7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria n-a făcut afacerea cu Dinel

Primăria n-a făcut afacerea cu Dinel

Legislativul local n-a fost de acord cu un schimb de imobile pe care Primăria Craiova urma să-l facă cu o entitate controlată de Dinel Nuţu

Consiliul Local Craiova i-a dat cu flit lui Dinel Nuţu (fost Staicu), într-o afacere pe care municipalitatea o pusese la punct cu acesta. Tranzacţia privea un schimb de terenuri între municipalitate şi Asociaţia Creştin Catolică Ortodoxă, entitate economică având un nume pompos, dar în spatele căreia se află, de fapt, Dinel.

Evaluare cu cântec

Prin Hotărârea nr. 79/25.02.2011, legislativul local a aprobat deja, de principiu, un schimb de proprietăţi între municipiului Craiova – în calitate de proprietar al imobilelor C3 şi C4, clădiri situate în strada Filantropiei, nr. 1, care făceau odinioară parte din Spitalul Filantropia, cu terenul aferent de 247 mp, şi alt teren, tot de 247 mp, situat tot pe strada Filantropia, la nr. 1 bis, aparţinând Asociaţiei Creştin Catolice Ortodoxe, „cu condiţia achitării sultei de către Asociaţia Creştin Catolică Ortodoxă“. Ca urmare a acestei hotărâri, s-a făcut o evaluare a celor două imobile, în vederea stabilirii sultei, cum este denumită în mod juridic diferenţa de valoare dintre cele două proprietăţi şi pe care urma să o plătească asociaţia lui Dinel.
Pe 17 octombrie 2011, expertul evaluator Aurelian Dumitru Mitroi, ca reprezentant al Lero Advanced Consulting SRL, a efectuat evaluarea proprietăţilor. În ce priveşte cele două imobile ale municipalităţii, care au adăpostit odinioară laboratoarele spitalului, expertul a constatat că au fost construite în anii ‘70 din BCA pe fundaţie de beton armat. Corpul C3 are trei holuri, opt încăperi şi patru grupuri sanitare, iar corpul C4 are două încăperi. Ambele imobile necesită reparaţii capitale, acoperişurile fiind degradate. În urma evaluării, expertul a apreciat că ambele clădiri şi terenul aferent, situate în buricul târgului, pot fi estimate la 207.200 de lei, adică 47.900 de euro, fără TVA.
Cu aceeaşi ocazie, expertul a vizitat şi terenul Asociaţiei Creştin Catolice Ortodoxe. El a menţionat ulterior în raportul de evaluare că „terenul nu are acces direct din stradă“ şi nici măcar nu poate fi identificat în mod precis, nefiind făcută dezmembrarea proprietăţii de 2.278 mp, din care acest lot face de fapt parte. Mai mult, a consemnat şi că „forma terenului este neregulată, în unele locuri acesta având lăţimea mai mică de un metru, ceea ce nu oferă terenului posibilitatea de a fi edificate pe acesta construcţii“. Cu toate acestea, a apreciat că acest teren ar valora 100.700 de lei, adică 23.300 de euro, fără TVA.

Consilierii s-au pus contra

În baza acestor rapoarte de evaluare, primarul Antonie Solomon a propus Consiliului Local Craiova, în şedinţa de joia trecută, însuşirea valorilor stabilite de expert şi deci schimbul de terenuri. Asociaţia Creştin Catolică Ortodoxă urma să plătească la buget diferenţa de valoare a celor două proprietăţi, adică 106.500 de lei. Consilierilor locali nu li s-a părut însă o afacere tocmai bună pentru oraş cedarea unui teren şi a două construcţii utilizabile, contra unei alei de acces pe care nu se poate face nimic, aşa că au dat aviz negativ proiectului de hotărâre a Consiliului Local Craiova în Comisia Juridică, iar în plenul consiliului au respins în unanimitate această propunere a executivului. „A fost o problemă cu modalitatea de calcul utilizată de evaluator, în sensul că ni s-a părut mult prea mică valoarea stabilită pentru imobilele din patrimoniul municipalităţii, aşa că am cerut refacerea evaluării. Aproape întotdeauna avem această problemă cu evaluatorii, în sensul că stabilesc valori mult prea mici pentru imobilele pe care le dă municipalitatea şi neaşteptat de mari pentru cele pe care urmează să le cumpere sau să le primească la schimb“, a explicat Dorel-Cosmin Marinescu, preşedintele Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII