21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOamenii străzii, salvaţi de la îngheţ

Oamenii străzii, salvaţi de la îngheţ

Oamenii fără adăpost din Craiova îşi pot găsi un loc cald şi hrană în aceste zile, când temperaturile scad cu mult sub zero grade Celsius, la Adăpostul „Sfântul Vasile“ şi la Centrul de bătrâni din municipiu. Oficialităţile locale au făcut apel către cele două instituţii să fie pregătite să primească astfel de cazuri.  
„De la Primăria Craiova s-a transmis către Poliţia Locală, Poliţia Judeţeană şi Comandamentul de Iarnă că, dacă se identifică persoane care nu au adăpost, acestora li se poate oferi cazare şi trei mese pe zi în două locaţii – strada Râului, nr. 42 – Centrul de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost „Sfântul Vasile“ şi strada Tabaci, nr. 3 – Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Fiind vorba despre o situaţie de necesitate, cele două locaţii pot fi suprapopulate, dacă va fi cazul“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.

Trec prin urgenţă
 
 În fiecare iarnă, oamenii care trăiesc pe străzile oraşului ajung să fie ridicaţi de ambulanţă şi duşi în urgenţa spitalului în stare de hipotermie. Mulţi dintre ei rămân pentru toată iarna în spital. Pentru a nu se mai ajunge în această situaţie, s-a decis ca astfel de persoane, după ce sunt stabilizate şi nu au alte afecţiuni grave, să fie direcţionate spre Adăpostul de pe bulevardul Râului şi la Căminul de bătrâni. „În aceste ultime două zile au ajuns în urgenţa spitalului trei persoane, toate cazuri sociale găsite pe stradă: un bărbat de 37 de ani pe care îl vom trimite la adăpostul de zi al primăriei, un bărbat din Oradea, care, după ce a primit îngrijiri medicale, a refuzat să meargă la adăpost, iar ultimul venit este tot un bărbat de 40 de ani. Ştim că este un caz social şi urmează să-i facem investigaţii medicale să vedem care este starea lui de sănătate“, a precizat Cristina Geormăneanu, reprezentantul Spitalului de Urgenţă Craiova.
 
Locuri pregătite
 
La adăpostul situat pe strada Râului sunt în prezent disponibile opt locuri. Reprezentanţii organizaţiei „Vasiliada“, cei care administrează acest loc, spun că sunt pregătiţi să ofere cazare acestor persoane. Ei au experienţa anilor trecuţi, când adăpostul devine neîncăpător în sezonul rece. Unele dintre aceste persoane rămân în adăpost şi după trecerea iernii, alţii se întorc tot în stradă, deoarece nu se pot adapta unui program.
 O situaţie similară se întâlneşte şi la Căminul de bătrâni. Aici există posibilitatea cazării a 50 de persoane. „Avem 50 de locuri libere, dar ne mai putem strânge, dacă este nevoie. În fiecare iarnă primim astfel de persoane. Unele dintre ele sunt şi în acest moment la noi, pentru că au îndeplinit condiţiile de integrare în sistemul nostru“, a precizat Dina Popa, directorul căminului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS