13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePiaţa din Valea Roşie, reamenajată

Piaţa din Valea Roşie, reamenajată

Au fost create sectoare distincte pentru producătorii agricoli şi pentru societăţile comerciale

Piaţa din cartierul craiovean Valea Roşie are de câteva zile o nouă înfăţişare. Săptămâna trecută a fost închisă pentru igienizare, însă administraţia nu s-a limitat doar la atât. Toate mesele au fost înlocuite cu altele, tip boxă, primind şi o orientare nouă, cu alei mai largi între şirurile de mese.
„Principala schimbare o reprezintă sectorizarea pieţei. Acum avem sectoare distincte pentru producătorii agricoli şi pentru societăţile comerciale care desfac legume şi fructe. Astfel, cumpărătorul va şti precis de la cine cumpără. Tot acum, am separat florarii şi vânzătorii de produse preambalate de cei care desfac legume şi fructe“, a declarat Gabriel Şerban, directorul general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.
Dacă până nu demult în această piaţă era o abundenţă de… mese goale, acum doar una din cele 50 de mese ale pieţei din Valea Roşie a rămas neînchiriată.
„Până acum erau mese libere, neocupate, între cele închiriate de societăţile comerciale. Acum, adunând toate societăţile într-o parte a pieţei, a rămas cealaltă parte doar pentru producători. Imediat au apărut şi ţărani interesaţi să închirieze aceste mese pentru a-şi vinde produsele, iar ăsta e un mare câştig al nostru şi, mai ales, al cumpărătorilor“, a precizat Bogdan Apostol, director executiv al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Se pregăteşte o nouă surpriză

Vânzătorii din Piaţa Valea Roşie nu păreau ieri deloc deranjaţi de schimbări. Dimpotrivă, erau bucuroşi că au primit noi mese. Conducerea SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL pregăteşte însă o surpriză atât pentru vânzătorii din Piaţa Valea Roşie, cât şi pentru cei din Piaţa de la Big, din Craioviţa Nouă (reamenajată la rândul ei în cursul lunii octombrie 2011): extinderea Regulamentului pieţelor şi pentru aceste două subunităţi.
Pentru şedinţa Consiliului Local Craiova de la sfârşitul acestei luni, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a propus aprobarea regulamentelor pentru cele două pieţe menţionate. Vânzătorii de la societăţile comerciale vor fi obligaţi să poarte halate verzi, inscripţionate cu numele firmei, preţurile trebuie să fie afişate fără echivoc, cu cifre de aceeaşi înălţime (7 cm) atât înainte, cât şi după virgulă. Tot prin regulament va fi interzisă utilizarea în piaţă a oricărui aparat electric, electronic şi electrocasnic, cu excepţia cântarelor şi a caselor de marcat. Ca atare, pieţarii nu vor avea voie, spre exemplu, să asculte muzică şi nici să utilizeze aparate electrice de încălzire pe perioada iernii.
Cei care nu vor respecta noile reguli vor fi sancţionaţi cu puncte de penalizare, contabilizate într-un soi de „cazier al pieţarilor“. Atunci când comerciantul acumulează cinci puncte într-un termen de un an va fi dat afară din piaţa respectivă, contractul fiindu-i reziliat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS