16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedici de familie sancţionaţi

Medici de familie sancţionaţi

Un contract reziliat şi 8.310 lei imputaţi este bilanţul controalelor efectuate în primele trei luni din 2011 de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj la cabinetele medicilor de familie.
Potrivit CAS Dolj, controalele au vizat 37 de medici de familie, iar unele dintre ele au fost făcute în baza unor sesizări.
Opt medici au fost sancţionaţi cu diminuarea cu 10% a venitului per capita, pentru prescriere abuzivă de reţete medicale.
Practic, în aceste cazuri au fost trecute pe reţete fie prea multe medicamente, fie unele care nu aveau nici o legătură cu boala de care suferea pacientul.
În total, sancţiunile au însumat 8.310 lei şi s-au aplicat unui număr de zece medici de familie.
„Printre disfuncţionalităţile identificate se mai numără şi neconsemnarea în fişele pacienţilor a prescripţiilor medicale, concediilor medicale şi biletelor de trimitere eliberate pacienţilor, completarea incorectă a registrului de consultaţii, în sensul lipsei semnăturii pacientului, nemenţionarea concediilor medicale, prescripţiilor medicale, a biletelor de trimitere şi lipsa cererilor asiguraţilor la înscrierea pe lista de capitaţie a medicului de familie şi nesolicitarea de către medic a dovezii calităţii de asigurat“, a precizat Daniela Gheorghe, purtătorul de cuvânt al CAS Dolj.

Bolnavii din Tălpaş merg la dispensar în comuna vecină

Cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în comuna Tălpaş, unde medicul de familie lipsea de la cabinet. CAS Dolj a dispus rezilierea contractului, pentru nerespectarea programului de lucru, urmând ca pacienţii să fie preluaţi de alţi medici de familie din localităţile vecine până la clarificarea situaţiei. De fapt, potrivit primarului comunei, doctoriţa de familie Carmen Secu şi-a abandonat cabinetul în urmă cu două luni şi jumătate şi de atunci nu mai ştie nimeni nimic de ea.
Problema este că, după rezilierea de către CAS Dolj a contractului de finanţare, localitatea a rămas fără medic de familie, în ciuda demersurilor făcute de primarul Gheorghe Casiu.
„Am anunţat Casa de Asigurări de Sănătate şi Direcţia de Sănătate Publică de situaţia creată, însă nici până acum nu am primit un răspuns concret. În acest timp, au venit medici de familie să se intereseze de post, dar eu nu pot să-i angajez. Trebuie să-i angajeze Casa de Asigurări de Sănătate“, a declarat primarul Casiu.
Bolnavii din Tălpaş trebuie să parcurgă 14 kilometri până în comuna vecină, Fărcaş, unde este cel mai apropiat dispensar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII