21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte ştiri

focusMe face recrutări

Platforma on line focusMe.ro caută persoane dispuse să participe la cercetări de piaţă (focus group-uri) pentru proiectele viitoare ale partenerilor focusMe.ro. Aceasta recrutează persoane cât mai diferite, astfel că nu contează vârsta, nivelul venitului, oraşul etc. Candidatul ideal trebuie să aibă abilităţi de comunicare, să fie exigent şi obiectiv. Cerinţa obligatorie este să aibă cunoştinţe elementare de navigare pe internet, dar şi o adresă de e-mail validă. Cei care vor fi acceptaţi pot încasa sume între 50 şi 200 de lei. Pentru înregistrare şi detalii, poate fi accesat link-ul www.focusme.ro/index.php/register.html
• Anca Ungurenuş

Tiara-C, o nouă platformă de cercetare

Recent, a început să funcţioneze platforma de cercetare în domeniul materialelor compozite, tiara-C (Tehnologie şi Inovare în Cercetarea Avansată a Compoziţilor). Aceasta a fost dezvoltată în cadrul Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice din Drobeta Turnu Severin, Universitatea din Craiova. Informaţii referitoare la activitatea şi posibilităţile de colaborare cu tiara-C sunt accesibile pe pagina de internet http://cis01.central.ucv.ro/proiectecercetare/tiarac/.
• Anca Ungurenuş

Limbile străine, prin lentile

Liga Europeană a Institutelor de Artă (ELIA) în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Şcolilor de Film şi Televiziune (CILECT) organizează în numele Comisiei Europene concursul „Limbile străine prin lentile“. Acesta este adresat studenţilor din anii III, IV şi V de studiu care învaţă la instituţiile membre ELIA şi CILECT din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Participanţii trebuie să trimită până pe 25 martie propriile producţii audiovizuale, care să aibă un mesaj clar şi să exploreze potenţialul multilingvismului. Se poate folosi orice limbă europeană şi tehnică digitală, iar durata producţiei trebuie să se încadreze între 60 şi 90 de secunde. Autorul celei mai bune lucrări va fi invitat la un atelier de scurtmetraje organizat în Amsterdam, în perioada 16-18 mai. Mai multe informaţii puteţi găsi pe http://www.languages-lenses.eu.
• Ştefania Bătrînca

Programul Erasmus, la UMF Craiova

Prezentarea Programului de mobilitate academică ERASMUS LLP pentru studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova va avea loc miercuri, 23 martie, la ora 17.00. Întâlnirea se va desfăşura în Aula Mare din clădirea nouă a UMF.
• Anca Ungurenuş

Bibliotecă multilingvă on line

Europeana.eu este biblioteca multilingvă virtuală a Europei. A fost inaugurată în 2008 şi reuneşte 4,6 milioane de cărţi, hărţi, fotografii, videoclipuri şi ziare digitalizate. Găzduită de Koninklijke Bibliotek, biblioteca naţională olandeză, Europeana.eu este administrată de Fundaţia pentru Biblioteca Digitală Europeană, care pune sub o singură umbrelă principalele biblioteci, arhive, muzee şi instituţii de cultură. Partea românească a Europeana, Biblioteca Digitală Media a Presei Scrise din România, proprietate intelectuală a Asociaţiei Române a Profesioniştilor Mass-Media, aduce în discuţie o nouă perspectivă din care tinerii pot să înţeleagă istoria în era digitală.
• Anca Ungurenuş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU