6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Economie de combustibil la Ambulanţa Gorj

Economie de combustibil la Ambulanţa Gorj

Marinică Niculescu, directorul interimar al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Gorj, a declarat că decizia de a monta inele electronice pe fiecare rezervor al autospecialelor din dotarea SAJ pentru ca şoferii să nu mai fie tentaţi să fure din combustibil, a fost foarte bună. De la montarea inelelor în urmă cu o lună şi până în prezent s-a consumat mai puţină motorină. Au fost evitate pierderile financiare din bugetul unităţii din cauza cheltuielilor nejustificate înregistrate la consumul de carburanţi. „La combustibil am făcut economii şi tocmai de acolo am avut bani să investim, pentru că, de exemplu, de când am pus inelele şi până în prezent, numai la combustibil avem o economie de aproximativ şase tone de motorină. Am acordat consumurile normale, m-au ajutat inelele electronice care se pun pe rezervor. E mai greu să mai sustragă cineva motorină. Am mai renunţat la anumite contracte cu furnizorii, am îmbunătăţit condiţiile de lucru ale angajaţilor din toate celelalte substaţii. În ceea ce priveşte instituţia din Târgu Jiu, şarpanta este în faza de finalizare, refacem în totalitate canalul termic pentru a avea căldură, igienizăm toate spaţiile interioare, acest lucru însemnând zugrăvire, parchetare şi alte modificări. În judeţ, în afară de Bumbeşti-Jiu, Rovinari şi Turceni, unde erau condiţii bune de lucru, am făcut modernizări. Substaţiile supuse acestor modificări sunt Motru, Novaci şi Târgu-Cărbuneşti. Banii sunt din bugetul propriu. Am împărţit bugetul să ne ajungă pentru salarii, sporuri, utilităţi, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj să funcţioneze la parametri normali“, a spus Marinică Niculescu, managerul SAJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS