Mii de turişti s-au aflat la sfârşitul săptămânii trecute în zona turistică montană Rânca, la poalele Munţilor Parâng, pentru a profita de zăpada căzută în ultimele zile. Peste 3.000 de persoane au venit să se distreze pe cele cinci pârtii puse la dispoziţie la cota 1.650 şi pentru a se plimba pe potecile pline de omăt. Sute de persoane au folosit şi telescaunul care, de asemenea, a stat atât la dispoziţia schiorilor, cât şi a celor care au urcat pe Vârful Păpuşa, pentru a admira peisajul. Din fericire, vremea favorabilă şi zăpada căzută din plin le-au permis salvamontiştilor şi personalului societăţii Vârful Păpuşa SA să inaugureze şi pârtia care se află lângă noul telescaun. Aceasta măsoară aproape 900 de metri şi este cea mai lungă de la Rânca.    

Fără incidente grave pe pârtii

Salvamontişii au declarat că vremea şi starea pârtiilor au fost ideale pentru practicarea sporturilor de iarnă. Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj, a afirmat că, în ciuda faptului că toate pârtiile au fost deschise, nu au fost înregistrate accidente grave. „Ultimul sfârşit de săptămână a fost extraordinar. Vremea a fost frumoasă, însorită, fără viscol şi toate cele cinci pârtii au funcţionat la maximum. Din fericire, nici drumul până în Rânca nu a mai pus probleme. Chiar dacă turiştii nu au mai fost la fel de mulţi ca în weekendurile trecute, cabanierii şi hotelierii nu s-au plâns de numărul lor. Nu au fost înregistrate cazuri deosebite. Am avut o singură persoană care a suferit o fractură, dar în restul situaţiilor au fost probleme minore“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj.


• Eugen Măruţă


Comenteaza acum

Alte stiri

29 octombrie 2018

Gorj: Tânăr beat la volan, depistat în Staţiunea Rânca

Un tânăr, de 21 de ani, din comuna gorjeană Baia de Fier, a fost depistat beat la volan, pe drumul dintre Rânca şi Novaci. Localnicul avea o concentrație de 0,85 mg/l alcool în sânge. Poliţiştii s-au sesizat în legătură cu

Sumarul ediției de luni, 30 ianuarie 2012

Actualitate

» Traian Băsescu se va întâlni mâine cu membrii delegaţiei comune a FMI, CE şi BM
» Austria: Un român a fost atacat cu un pistol pentru că nu s-a grăbit să elibereze parcarea
» Pârtii pline la Rânca
» Minerii din Gorj întrerup activitatea din cauza gerului
» Compania americană Johnson Controls a inaugurat astăzi o fabrică la Craiova
» Romgaz şi Petrom au suplimentat importurile de gaze pentru a acoperi consumul în creştere
» Buget de criză în 2012
» Ministerul Economiei va iniţia consultări publice privind ACTA
» Tenis – Horia Tecău: Îmi doresc să ajung pe prima poziţie a clasamentului de dublu
» Universitatea – pol pentru inovare şi dezvoltare
» Programul Erasmus împlineşte anul acesta un sfert de secol de existenţă
» Comuna Cârna merge mai departe
» Iluminare cu surprize în zona Brestei-Cernele
» Durata de înfiinţare a unei firme, redusă la trei zile
» Camioane înmatriculate în România, vandalizate la graniţa dintre Belgia şi Franţa
» Guvernul a aprobat suspendarea taxei de poluare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2007
» Cursuri suspendate în 18 şcoli, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Local

» Proxenet prins la graniţă
» Asistaţii social, ultimul termen pentru plata impozitului
» Închisoare cu suspendare pentru „Broască“
» Centrul istoric al Slatinei, dotat cu 17 camere de supraveghere
» Adăpost pentru oamenii străzii
» Salvat de la moarte din apartamentul în flăcări
» Raluca Păun: Cred în şcoala de teatru din Craiova

Dolj

» Analize gratuite pentru mai mulţi doljeni în 2012

Gorj

» CJ a votat bugetul şi strategia de dezvoltare a judeţului Gorj

Sport

» Energia, al treilea succes consecutiv
» Djokovic şi Azarenka s-au impus
» Tecău, campion la Australian Open
» Energia a încheiat turul cu o înfrângere
» Victorie mare a voleibaliştilor de la SCM-U Craiova
» Trei atleţi au împărţit titlul de sportivul anului 2011
» Marian Bondrea: Ne-am cam atins scopul
» Velcovici şi Boboacă, la ALRO
» FC Olt a câştigat amicalul cu Damila
» Piţurcă, îngrijorat pentru unii tricolori
» Pandurii, blocaţi în Istanbul

Bani & Afaceri

» Oltenii au economisit zeci de milioane de lei

Magazin

» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Ioan Isaiu joacă rolul unui medic psihiatru
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Mărul Evei, pe cale de dispariţie
» „The Artist“, câştigătorul marelui premiu al Sindicatului regizorilor americani
» Vedetele, sufletul comerţului
» HOROSCOP
» O nouă melodie pentru ABBA
» Kirsten Dunst pune preţ pe sinceritate
» Claire Danes, Femeia Anului

Top