Echipe de experţi străini vor efectua primele vizite în universităţile din România la începutul anului 2012. Aceasta este a doua etapă din cadrul clasificării universităţilor. „Nu mai suntem în epoca în care un oraş din România intră în competiţie cu un alt oraş. Suntem într-o competiţie globală nemiloasă“, a declarat ministrul educaţiei, Daniel Funeriu. Într-un interviu acordat HotNews.ro, Funeriu a vorbit despre ce vor afla liceenii după publicarea ierarhizării programelor de studii, care sunt sancţiunile pentru universităţile care au raportat date false şi despre orientarea cercetării din România înspre producerea inovantă de PIB.
Rep: Au existat presiuni din partea mediului politic sau din partea universitarilor în momentul realizării evaluării universităţilor?
Daniel Funeriu: Doar oamenii slabi simt sugestiile sau conversaţiile într-un cadru sau altul ca fiind presiuni. Nu, nimic din ceea ce mi-a fost spus pe această temă nu am resimţit ca o presiune. Vă spun cu certitudine însă că toate discuţiile pe care le-am avut la nivel politic mai înalt au fost să mizăm strict pe obiectivitate. Pot să vă spun că toate discuţiile pe care le-am avut au urmărit un singur scop: rezultatele să fie corecte, consecinţă a unor proceduri legale.
„Clasificarea universităţilor nu este sub nici o formă un top, nu a dorit să fie un top“
Rep: Locurile ocupate de universităţi în cadrul celor trei forme de clasificare sunt aleatorii sau reprezintă o ierarhizare în sine?
D.F.: Legea vorbeşte despre clasificarea universităţilor. În cadrul aceleiaşi clase sunt universităţi care au o natură diferită. De exemplu, în cadrul clasei universităţilor de cercetare avansată şi educaţie avem deopotrivă Medicina, Politehnici, universităţi generaliste sau universităţi axate pe socio-uman. Nu poţi să ierarhizezi o Politehnică în raport cu Medicina, este un nonsens. Toate rapoartele institutelor care se pricep la astfel de evaluări, cum ar fi, de exemplu, EUA, arată foarte clar că ierarhizarea universităţilor este un lucru greşit în sine. Clasificarea lor, în schimb, în funcţie de intensitatea activităţii de cercetare, de exemplu, care are loc într-o universitate, este un demers valid de natură a constata care este misiunea pe care o universitate o poate duce la bun sfârşit.
Nu este sub nici o formă un top, nu a dorit să fie un top, este pur şi simplu constatarea unei stări de fapt. Este constatarea misiunii pe care fiecare universitate o poate duce la îndeplinire, iar obligaţia statului de acum înainte este să îşi concentreze resursa înspre ajutarea universităţilor să îşi realizeze obiectivul specific pe care ele sunt cel mai bine pregătite să îl realizeze.
Am să vă dau şi câteva exemple concrete: dacă într-un anumit domeniu unde suntem de vârf, să spunem, de exemplu, despre Matematici Aplicate: dacă acel domeniu dintr-o universitate de cercetare avansată şi educaţie poate să fie competitiv la nivel internaţional, evident că statul trebuie să ştie acest lucru şi să finanţeze acel program pentru efectuarea acelor cercetări. În schimb, dacă o universitate tânără, care abia a reuşit să îşi acrediteze câteva programe de licenţă, cere ca statul să finanţeze programe de doctorat sau de cercetare avansată, resursele financiare s-ar irosi fără rost. Nu oricine poate să intre în competiţie cu Harvard.
Universităţile axate pe educaţie au un rol important de jucat în plan local şi în plan naţional, cu programele de studii pe care le dezvoltă. E nevoie în oraşele României de o anumită expertiză într-un anumit domeniu care să fie corelată cu piaţa muncii din acel loc. Dacă, de exemplu, vrem să facem nanobiotehnologii într-o universitate centrată pe educaţie într-un oraş mic al României, mă îndoiesc că acest lucru ar fi realist. Din păcate, resursa s-a disipat foarte mult şi de aceea am ajuns să nu avem excelenţă în domenii bine stabilite.
De altfel, chiar m-am întâlnit cu un grup de experţi venit să evalueze programe de inginerie; reacţia lor a fost de stupefacţie. Au spus: este incredibil cât de mult aţi disipat resursa. Cât de multe resurse financiare aţi cheltuit pe instrumente pe care nu le folosiţi. Acest lucru trebuie să înceteze clar! Nu cred că plătitorii de taxe din România vor să finanţeze pedalatul în gol pe teme de cercetare care nu pot să fie duse la bun sfârșit. Acesta este sensul şi nu este deloc sensul unei ierarhizări.
Rep: În metodologia de evaluare în scopul clasificării universităţilor şi ierarhizării programelor de studii se precizează că „selecţia organismului internaţional care va face prima evaluare se face de către Ministerul Educaţiei“. Au mai existat şi alte instituţii care au participat la concurs, în afara Asociaţiei Universităţilor Europene?
D.F.: Un lucru este clar: absolut toate procedurile s-au desfăşurat conform cadrului legal. Ministerul a selecţionat cel mai autorizat organism pentru a face acest lucru, dar ministerul a mai avut în vedere un lucru când a selecţionat EUA: pe lângă alte organisme, alte organizaţii care pot să facă evaluări, EUA are o caracteristică proprie – această caracteristică este legată de faptul că scopul principal al EUA este să se erijeze în apărătorul intereselor universităţilor.
EUA este un organism care este în slujba universităţilor şi nicidecum un organism care contra cost să presteze un serviciu. Această dimensiune de protecţie a intereselor universităţilor am urmărit-o şi a fost un element-cheie în selectarea EUA, pentru că oricine îşi imaginează că acest demers este îndreptat împotriva universităţilor face o mare eroare. Este un demers îndreptat în sprijinul universităţilor, iar vizitele instituţionale care vor urma vor ajuta universităţile în demersul lor.
Primele vizite instituţionale în universităţi vor demara la începutul lui 2012
Rep: Evaluarea în scopul clasificării universităţilor are două componente, potrivit metodologiei: evaluarea primară şi evaluarea instituţională. Rezultatele pe care le-aţi anunţat deja sunt ale evaluării primare?
D.F.: Evaluarea instituţională durează o perioadă lungă de timp. Estimăm că primele vizite instituţionale vor demara la începutul lui 2012 pentru că trebuie pusă în funcţiune o întreagă etapă de pregătire. Conform hotărârii de guvern, aceasta este clasificarea valabilă pe perioada anului universitar 2011-2012, iar evaluarea instituţională va avea ca scop ducerea mai departe a demersului şi, în acelaşi timp, stabilirea pentru fiecare universitate în parte a unei optimizări a proceselor care au loc în universitate. Trebuie văzut acest lucru ca un sprijin pentru universităţi, de corelare a politicilor lor, în funcţie de resurse, de misiune şi, mai ales, în funcţie de ceea ce se întâmplă la nivel internaţional. Nu mai suntem în epoca în care un oraş din România intră în competiţie cu un alt oraş. Suntem într-o competiţie globală nemiloasă, în care dacă universităţile româneşti nu îşi schimbă fundamental politicile şi viziunea nu vor sfârşi foarte bine.
Rep: Cine va face parte din echipele de experţi evaluatori care vor realiza anul viitor evaluarea instituţională?
D.F.: Criteriile pe baza cărora vor fi alese persoanele vor fi stabilite prin ordin de ministru, deci exact aşa cum prevede legea. Dar este foarte importantă această recredibilizare a învăţământului superior românesc faţă de partenerii noştri din străinătate. Acest lucru este esenţial pentru că învăţământul superior românesc a fost decredibilizat de practici care au avut loc în învăţământul superior: problema diplomelor false, problema diplomelor de medicină pentru străini şi altele.
Învăţământul superior românesc a fost atât de mult decredibilizat încât validarea proceselor din universităţi şi precizarea misiunii universităţilor de către cea mai autorizată voce la nivel european erau necesare şi reprezintă un pas înainte uriaş pentru întreg învăţământul superior românesc.
„În acelaşi timp cu clasificarea universităţilor, am primit şi ierarhizarea programelor de studii“
Rep: Evaluarea în scopul ierarhizării programelor de studii universitare s-a realizat?
D.F.: În acelaşi timp cu clasificarea universităţilor, am primit şi ierarhizarea programelor de studii. Ea va fi făcută public în curând. Motivul pentru care încă nu am făcut-o public este pentru că am ţinut să verificăm anumite date. Metodologia de clasificare a universităţilor şi de ierarhizare a programelor de studii prevede explicit că verificarea datelor este o activitate continuă a ministerului, iar cei care furnizează date false vor fi sancţionaţi. Evident că doresc să evit situaţia în care suntem obligaţi să sancţionăm anumite instituţii pentru că au raportat date false, de natură a plasa în ierarhizarea programelor un program greşit.
Nu vreau să fiu în situaţia în care să spun public că universitatea X a raportat greşit, din neştiinţă sau pentru că a vrut să fraudeze, şi să declasificăm acel program. Având în vedere şi faptul că este un prim astfel de efort care se întreprinde în România, am considerat că este util că odată ce se face această ierarhizare să verificăm informaţiile furnizate, scop în care am creat echipe care procedează la verificarea datelor. S-au mai găsit erori, dar vreau ca acest proces să fie transparent, să fie unul în care fiecare să se regăsească pe locul pe care merită să se afle.
Această ierarhizare va veni foarte curând. Sigur că, odată ce aceasta e făcută publică, oricine poate să verifice pe oricine, datele sunt deja pe site, oricine le poate găsi. Dacă o universitate constată că un anumit program nu este în locul în care crede că ar fi meritat, poate să verifice cum stau celelalte universităţi. Este un demers perfect transparent.
Rep: Care sunt sancţiunile?
D.F.: Sancţiunile pot să fie declasarea programului respectiv, declasarea universităţii, deci la nivel de instituţie. Noi am făcut un efort imens de verificare a datelor la nivel de instituţie, deci a datelor instituţionale, şi acolo nu am găsit erori de natură a schimba profund clasificarea universităţilor. Pot să fie mici erori, având în vedere numărul de date care a fost raportat, dar aceste erori nu sunt de natură a schimba clasificarea.
La nivelul programelor de studii, suntem acum spre finalizarea verificărilor. Este o acţiune concepută pentru a proteja universităţile de posibilitatea ca ele să aibă de suferit. Acesta fiind un prim exerciţiu, estimez că este un demers corect faţă de universităţi.
„A da o ierarhie a facultăţilor ar fi o mare greşeală“
Rep: Ce va afla un viitor student de la ierarhizarea programelor de studii?
D.F.: Să luăm, de exemplu, chimia. Ierarhizarea programelor de studii va spune, în funcţie de cum este făcută această ierarhizare, câteva lucruri: calitatea predării, calitatea cercetării, calitatea relaţiei cu mediul extern, calitatea serviciilor oferite de universitate. Toate aceste elemente au fost prinse cu diferite ponderi în modul în care programele de studii au fost ierarhizate. Vom avea, de exemplu, la nivel ipotetic, în chimie, patru programe de studii ierarhizate în prima categorie. Între aceste domenii de ierarhizare pot să existe diferenţe subtile, dar ştim că la nivel global chimia este de top în patru locuri în România. Şi dacă dumneavoastră vreţi să faceţi chimie, încercaţi în mod evident să mergeţi în unul din acele patru locuri, după care intervin diferenţe mai fine. S-ar putea să fiţi interesat de chimia organică şi atunci dintre acestea patru îl veţi alege pe acela unde componenta de chimie organică este mai dezvoltată.
S-ar putea să fiţi interesat, de exemplu, de calitatea infrastructurii sportive sau de calitatea serviciilor sociale sau de inserţia pe piaţa muncii. Sunt o serie lucruri pe care un beneficiar, studentul, le caută de la un program de studii. În prezent, nu există un astfel de referenţial. Tocmai de aceea îl construim acum. Acesta este primul pas. Până în prezent nu dispuneam nici de un instrument de finanţare specifică pe bază de calitate. De prea multe ori, finanţările au fost acordate de stiloul ministrului sau de pixul nu ştiu cărui funcţionar din minister, care avea anumite interese. E evident că referenţialul acesta devine un vademecum şi un ghid util pentru studenţi, care îşi vor alege în cunoştinţă de cauză calea de urmat. Ei nu se vor mai lăsa înşelaţi de aparențe, de titluri pompoase şi fără acoperire.
Rep: Va exista o ierarhizare a facultăţilor?
D.F.: Lumea aşteaptă ierarhii, cine este cel mai bun. Or a da o ierarhie a facultăţilor ar fi o mare greşeală. Pentru că, dacă vă uitaţi în toate documentele europene, general acceptate de Comisia Europeană, vedeţi că aceste clasificări ale universităţilor, aceste ierarhizări de programe de studii sunt concepute pe mai multe dimensiuni. De exemplu, dacă faceţi un program de asistenţă socială poate că este mult mai importantă relaţia cu mediul extern, şi mă refer aici în ce măsură studenţii sau absolvenţii acelui program de studii lucrează efectiv în acest domeniu. Pe când la un program de matematică poate că este foarte important nivelul cercetării din acel program. Fiecare student trebuie să aibă această radiografie pentru a-şi alege cel mai bine parcursul.
În absenţa unei astfel de ierarhizări a programelor de studii, riscurile sunt multiple: absenţa unei finanţări adecvate, absenţa unui referenţial în vederea selectării resurselor umane, a cadrelor didactice din universităţi, absenţa unui referenţial pentru studenţi. Doar după reputaţie sau doar din auzite nu poţi să îţi orientezi cariera universitară corect.
Studenţii pot să fie interesaţi, de exemplu, dacă fac Știinţe Economice, de la care universitate se pot aştepta ca, odată absolvenţi, să petreacă un timp foarte scurt în şomaj, altfel spus să îşi găsească repede de lucru. Sau, dacă studentul face Drept, dacă vrea să meargă la Institutul Naţional al Magistraturii, se va uita care este universitatea care îi dă cea mai mare şansă de reuşită la INM. Sau la Medicină, care este universitatea de medicină care dă cea mai mare şansă să ia rezidenţiatul. În funcţie de ceea ce fiecare student doreşte, această ierarhizare a programelor de studii oferă un referenţial în funcţie de care se poate ghida.
„Unul dintre cele mai puternice instrumente pe care universităţile le au la îndemână acum pentru a face faţă competiţiei globale este fuziunea“
Rep: Ce se întâmplă cu schimbările din cercetare?
D.F.: Vor fi date publicităţii rezultatele primelor competiţii organizate în noul cadru legislativ în care 100% dintre evaluatori au fost străini. 1.200 de proiecte, 4.000 de evaluatori străini, totală obiectivitate şi încă un domeniu în care doar performanţa este premiată. Deci obiectivitate în alocarea fondurilor. Impunerea de criterii minimale pentru conducătorii de granturi. Altfel spus, accesul la resurse al oamenilor de calitate. Orientarea cercetării din România înspre dezvoltare – inovare, înspre producerea de PIB. Eu provin dintr-un domeniu al cercetărilor fundamentale. Ulterior, în cariera mea am făcut şi cercetări inclusiv înspre partea aplicativă. Dar România are nevoie în prezent să îşi mobilizeze toate resursele pentru producerea inovantă de PIB. Or asta înseamnă alocarea fondurilor pentru cercetare cât mai aproape de introducerea în economia inovărilor. Evident, pentru a avea o resursă umană capabilă să facă inovare, ea trebuie pregătită inclusiv prin dezvoltarea cercetării fundamentale. Dar resursa la ora actuală, şi veţi vedea – atât pe acest exerciţiu bugetar, cât şi pe exerciţiul bugetar următor în ceea ce priveşte cercetarea – că va merge preponderent înspre dezvoltare-inovare cât mai aproape de producerea de PIB. Iar alocarea resurselor va fi făcută strict pe criterii de calitate şi evaluată de experţi internaţionali.
Unul dintre cele mai puternice instrumente pe care universităţile le au la îndemână acum pentru a face faţă competiţiei globale este fuziunea. Revin la exemplul Timişoarei. Timişoara este mai aproape de Viena decât de Bucureşti, dacă nu mă înşel. Ce competiţie poţi să faci universităţii din Viena cu patru universităţi neintegrate, cu patru universităţi în care în unele domenii sunt patru programe de studii? Este de-a dreptul iluzoriu ca într-un oraş cu 300.000 – 350.000 de locuitori să supravieţuiască patru universităţi şi toate să aibă performanţă. Este o iluzie. Această situaţie nu poate fi sustenabilă şi funcţională pe termen lung şi, din păcate, s-a văzut acest lucru. O singură universitate a reuşit să fie în categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie din cele patru. Or dacă cele patru ar fi împreună, ar fi prima, a doua sau a treia universitate din România dacă ar fi să ne ghidăm după cantitatea şi calitatea producţiei ştiinţifice.
Este o datorie pe care conducerile acestor universităţi o au nu faţă de doritorii de funcţii, ci faţă de studenţi, de oraş şi de România. Cred că este un moment propice ca universităţile să analizeze foarte clar care le este viitorul: altfel spus, dacă doresc să trăiască bine împreună sau să aibă dificultăţi majore în viitor, dificultăţi care sunt independente chiar şi de politica internă, ele sunt dependente doar de ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Uitaţi-vă la Strasbourg, de exemplu, oraş care a dat laureaţi ai Premiului Nobel. Cele trei universităţi din Strasbourg au fuzionat pentru că nu erau viabile. Ne imaginăm noi că în Timişoara putem avea patru universităţi, că în Iaşi putem avea cinci universităţi publice?
Este un excelent moment ca universităţile să se uite în sânul lor şi să vadă care sunt oamenii care le aduc puncte, rezultate, ei trebuie încurajaţi. Pentru că altfel universităţile se vor slei de puteri. Cred că tot aşa cum bacalaureatul a fost un moment al adevărului în preuniversitar, tot astfel acest lucru nu poate să rămână fără corespondent în mediul universitar. Acesta este momentul adevărului. Modul în care universităţile aleg să utilizeze acest moment al adevărului va determina viitorul României pe termen mediu în învăţământul superior. Este un serios semnal de alarmă. Dar sunt convins că universităţile vor reuşi să depăşească acest moment şi vor trece dincolo de discuţii, de persoane, de mize mărunte.
Revin la cazul Timişoara. Avem Medicină, Politehnică, Universitatea de Vest, care are de la Economie la Chimie, la Filologie, Informatică. Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară a Banatului, care are potenţial în agronomie. Sunt perfect complementare. Ar fi un mare, mare exemplu de succes. Nu pot decât să sper că acest lucru se înţelege, pentru că, dacă nu se înţelege, mi-e greu să-mi şi imaginez care vor fi consecinţele, dar ele nu vor fi bune.
HotNews.ro
