11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateExpo Benedict Gănescu

Expo Benedict Gănescu

Omagiind 15 ani de la plecarea dintre noi, Muzeul de Artă din Craiova a vernisat vineri, 1 iulie, la galeria UAP „Arta“, o expoziţie cu lucrări de grafică şi desene ale lui Benedict Gănescu, craiovean la obârşie. A fost de faţă Adriana Chiper Gănescu, donatoarea unui mare număr de lucrări ale soţului către instituţia organizatoare, din care s-a şi făcut selecţia prezentată publicului.
Artist cu o operă inconfundabilă, Benedict Gănescu a lăsat în urma sa o grafică savantă, elevată şi barocă. Chiar dacă unii critici nu sunt de acord, lucrările sale se sprijină pe o geometrie vizibilă. Aştepţi tot timpul ca din interiorul unui spaţiu să plece o diagonală, o bisectoare sau o altă linie, care, asemenea liniilor ajutătoare din figurile geometrice, să ajute la demonstraţia caracterului unui personaj desenat. Această geometrizare a obiectelor-subiect creează echivocuri, conduce la o interschimbabilitate între piesele componente ale lucrării. Astfel harnaşamentul de pe crupa unui cal poate să devină coroană regală; o pălărie poate deveni numai încălţările unui personaj care s-a aruncat într-un hău. Cred că atunci când a hotărât să-şi dedice viaţa artei, Benedict Gănescu întâi şi-a stabilit limitele: dincolo de limite. Apoi şi-a stabilit domeniul: omul. Şi de aici a început lucrul asiduu, spectacular, asemenea unei pastile efervescente puse în apă, pe care o priveşti cum se consumă; odată consumată, în locul ei rămâne efectul benefic, dispersat uniform în tot paharul. De altfel, privitorul este pus în imposibilitatea de a delimita caricaturalul de metaforă. Expoziţia rămâne deschisă până pe 16 iulie.
• Viorel Forţan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS