8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSărbătoare la Facultatea de Economie

Sărbătoare la Facultatea de Economie

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), din cadrul Universităţii din Craiova, a împlinit vineri 45 de ani de la înfiinţare. Pentru a marca evenimentul, în Universitatea din Craiova au fost organizate „Zilele Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor“. Manifestările au debutat joi după-amiază, cu decernarea titlului Doctor Honoris Causa profesorului universitar Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române. Vineri a avut loc festivitatea aniversară. „Astăzi (4 noiembrie – n.r.), împreună cu toţi colegii din ţară, vom participa la întruniri care încearcă să facă un bilanţ al celor 45 de ani de viaţă ai acestei facultăţi“, a declarat prof.univ.dr. Lucian Buşe, decanul FEAA, în deschiderea evenimentului.

Vocaţia profesorului este să transmită sentimente şi cunoştinţe

Participanţii la eveniment au avut numai cuvinte de laudă la adresa facultăţii, mai ales că anul acesta o mare parte dintre specializările sale au obţinut poziţii de top în ierarhizarea domeniilor din învăţământul superior românesc. „Ceea ce FEAA a  promovat în decursul anilor poate fi sintetizat prin performanţă, eficienţă, standard ridicat, deschidere către nou, altfel spus, calitatea unui învăţământ care se vrea european. Nevoia de structurare eficientă şi performanţă a învăţământului superior economic este evidentă în întreaga ţară. Economiştii pe care dumneavoastră îi formaţi trebuie să fie capabili de a găsi cele mai bune metode pentru ridicarea economică a ţării, pentru aplicarea celor mai bune strategii de optimizare economică, în aşa fel încât criza pe care o traversăm să fie optim depăşită“, a declarat prof.univ.dr. Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova. Pentru a avea parte de specialişti bine pregătiţi este însă nevoie, în primul rând, de foarte multă implicare în relaţia cadru universitar-student. „Aproape că nu mai facem şcoală pentru că trebuie să ne evaluăm. În fiecare zi ne preocupăm de evaluare şi mai puţin de ceea ce transmitem studentului. Sperăm că generaţiile actuale vor înţelege, poate, la fel cum a făcut generaţia mea, că prima vocaţie a profesorului este aceea de a transmite sentimente şi cunoştinţe studenţilor cu care lucrează“, a declarat prof.univ.dr. Ion Gh. Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti.

FEAA, a doua facultate care primeşte Medalia de aur „Virgil Madgearu“

În cadrul festivităţii aniversare, reprezentanţii FEAA au oferit autorităţilor locale – Antonie Solomon, Nicolae Giugea, Ion Prioteasa -, dar şi colegilor din străinătate, din ţară şi din universitate distincţii şi diplome aniversare. FEAA şi reprezentanţii său au primit, la rândul lor, o serie de distincţii, printre care Medalia de aur „Virgil Madgearu“, cea mai înaltă distincţie acordată de ASE. „Sunteţi a doua facultate care primeşte această medalie“, a precizat prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca.
De asemenea, prof.dr. Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, a acordat diplome şi tablouri special create pentru această ocazie de Ștefan Popa Popa’s. Festivitatea a fost urmată de Adunarea Generală a AFER – Asociaţia Facultăţilor de Economie din România, în paralel desfășurându-se Conferinţa Internaţională „Competitiveness and Stability in the Knowledge-Based Economy“ (Competitivitate şi Stabilitate în Economia Bazată pe Cunoaştere), la care au participat invitaţi din Grecia şi Germania. Lucrările conferinţei continuă şi sâmbătă.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII