3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai apar două sensuri giratorii în Craiova

Mai apar două sensuri giratorii în Craiova

În Comisia pentru Sistematizarea Circulaţiei întrunită joi, la Primăria Craiova, s-a luat în calcul varianta amenajării a încă două sensuri giratorii în oraş. Unul care să fie amplasat la intersecţia străzii Amaradia cu Doljului, iar celălalt în Craioviţa Nouă, la Materna, la intersecţia bulevardelor Oltenia şi Tineretului. „În ambele situaţii este vorba de propuneri. Comisia a fost de acord cu cele două giratorii, însă ele se vor amenaja în funcţie de banii pe care îi alocă primăria“, a explicat Alin Apostol, inspector în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Craiova, prezent la şedinţa Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei.  
Tot la întrunirea de joi s-a îndreptat şi eroarea materială strecurată în şedinţa anterioară, referitoare la indicatorul cu „Oprirea interzisă“ montat pe strada Nicolae Bălcescu (după intersecţia cu Vasile Alecsandri), pe partea dreaptă, unde se află alveole de parcare. Astfel, indicatorul va fi din nou transferat pe stânga, unde a mai stat pentru câteva zile, însă de data aceasta cu acte în regulă, „pentru că acolo trebuia să fie de la început“.
În aceeaşi şedinţă, reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Craiova au propus ca din traseele 1R şi 2R să se facă unul singur, denumit Expres, care să aibă tur şi retur. Avantajul ar fi de partea călătorilor, care, pentru a circula pe acest traseu, ar avea nevoie de un abonament pe o singură linie, şi nu pe două, cum este acum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

38 COMENTARII