16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrime la instituţiile subordonate Primăriei Craiova

Prime la instituţiile subordonate Primăriei Craiova

Angajaţii unor instituţii legate mai mult sau mai puţin ombilical de Primăria Craiova şi care administrează sau utilizează fonduri publice şi-au rotunjit veniturile în perioada Sărbătorilor de iarnă

Sumele de bani s-au numit generic prime sau stimulente, iar reprezentanţii respectivelor regii, servicii sau companii susţin că angajaţii le meritau pentru că au trudit ca instituţia să iasă pe profit. Cuantumul primelor a fost direct proporţional cu veniturile salariaților, pornind de la câteva sute de lei pentru simplii angajaţi şi ajungând la peste 1.500 de lei în cazul şefilor de servicii şi al directorilor. Pentru alţii, stimulentele acordate odată cu Sărbătorile de iarnă sunt cu bătaie lungă, adică rămân valabile şi în anul următor, aşa cum este cazul angajaţilor de la Impozite şi Taxe.
Angajaţii acestui serviciu din cadrul Primăriei Craiova şi-au adăugat începând cu luna decembrie 400 de lei la salariu. „Angajaţii noştri aveau dreptul la aceste stimulente conform contractului colectiv de muncă. Există în acest sens o hotărâre de consiliu din anul 2009, precum şi o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin urmare, din această lună, la salariul de bază, care pentru un casier era 500 – 600 de lei, se adaugă şi acest stimulent, care este binevenit în perioada Sărbătorilor de iarnă. Acesta ajunge şi până la 1.000 de lei în cazul funcţiilor de conducere.
Trebuie însă precizat că serviciul nostru stă foarte bine cu încasările, acestea fiind de aproape 100%“, a precizat directorul Serviciului Impozite şi Taxe, Sorin Marcu.

SRL-urilor primăriei le merge bine

La capitolul prime nu stau rău nici SRL-iştii desprinşi cu ceva timp în urmă de Primăria Craiova. Este vorba aici de SC Salubritate Craiova SRL şi SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. În timp ce unii au curajul să recunoască, alţii până şi primele le ţin la secret, deşi pe undeva se poate vorbi şi de bani publici, întrucât Consiliul Local Craiova este în cazul celor două acţionar principal.
Primele angajaţilor de la Salubritate au reprezentat 2% din fondul de salarii. Prin urmare, un măturător s-a ales cu 200-300 de lei drept cadou de Sărbători, iar un şef – cu 600 de lei şi uite-aşa sumele au crescut. „Primele au fost meritate. Societatea este pe profit, aproximativ zece miliarde de lei vechi comparativ cu anul trecut“, a declarat directorul SC Salubritate Craiova, Flavius Sirop.
În schimb, directorul de la celălalt SRL, Pieţe şi Târguri, nu prea face vorbire despre ce sume au primit cadou angajaţii săi. „S-au dat prime angajaţilor noştri cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Cuantumul acestora, ca şi salariul, este confidenţial“, a precizat Bogdan Apostol, directorul SC Pieţe şi Târguri.

Nici la regii nu este rău

Nici regiile primăriei nu sunt mai prejos la capitolul prime, chiar dacă unele nu şi-au primit nici banii pe lucrările efectuate. Au încasări şi îşi permit prime. Într-o astfel de situaţie este RAADPFL, care şi-a bonificat angajaţii, fie că sunt necalificaţii de la spaţii verzi, fie că sunt şefi de birou. Sumele au fost cuprinse între 400 și 1.000 de lei, dar echipa managerială se laudă că a scos regia „din groapă“ şi a scăpat de datoriile pe care aceasta le avea la nivelul anului 2007, ajungând la profit în 2011. 
În schimb, Regia Autonomă de Termoficare Craiova – cea mai apropiată „sufletului“ primăriei – şi-a bonificat angajaţii cu tichete-cadou în valoare de 300 de lei, cel puţin astea sunt primele ştiute şi votate şi de consilierii locali.
În concluzie, Moşul a fost darnic cu angajaţii de la stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII