11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Se întrerupe apa

Astăzi, între orele 8.00 – 20.00, se întrerupe furnizarea apei în mai multe cartiere ale Craiovei, din cauza lucrărilor de reabilitare a bulevardului Carol I, în zona „Podişor“.  Vor rămâne fără apă următoarele cartiere: Corniţoiu; George Enescu; Brazda lui Novac; Rovine; Lăpuş; Siloz; Sărari; Valea Roşie; Calea Bucureşti; zona centrală a municipiului Craiova, cuprinsă în perimetrul delimitat de strada Brestei, strada George Bibescu, bulevardul Ştirbei Vodă, strada Unirii, strada Corneliu Coposu, strada Caracal, bulevardul Decebal, Calea Bucureşti; strada Rozelor (blocurile CFR).
Cât priveşte apa caldă din cartierul 1 Mai aceasta va fi reluată în cursul acestei zile. Complexul Energetic (CE) Craiova s-a răzgândit în privinţa opririi furnizării apei calde pe o perioadă de 18 zile. CE, furnizorul de agent primar, a efectuat parţial lucrările anunţate, în intervalul 28 – 30 septembrie, urmând ca restul reparaţiilor să fie reprogramate pentru o dată ulterioară. „Am efectuat numai o parte dintre lucrările anunţate iniţial. Au fost afectate doar cinci puncte termice, iar lucrările se încheie pe 30 septembrie, şi nu în octombrie, cum am spus iniţial. Vom efectua şi celelalte reparaţii la o altă dată  pe care o vom anunţa“, a precizat directorul Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu.
• Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

40 COMENTARII