20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Blocul electroşoc

Locatarii blocului D 10 din cartierul craiovean Brazda lui Novac dormeau liniştiţi în noaptea de 15 spre 16 martie, fără a bănui ce surprize îi aşteaptă la prize

O întreagă scară de bloc din cartierul craiovean Brazda lui Novac a fost paralizată din cauza defecţiunilor de la reţeaua electrică a imobilului, produse în noaptea de 15 spre 16 martie. Locatarii blocului D 10 scara 3 au sesizat redacţia GdS ieri-dimineaţă, reclamând că fluctuaţiile au distrus aparatura electrocasnică din apartamente. „În jurul orei 1.00 noaptea s-a înregistrat evenimentul. Toată aparatura electrocasnică aflată în priză s-a defectat. De atunci, sunăm la intervenţii, pentru a se constata pagubele. În jurul orei 9.00 dimineaţa au venit doi angajaţi de la CEZ, care ne-au spus că trebuie făcută o reclamaţie scrisă. Oricum, ne-au reproşat că nu am stat cu ochii pe bec, pentru a raporta fluctuaţiile de curent. Am înţeles că vor veni să inventarieze pagubele, dar mi-e greu să cred că se vor inculpa singuri, având în vedere dimensiunile pagubelor“, a spus Adi Cojocaru, locatar al blocului. Acesta susţine că şocul electric i-a paralizat frigiderul, două televizoare, maşina de spălat, telefonul fix etc. „După eveniment, am tras din priză toată aparatura electrocasnică, dar era prea târziu. Combina muzicală, computerul, un televizor şi telefonul fix erau moarte. Până acum nu am mai avut probleme de acest gen. Este adevărat, în decembrie am observat câteva fluctuaţii la becul din bucătărie, dar nu s-a întâmplat nimic“, a spus Claudia Afrem, o altă locatară. Păgubiţii afirmă că angajaţii CEZ le-au spus că au găsit branşamentele de la tabloul electric topite.

Urmează birocraţia

Reprezentanţii CEZ susţin că au remediat defecţiunea la o oră după ce a fost sesizată. „În urma cercetărilor, s-a identificat un defect pe coloana generală, fapt care a condus la apariţia unor supratensiuni. În aceste condiţii, conform prevederilor procedurii operaţionale, îi aşteptăm pe consumatorii afectaţi să depună o informare oficială către furnizorul CEZ Vânzare SA sau operatorul de reţea CEZ Distribuţie SA, în termen de trei zile lucrătoare de la data înregistrării deranjamentului, informare în care să precizeze ora şi data la care a intervenit defecţiunea, nominalizarea receptoarelor electrice care au fost deteriorate, date personale (numele, prenumele, adresa, numărul de telefon al consumatorului reclamant)“, se spune în răspunsul CEZ. În următoarea etapă, în cadrul CEZ Distribuţie se va constitui o comisie de constatare şi analiză care va cerceta aspectele sesizate. În funcţie de concluziile acestor verificări, comisia de cercetare va transmite consumatorilor alternativele de soluţionare a situaţiei. „Dacă se constată că este vina operatorului de reţea, acesta va achita reparaţia sau contravaloarea receptoarelor electrice deteriorate în baza documentelor justificative pe care consumatorul este obligat să le depună“, au mai spus reprezentanţii CEZ.
Consumatorii pot primi detalii la 0251/929 sau la oricare dintre centrele de relaţii cu clienţii. Compania anunţă că în prezent nu mai există nici un risc pe reţea. Foarte important este că păgubiţii trebuie să prezinte facturile prin care au dobândit electrocasnicele avariate. „În caz contrar, riscă să nu primească nimic, pentru că acestea sunt procedurile“, spun reprezentanţii CEZ. Aceştia au admis că oamenii se pot adresa instanţelor de judecată în cazul în care nu vor fi mulţumiţi cu nici una dintre soluţiile propuse.
 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII