22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudiu: 3,4 milioane de români lucrează la negru

Studiu: 3,4 milioane de români lucrează la negru

Aproximativ 3,4 milioane de persoane lucrează integral sau parţial la negru, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, profesorul universitar Liviu Voinea, care a prezentat una dintre concluziile studiului "Economia informală şi impactul ei asupra pieţei muncii". În sectorul informal, care cuprinde întreprinderile neînregistrate sau angajaţii fără contracte de muncă, lucrează circa 1,2 milioane persoane, scrie Agerpres. Categoria ocupării informale, cu persoane ocupate pe cont propriu în agricultură sau în gospodării individuale şi care nu plătesc taxe şi nu realizează schimburi fiscale, activează circa 2,9 milioane de oameni, ceea ce reprezintă 31,5% din totalul populaţiei ocupate. "Excluzând persoanele prezente în cele două categorii, totalul persoanelor active în economia informală este de 3,4 milioane", a precizat profesorul Liviu Voinea.

Circa trei sferturi dintre salariaţii din sectorul informal au afirmat că au contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, însă nu au putut prezentă nici o dovadă în acest sens. În ceea ce priveşte salariul, doar 12,4% ştiu că suma trecută în cartea de muncă este mai mică decât cea reală.

Studiul relevă şi că o cincime dintre angajaţii în sectorul informal lucrează în birouri, fabrici, uzine, magazine, depozite, hoteluri, restaurante, bănci, instituţii etc, astfel că "o intervenţie fermă din partea instituţiilor de control ar putea reduce sectorul informal cu cel puţin 20%". Dacă toţi angajaţii din economia informală ar trece în economia formală, rata ocupării forţei de muncă ar creşte cu 45%, ajungând de la 58% în prezent la 75%, prag stabilit de Strategia Europa 2020 şi vizat de România a fi atins în mai puţin de un deceniu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII