Amazoanele de altădată nu sunt fructul imaginaţiei, ci ele au existat în realitate, relatează it.paperblog.com
În Palatul regal din Abomey, capitala regatului Dahomey (astăzi Republica Benin), sunt prezente basoreliefuri cu figuri puternice: o femeie înarmată cu macetă care taie capul duşmanului, o alta care înfige un steag în vârful unui deal, după cucerirea unui oraş şi, în fine, o altă femeie care îşi muşcă de gât adversarul. Toate aceste imagini nu sunt fructul imaginaţiei şi nici nu sunt legende ale acelor locuri, ci ele descriu bătălii, execuţii, poveşti adevărate de cucerire ale unor femei războinice şi sunt o dovadă a faptului că amazoanele au existat cu adevărat.
Se spune că amazoanele erau un trib de femei războinice, aflat în nordul Mării Negre, menţionate prima dată în mitologia greacă. Potrivit legendei, acestea ar fi fost fiicele zeului Ares, zeul războiului. Heracle, la porunca regelui Euristeu, a fost trimis să aducă cingătoarea fermecată a reginei Hipolita (regina amazoanelor). Viteaza Hipolita şi mândra Antiopa domneau peste amazoane, care sălăşluiau la Pontul Euxin. Doar o dată pe an se întâlneau cu bărbaţi. În cazul în care nou-născutul era fată, rămânea împreună cu mama în tribul de amazoane; dacă se năştea băiat, în cel mai bun caz era trimis să locuiască împreună cu tatăl său, iar în cel mai rău caz era omorât. Fetele erau aspru pregătite să devină amazoane extirpându-li-se sânul drept, care le incomoda în luptă. Relatări despre femeile luptătoare există şi în China, Africa de Nord şi Vest, însă nicăieri ca la greci. Se pare că amazoanele au ameninţat de cinci ori Atena. O victorie asupra amazoanelor ajunsese să fie mai sărbătorită decât una asupra perşilor. În mod cert, existenţa amazoanelor este învăluită în taină.
Femei fără milă
Cert este că, în timpul regelui Behanzin (1889-1894), amazoanele din Dahomey reprezentau mai mult o treime din armată, fiind în număr de 5.000: perfect instruite, alese dintre soţiile regelui, dintre prizonierele de război sau chiar dintre femeile de rând, dacă acestea aveau prestanţă şi erau agresive. Printre amazoane erau multe şi virgine şi toate doreau să respecte abstinenţa sexuală în timpul serviciului militar. În Benin există dovezi clare care atestă existenţa femeilor războinice. Despre ele se ştie că nu făceau parte dintr-o societate matriarhală, ci dintr-o societate masculină despotică, unde sacrificiile umane erau la ordinea zilei, iar sclavia reprezenta o afacere. În toate aceste activităţi, amazoanele negre erau executoare loiale şi cu sânge rece. Se spune că amazoanele cu piele de fildeş erau atât de neînfricate, încât i-au şocat pe soldaţii francezi cu curajul lor în timpul luptelor din 1892, când, după o lungă rezistenţă, capitala Dahomey a fost cucerită. În prezent, Beninul este o republică prezidenţială care acoperă doar o parte din anticul Dahomey, însă în Abomey încă există un rege, chiar dacă acesta nu are nici un fel de putere politică.
Ultima descendentă
Tot în Abomey există şi ultima amozoană încă în viaţă. Numele ei este Nadru şi are peste 100 de ani. Ea trăieşte într-o clinică din oraş şi se deplasează doar dacă este ajutată. Ea îşi aminteşte încă orele dure de pregătire, de instruire şi este foarte mândră că a fost soţie de rege şi, în acelaşi timp, o războinică. Ea însă nu a omorât francezi. Ultima supravieţuitoare a acelui război se numeşte Nawi şi a murit în noiembrie 1978, la vârsta de 103 ani. La început, amazoanele erau menite să asigure protecţia regelui, cu timpul ele au devenit însă un fel de unitate de atac. De menţionat că femeile războinice obişnuiau să danseze, să cânte pentru „a-şi hrăni“ sufletul. În Dahomey, fenomenul amazoanelor a cucerit destul de mult teren, pentru că femeile aveau un rol important în societate. Mai mult decât atât, ele erau considerate egalele bărbaţilor chiar şi în vreme de război. Exploratorul britanic Richard Burton, după ce a asistat la demonstraţiile a două femei războinice, înalte de doi metri şi cu o musculatură impresionată, a scris că Dahomey era un fel de Sparta neagră, unde războiul şi comerţul cu sclavi necesitau o forţă militară extinsă şi eficientă, iar numărul bărbaţilor era destul de limitat. Amazoanele spuneau că sunt bărbaţi, nu femei. Se îmbrăcau toate la fel, iar între femei şi bărbaţi exista o permanentă competiţie.
