13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Parcare subacvatică

Înainte de a construi parcări subterane sau supraterane, Primăria Craiova a reuşit să facă, fără să vrea, parcări subacvatice. Acestea se umplu ochi cu apă la fiecare ploaie pentru că nu au fost prevăzute, din vina constructorului, cu guri de canalizare. Astfel de parcări se găsesc
în cartierul Rovine.

Unde nu-i cap vai de parcare!, s-ar putea spune făcând referire la unii angajaţi ai Primăriei Craiova de la Serviciul Întreţinere Drumuri, care fac lucrări de mântuială. În fapt, nu ar fi pentru prima dată  când cei din primărie pun carul înaintea boilor, adică asfaltează sau amenajează, după care sparg şi vin cu utilităţile. Aşa s-a întâmplat şi cu unele parcări din cartierul Rovine, unde s-au amenajat parcări „beton“ în spaţii în care fuseseră locuri de joacă pentru copii. Dar proiectanţii şi lucrătorii nu s-au mai gândit şi la canalizare, astfel că un spaţiu de zeci de metri pătraţi dintre un cvartal de blocuri de pe străzile Gheorghe Ţiţeica şi Popescu Voiteş a fost lăsat fără nici o scurgere, cu toate că la o jumătate de metru era canalizarea. „Înainte, în acest spaţiu destul de mare din spatele blocurilor era un loc de joacă pentru copii. Au ridicat mobilierul vechi şi au spus că amenajează un nou spaţiu. După care au amenajat parcare. Toate bune şi frumoase până la prima ploaie serioasă. Când plouă, parcarea nu mai poate fi folosită, iar cei care au parcat înainte nu-şi mai pot lua maşina de aici pentru că apa le trece de gleznă. Zile întregi bălteşte apa aici deoarece nu există nici o scurgere. Am făcut sesizări la primărie, la Apă, degeaba. Un domn de la primărie, Ghencioiu, m-a luat în derâdere. Mi-a spus că ştie situaţia, dar nu a găsit o soluţie. M-a ameninţat că, dacă vreau parcare, să vorbesc frumos“, a povestit un locatar din blocul D26c, Alin Mateescu.

Cu canalizarea la o juma’ de metru

În ultimele zile, când a plouat din abundenţă, parcarea cu pricina s-a umplut ochi de apă şi mai dă şi peste trotuar, revărsându-se în grădinile blocurilor învecinate şi pe aleile adiacente. Unii locuitori din zonă nu şi-au mai putut parca aici autoturismele, iar cei care au făcut-o s-au udat la picioare când au coborât din maşină direct în baltă. „Aşa păţim de fiecare dată când plouă. Nici nu mai parchează oamenii aici. Primăria a făcut treabă de mântuială. Ne-am ales cu o baltă în care cresc broaşte şi ţânţari. Seara intră copiii cu picioarele şi se joacă prin apă. Aşa am ajuns“, a spus cu supărare o locatară din blocul D27a, Nicoliţa Iova.
La fel de supărată este şi Ecaterina Joiţa, din blocul vecin. Femeia susţine că atât locatarii, cât şi asociaţia de proprietari au făcut sesizare la primărie, dar nimeni nu i-a luat în seamă. Şi, culmea ironiei, o gură de canal este la o jumătate de metru de parcare, dar cei din primărie spun că aceasta este destinată doar apei menajere, nu poate prelua apele pluviale. Minciună. Este cunoscut faptul că în Craiova, inclusiv în cartierul Rovine, reţeaua de canalizare este în mare parte mixtă. „La solicitările locatarilor am sesizat administraţia locală încă de anul trecut, dar până acum nu a venit nimeni să ne ajute. Am rămas cu adresele şi promisiunile, spun că vin luna următoare, dar…“, a declarat administratorul Asociaţiei nr. 8 Rovine, Denisa Stroe.

Un colac de salvare

Coincidenţă sau nu, tocmai ieri, după ce am pus întrebări legate de parcarea cu pricina atât la primărie, cât şi la Compania de Apă Oltenia (CAO), reprezentanţii celor două instituţii, Doru Buruiană, directorul CAO, şi Sabina Dumitru, directoarea Direcţiei de investiţii, au ieşit pe teren, să constate probabil câţi metri cubi de apă se află în parcare. Cantitate de apă care ar fi trebuit să fi fost demult înghiţită de o gură de scurgere, dacă aceasta ar fi existat aici. Cu această ocazie au mai „vizitat“ şi alte parcări lipsite de guri de scurgere, care vor fi în cele din urmă montate. „După ce vom obţine autorizaţie de spargere de la primărie, vom amenaja aici guri de scurgere“, a declarat Mihaela Chiriţescu, purtător de cuvânt al CAO.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII