21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrelungirea facilităţilor pentru cei în şomaj tehnic, analizată

Prelungirea facilităţilor pentru cei în şomaj tehnic, analizată

Primul-ministru Emil Boc a spus, la finalul întâlnirii de vineri cu reprezentanţii mediului de afaceri, că executivul va analiza oportunitatea prelungirii scutirii de la plata contribuţiilor de asigurări sociale a firmelor şi angajaţilor pe care i-au trimis în şomaj tehnic.
„Am discutat chestiuni legate de şomajul tehnic şi guvernul va face o evaluare în acest sens, dacă această măsură va putea fi continuată sau nu în perioada următoare. De asemenea, am analizat impactul declaraţiei unice, măsură salutată de mediul de afaceri. Am purtat discuţii pentru perfecţionarea acesteia astfel încât, în următoarele şase luni, simplificarea birocraţiei să aibă loc“, a spus Emil Boc, după întâlnirea cu membrii marcanţi ai mediului de afaceri, întâlnire ce a avut loc vineri la sediul Ministerului de Finanţe.
În legătură cu nemulţumirea oamenilor de afaceri faţă de nivelul parafiscalităţii din România, primul-ministru a arătat că în 2010 au fost eliminate 179 de taxe şi tarife parafiscale, procesul urmând să continue şi în 2011. De asemenea, Boc a dat asigurări că nu este luată în calcul renunţarea la cota unică.
Premierul a ţinut să precizeze că responsabilitatea pentru ritmul redus de absorbţie a fondurilor europene nu poate fi pusă exclusiv pe seama opreliştilor de ordin birocratic impuse de către autorităţi ale statului, o parte din vină revenind şi companiilor care vor să acceseze fonduri europene fără să prezinte garanţiile necesare cofinanţării prin credit bancar. „Responsabilitatea trebuie să existe din ambele părţi, din partea statului pentru a crea mecanismele necesare absorbţiei fondurilor europene, dar şi din partea celor care doresc să implementeze un proiect european este nevoie să aibă bancabilitate asigurată, ca să ai garanţiile necesare că acel credit poate fi returnat. Din nefericire, sunt foarte multe situaţii când s-au dat fonduri europene unor firme care nu au acoperirea financiară necesară susţinerii proiectului, iar astăzi sunt în dificultăţi de implementare pentru că, la început, când s-a acordat proiectul, nu s-a discutat bancabilitatea sa“, a apreciat premierul.
Acesta a anunţat că subiectul utilizării fondurilor structurale puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană va fi reluat săptămâna viitoare, într-o nouă întâlnire cu oamenii de afaceri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU