„Scorpionii Roşii“ pleacă în Afganistan

Aproape 600 de militari din cadrul Bata-lionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ din Craiova pleacă de săptămâna viitoare, pentru şase luni, în teatrul de operaţiuni din Afganistan. „Scorpionii Roşii“ olteni îi vor înlocui pe infanteriştii din Batalionul 812 „Şoimii Carpaţilor“ de la Bistriţa.

Potrivit ordinului MApN, principalele sarcini ale militarilor Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ vor fi: menţinerea libertăţii de mişcare pe autostrada A1 din Afganistan, reducerea infiltrării forţelor insurgente pe rutele de acces, descoperirea şi distrugerea depozitelor de armament şi muniţie ale insurgenţilor, influenţarea pozitivă a populaţiei civile şi participarea la acţiuni de sprijin umanitar.
Deplasarea în teatrul de operaţiuni se va face eşalonat, în perioada 20 ianuarie – 13 februarie 2011, atât cu aeronavele C 130 Hercules ale armatei române, cât şi cu avioanele C 17 ale partenerilor americani.
Ultima misiune externă a „Scorpionilor Roşii“ a fost în 2009, când peste 300 de militari ai acestei unităţi au petrecut şase luni în Irak, într-o misiune de menţinere a păcii.
La sfârşitul anului trecut, şi Batalionul 20 Infanterie „Scorpionii Negri“ din Craiova a trimis în Afganistan 664 de militari români, printre care şi 16 femei.

„Nu va fi o misiune uşoară“

Cu ocazia plecării în această misiune internaţională, „Scorpionii Roşii“ au organizat vineri o ceremonie de bun rămas, la care au luat parte familiile şi prieteni ai militarilor, veterani de război, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, dar şi ai autorităţilor centrale şi locale.
În cadrul apelului solemn au fost comemoraţi cei doi militari căzuţi la datorie în teatrele de operaţii: sublocotenenţii post-mortem Valentin Leoveanu, decedat în 1996 în Angola, şi Emanoil Ciobanu, căzut în 2002, în Kosovo. Nu au fost însă menţionaţi cei trei militari care şi-au pierdut viaţa pe 23 noiembrie 2010, în timpul aplicaţiei de la Cincu – este vorba despre caporalii Marin Costea, Constantin Buică şi Viorel Cristinel Antonie. A urmat o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi, în fruntea cărora s-a aflat chiar ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.
„Veţi participa la misiuni specifice într-un teatru de operaţii dificil, schimbător şi înşelător, în care există pericole la tot pasul. Cunoaşteţi amploarea riscurilor şi de aceea tot timpul trebuie să fiţi vigilenţi în acţiunile de patrulare de-a lungul autostrăzii, în misiunile de recunoaştere şi în cele în care interacţionaţi cu populaţia. Vă cer să vă puneţi în valoare calităţile de luptător, şi să nu uitaţi că secretul reuşitei este întotdeauna acţiunea în echipă“, le-a transmis ministrul apărării, Gabriel Oprea, prin mesajul căruia i-a dat citire şeful Statului Major General, gen. mr. Ştefan Dănilă.
„Este a 12-a misiune peste hotare, din care a 5-a în Afganistan. Nu va fi o misiune uşoară – o ştim cu toţii şi suntem conştienţi de asta – dar suntem cu toţii pregătiţi să o ducem la îndeplinire şi să ne întoarcem acasă“, a promis comandantul „Scorpionilor Roşii“, lt. col. dr. Dan Ionescu.

Ziariştii, puşi în ţarc

Festivitatea a fost umbrită de o secretomanie nemaiîntâlnită. Dacă „Scorpionii Negri“ – la festivitatea similară organizată de ei în noiembrie 2010 – au fost chiar bucuroşi să le permită jurnaliştilor să stea de vorbă cu militarii care pleacă în misiune internaţională, nu acelaşi lucru s-a întâmplat vineri la „Scorpionii Roşii“. Aici, reporterii au fost preluaţi de la poartă sub pază armată şi conduşi într-un ţarc, unde au fost din nou păziţi să nu iasă până la sfârşitul festivităţilor. Atunci au fost „mânaţi“ de câţiva militari până în faţa comandamentului, pentru a asista la defilare, apoi ofiţerul de presă al unităţii i-a „concediat“ pe jurnalişti cu un „Vă mulţumesc că aţi venit!“, refuzând să dea orice fel de declaraţii, ba chiar nedorind să divulge nici numărul militarilor care pleacă în această misiune externă. Să fi fost această secretomanie justificată de păstrarea unor secrete militare? Ori a fost vorba doar de o lipsă de bun-simţ din partea organizatorilor?


Autori

Comenteaza acum

39 Comentarii

  1. ioooo said:

    nici o scuza pt mercenarii astia ,k sa zicem acum cativa ani s-au pacalit ,ne-am pacalit si noi dar sa te duci sa lupti intr-un razboi nenorocit ilegal impotriva unor oameni care-si apara tara sau se razbuna pe atacatori mi se pare o prostie ,cand ma gandesc ca aceste plecari sunt si voluntare ma apuca nebunia ce fel de oameni insetati de sange pentru o mana de dolari pot sa plece in asemenea porcarie de misiune ? sa nu-mi bateti capu ca-si apara tara daca ar face asta ar fi fost peste voronin cand au iesit copiii aia in tara ar fi fost in sudul basarabiei peste ucrainieni nu la draq in praznic in afganistan intr-un razboi fara sfarsit cu un singur scop imogatirea unor nenorociti care detin complexul militar si industrial in SUA ,ajutam licuriciu ca sa ce? nici nu ne primesc la tratative in trasnistria ,in moldova urla voronin ca le invadam tara si licuriciu american si micii licurici europeni ce-au facut ne-au pus sa semnam tratatul de forntiera sa pecetluim o data pt totdeauna soarta romanilor de peste prut ,mercenari nenorociti care o sa primeasca ce merita am uitat oare ca timp de 500 de ani noi am fost afganistanul europei ?

  2. un ''mercenar nenorocit" said:

    pt.”ioooo”
    Esti vai de capul tau- tu cel care esti atotcunoscatorul istoriei si “uneltirilor marsave” carora le cad victima acesti “mercenari nenorociti” care se zbat pt familii si tara asta greu incercata………As fi curios cam cu ce ai contribuit tu la faima tarisoarei asteia sau de cate ori ai umblat ud din cap pana in picioare sa salvezi oameni de la moarte sau de cate ori ti-ai pus viata in pericol ca sa o salvezi pe a altora sau….sau….sau… …!!!!….RUSINE

  3. acelasi "mercenar nenorocit" said:

    Pt.domnul Alexandru DINU……..atunci cand cineva va cere sa va divulgati sursa de informatii a unui articol “incendiar” si dumneavoastra refuzati ,sa fie secretomanie sau lipsa de bun simt ?!?!

  4. CONU said:

    Pentru “Afganul-Taliban” IX4
    As incepe cu o intrebare.
    – Oare ai idee care este definitia cuvintului Mercenar?
    Vezi ca faci o MARE GRESEALA, Soldati nostri poarta uniforma armatei ROMANIEI desteptule! Asa ca nu sunt “Mercenari”
    – Nu este vorba de a ajuta US in Afganistan, ajuta o coalitie NATO Belgia, Bulgaria, Denemarka, Canada, Statele Unite, UK, Italia, Franta, Germania, Olanda,Spania, Turcia, Irlanda, Polonia, Portugalia, Romania+ Australia, Noua Zeelanda, Azerbaijan si Singapore.
    – Cat despre celelalte deviatii ,…. imi pierd timpul.
    Se vede ca ai ramas un adevarat TALIBAN ROSU pana-n maduva oaselor. Pastreaza bine Carnetul De Partid,….. cine stie poate primesti invitatie la Sala Mare a Palatului la congresul al XXIIV-lea.

  5. doru said:

    misiune usoara , multa sanatate voua si fam. voastre si sa ne vedem cu bine

  6. ALEX CRAIOVA said:

    DE CE ATI FOST TRATATI ASA?NU STITI SAU DE CE NU SPUNETI ADEVARUL??NESIMTITIL OR!! ACUM DOI ANI ATI FOST INVITATI LA O ASTFEL DE CEREMONIE SI ATI FILMAT CU CAMERE ASCUNSE LUCRURI CARE NU TREBUIAU,CAMERE CU ARMAMENT,DOCUMENTE,E TC !ATI FOST PRINSI SI DATI AFARA!VA ADUCETI AMINTE IDIOTILOR!

  7. bond zis si james bond! said:

    ce-or face scorpionii rosii pe-acolo,doar ei stiu saracii! oare merita cei citiva gologani care-i primesc?! merita tara asta jertfa soldatului roman?! sa plece berceanu,frunda,base scu,iliescu,cei care au facut treaba timp de 20 de ani! eu unul nu as pleca sa ma sacrific in afganistan! astept alte opinii!

  8. Marian said:

    Drum bun misiune usoara si indeplinita sa ne revedem cu toti fara nici-o pierdere in teatrul de operatii.

  9. nikos said:

    Pai s-o luam de la inceput. Uite ce respect are Armata Romana astazi. Pensii nesimtite, ca am cules la porumb, am facut Transfagarasanul Canalul Dunare Marea Neagra, minerit complexe energetice, Metrou, Casa poporului, constructii industriale si multe altele. Am intrat in NATO datorita intelegerii de catre militarii tarii, pentru binele tarii. Drept rasplata ce culegem pensii micsorate, salarii la armata taiate cu 25%, umilinte. Asta este respect? Si acum vad ca unii spun ca daca pleaca in Afganistan, servesc Patria. Care patrie? Afganistanul. Sunt sigur ca unii vor spune ca asta este NATO. Da dar pentru Ungaria, Polonia si alte tari membre nu este tot asa? Nu te duci tu acolo ca te cheama tara. Te duci pentru bani. Asta este adevarul. Declaratii precum patriotism, ca servesc patria sunt festivisme. Armata trebuie sa fie respectata dar respectul nu se vede, nici din partea conducerii MApN. Nu vedeti ca ne intorc spatele? Ce atitudine au luat ofiterii cadrele armatei active cu privire la umilirea armatei? Nimic. Toti tac. Binele care este acum pentru noi pensionarii se va intoarce la cei ce se vor pensiona cat de curand. Atentie mare. Oricum le doresc bafta multa la cei care pleaca.

  10. Alesia said:

    Sa va intoarceti sanatosi acasa !Multa sanatate voua si familiilor voastre!Dumnezeu sa aiba grija de voi!

  11. ioooo said:

    pt 2 si 4 bre inainte de a fi soldati toti trebuie sa fie intai oameni ce oameni sunt aia care se duc pt un pumn de gologani sa caute razboi sange fara nici un interes national? si am dat ex in primul post daca cautau glorie patriotism il gaseau aici langa romania peste prut nu la draq in praznic in afganistan ,macar v-ati uitat si voi pe net cunoasteti realitatile de acolo? aia traiesc ca cersetorii nostrii bre ,unde naiba te duci tu acolo sa-i democratizezi sa-i civilizezi pe aia cu arma? crezi ca-i doare undeva ca mor de foame sau cu arma in mana? ma doare sufletul cand mai citesc prin ziare de romani morti in afganistan dar mor degeaba din prostia lor asta e adevarul nu e nici o glorie sa lupti cu niste cersetori nu e nici o glorie sa mori intr-un razboi stupid fara sfarsit ,lasati-ma cu vrajeala ieftina ca soldatu apara patria si respecta ordinele ,inainte de a fi soldat e om ,iar aia care cauta sange pentru un pumn de dolari nu sunt oameni .

  12. kiki said:

    pt 2,3,4, si ceilalti simpatizanti ai militarismului…ved e-v-as in Afghanistan! daca cei ce vi se opun idealurulior voastre nobile sunt talibani rosii, atunci voi sunteti talibani portocalii… si acum despre mine: am fost si eu in 3 misiuni din astea, si nu mi s-a parut normal sa fiu decorat de olandezi, de americani, si de NATO, iar de la onor Armata Romaniei sa nu primesc nimic, nici macar drept de somaj, atunci cand m-au dat afara pt ca mi-am rupt piciorul intr-o misiune! ma intreb, oare eu ce am fost pt ei, de s-au comportat asa cu mine – mercenar sau militar?! eu cred ca, hmm, mercenar…

  13. suporter said:

    IOOOO ce bou esti… FILOZOFULE… mai bine TACEAI.. cred ca esti MOLDOVEAN

  14. to`arashul Matrics said:

    ei se duc pentru bani, nu au ce apara acolo! talibanii au fost alesi democratic de poporul afgan! primul lucru pe care l-au facut americanoizii a fost sa masacreze talibanii! redusesera culturile de mac cu 90%! CIFRE OFICIALE CIA!!! Dupa doi ani de la ocuparea ILEGALA= ONU NU A APROBAT, si dupa tzshpe mii de talibani omoriti, culturile s-au intors toate inapoi iar productia de opiu afgan a crescut cu 3000 % (nu este o greseala de tastatura), acoperind in prezent 96% din necesarul mondial! trupele “Aliate” (acest “consens” da impresia de legalitate) nu fac altceva decit sa pazeasca culturile! e internetul plin de poze cu militari in imprejurimile culturilor de mac! Mercenari, poporul afgan nu-i vrea! ala irakian….., ce sa mai zic?!

  15. Nae B. said:

    Tare aia cu tzarcu’ pentru ziaristi! Numai astia de la B 26 erau in stare de asa ceva. Le-a bagat cineva in cap – nu spui cine, persoana importanta, cu fonctie de conducere – ca ziaristii sunt niste porci si trebuie tratati ca atare.
    Ce mi-ar fi placut sa citesc, dar autorul articolului vad ca nu aminteste, este chiolhanul care a urmat defilarii, cu persoane importante care s-au imbatat ca porcii. Probabil de aia i-au indepartat pe ziaristi, ca sa nu vada ce urmeaza…
    Altfel sta treaba la B 20. Alti oameni, alta conducere, alta viziune, chiar daca ii desparte doar o strada.
    Comandantul stie de ce…

  16. pliktisitul said:

    Ceva stiri interesante nu aveti? Stim toti care sunt sforile din spatele “talibanilor”, al armelor de distrugere in masa din Irak, rezervatiilor de indieni din USA, etc.

  17. unu said:

    SĂ VĂ INTOARCEȚI CÂȚI AM BOTEZAT EU ! C E CĂUTAȚI ACOLO SCURSURI UMANE;CRIMINALI ? IN CINE VĂ DUCEȚI VOI SĂ TRAGEȚI ? DECEBAL A LUPTAT ÎN AFGANISTAN, STEFAN CEL MARE SI SFÂNT s-a ÎNROLAT CU OASTEA AMERICANILOR CARE NICI NU EXISTAU ATUNCI ? RUȘINE SOLDAT ROMÂN TE VINZI PENTREU UN PUMN DE ARGINȚI.

  18. Ady said:

    Nu bietii militari sunt vinovati. Ei nu se duc sa ucida sau sa fie ucisi. Se duc pentru niste nenorociti de bani, pe care in tara lor nu-i pot castiga, pentru ca au si ei familii, au si ei un scop in viata. Ori daca guvernantii nostri sunt nepasatori, ce sa faca oamenii? Unii si-au ales cariera militara, altii sunt medici, altii profesori, altii simpli muncitori. Toti iau drumul strainatatii, pentru niste amarati de bani. Nu sunt scursuri, sunt oameni care au cutitul la os! Scursuri sunt cei pusi sa ne asigure locuri de munca si un trai decent si care sunt nepasatori la durerile romanilor. Rusine lor, alesilor nostri!

  19. unu pt. ady said:

    Dragul meu cum vrei să numesc pe cei care se fac slugi la conducători scursuri ? MOR DE FOAME PE PĂMÂNT ROMÂNESC DAR NU MĂ VÂND. Scuze nu sunt.

  20. CONU said:

    Pentru “kiki” si fratiorul IOx4
    Spalati-va pe dinti inainte de-a critica soldatul Armatei Romaniei ori orice alt roman in uniforma militara fie ea americana, canadiana, australiana….
    Cit despre mine, kiki-rila… mi-am facut stagiul pustiulica.
    Documenteazate ce a insemnat “Operation Desert Farewell ”

  21. CONU said:

    Lui Matrics
    ” talibanii au fost alesi democratic de poporul afgan!”
    Draguta ai baut motorina? Stii cate tari au recunoscut guvernul > condus de talibani ? Decit UNA – Pakistanul si-atiata !!
    Pune mana pe carte baietel.

  22. pt. CONU said:

    nea, CONULE, documenteaza-te mata, ca-ti put dintii rau de nespalat ce esti… Mars la comanda, ca limba romana vad ca nu sti… Ca pleci pentru un pumn de bani, sa-ti cresti familia, e una. Dar cand pleci pentru un pumn de bani ca sa UCIZI alte familii… care nu ti-au facut nimic rau tie sau tarii tale… inseamna ca esti un criminal platit.

  23. kiki said:

    CONULE, m-am spalat pe dinti, pana m-au aruncat afara ca pe o masea cariata… repet, ti se pare normal ca dupa 10 ani de “servit patria” (in fapt, de slugarit micii baroni locali care sunt comandantii de unitati…) sa-mi fie dat JET AFARA pt un accident care ar fi trebuit foarte bine sa fie considerat a fi DE MUNCA?! afectiunea mea la picior (repet, dobandita IN CURSUL UNEI MISIUNI MILITARE!!!) a fost doar un pretext pt incetarea contractului de munca (hmm, daca ai vedea cartea mea de munca ai ramane crucit – “prin acordul partilor” s-a inchis..) pe caz de “inapt serviciu militar”… CONULE, armata nu e o profesie – mai degraba O BATAIE DE JOC!!!

  24. gigi said:

    onoare si glorie pt caporali Marin Costea, Constantin Buică şi Viorel Cristinel Antonie.

  25. zorro said:

    scorpionii rosii vor pleca pentru ai intepa mortal pe acei extremisti de talibani si impreuna cu glorioasa coalitie ONU, vor aduce, dupa fara numar ani, pacea si prosperiatea fratilor arieni afghani: un vechi si glorios popor al Asiei.

  26. to`arashul Matrics said:

    stii cite tari au aprobat invazia in Afganistan? NICIUNA! Nici macar Jermania, Franta, Canada, iUKei…. samd! Daca sint acolo sint pentru ca tatucul Tufis le-a spus clar: “Cine nu e cu noi e cu teroristii”! Ca nu a recunoscut decit Pakistan guvernul taliban schimba dreptul la autoguvernare?!!! Partidul National Socialist (NAZI) a fost recunoscut de toata lumea! De Liga Natiunilor! Cu program cu tot! Bleah de aici ca am citit destul despre astea!

  27. geony said:

    daca mai era la voi gabi toma iar plecati pe banii in misiune ,dar cica vine iar la craiova , asa ca aveti grije incepe iar mafia in armata ,nu se misca nimic fara stairea lui si fara sa dai dreptul …

  28. masinuta18 said:

    A avut vreodata romania o armata? din secolul 20 vai de armata noastra, suntem singura tara din lume care isi intoarce armele impotriva fostilor aliati cand vede ca pierde razboiul. Rusine Romania, mai bine desfintam armata si investim banii in EDUCATIE si SANATATE.
    Nu ne ataca nici draq, stati linistiti, n-au ce sa mai fure de la noi…

  29. popa marian said:

    ASOCIATIA ROMIL UREAZA SCORPIONILOR „MISIUNE USOARA”. VA TINEM PUMNII SI VA ASTEPTAM PE TOTI ACASA!

    Un soldat, lt. col.(r) Marian POPA

  30. A RED SCORPION said:

    pt kiki…….nu stiu cam pt ce ai fi putut tu sa primesti acele medalii pt ca nu-mi aduc aminte ca tu sa fi facut ceva deosebit,dincontra !?….si oare de ce esti singurul caz de genul asta????…cred ca ar trebui sa taci…..oricum ai luat mai mult decat trebuia !!!
    pt “unu” si altii ca el-habar n-aveti ce inseamna si ce facem noi acolo sau macar ce am mai facut….intai invatati sa scrieti,sa compuneti un text si apoi sa vb despre niste oameni care va sunt mult superiori cretinilor……inca odata RUSINE……..

  31. same RED SCORPION said:

    Multumiri din suflet celor care ne-au urat de bine si sper sa ne vedem cu bine peste ceva timp……cinstire eterna colegilor nostri COSTEA,ANTONIE SI BUICA…….

  32. pt. nr. 32 said:

    Nu este frumos să-i faci pe ceilalţi cretini şi inferiori, că tu care te crezi “superior”, ai putea să te întorci între 4 scânduri şi atunci, oare cine este cretin ???

  33. kiki pt 32 said:

    te astept sa-ti arat medaliile si cartea de munca… si apoi sa-ti dau si eu ce meriti…cu varf si indesat… slugoiule!

  34. tataye said:

    A RED SCORPION e un exemplu tipic de tzafna militaro-olteneasca. .. lasati-l fratilor, in pace…ce face el n-a mai facut nimeni, neam de neamul lui de bashinosi de Malu-Mare, Carcea sau Bistret! trezeste-te odata, puiule! sau tu crezi ca MosCraciun-Basescu ti-a oferit o excursie gratis in Afghanistan? daca o sa-ti rupi cumva labutza pe acolo, o sa zbieri precum kiki…

  35. alinn said:

    VREAU SA VA SPUN K MAJORITATATEA PLEACA PT CA ASTA E SERVICIUL LOR.NU PLEACA DE DRAG…DACA REFUZA SA PLECE IN MISIUNI LI SE DESFACE CONTRACTUL DE MUNCA SA STITI,IAR DACA AI DAU AFARA CINE AI MAI ANGAJEAZA IN TIMPURILE ASTEA.??????????..SU NT OBLIGATI SA PLECE!!!!!!!!IAR DACA ATI AUZIT K ,,UNII SE BAT SA PRINDA LOCURI PT MISIUNE,, ACEEIA POATE SUNT MARI IN GRAD BINEANTELES K DOAR NU SE BATE UN AMARAT DE SOLDAT CA SA PRINDA MISIUNEA…BATAIA LOCURILOR PT MISIUNE E PT CEI CARE SUNT MARI SI F MARI IN GRAD…ASA K VA ROG SA NU AI MAI JIGNITI ASA DE RAU PE AMARATII ASTIA CARE STIU CAND PLEACA SI NU STIU CAND SE MAI INTORC SI CUM SE INTORC!!!!!!!!SA VA AJUTE D-ZEU SA VENITI CU TOTII SANATOSI ACASA SI VOI SI CEI DE LA 1266.DE FAPT TOTI CARE SUNTETI PLECATI.SANATATE MULTA SI NOROC…

  36. FLORIN said:

    SA VA AJUTE DUMNEZEU SA VENITI CU TOTII ACASA.SUNTEM MANDRI DE VOI SA STITI.DACA TOT AI FACETI MERCENARI DE CE NU SPUNETI PRESEDINTELUI SA RETRAGA TRUPELE DE ACOLO….EI SE DUC PT K ASA SCRIE IN CONTRACTELE LOR DE MUNCA SA STITI….INTERESATI- VA SI APOI SA VEDEM DACA AI MAI JIGNITI….SA FITI TARI SI OPTIMISTI SI O SA FIE TOTUL BINE….DOAMNE AJUTA LA TOATA LUMEA SI LA BIETII NOSTRII SOLDATI CARE NU SE DUC DE DRAG….ASTA E SERVICIUL…SANATATE MULTA TUTUROR ….FI-TI MAI BUNI DOMNILOR NU E BUNA ATATA RAUTATE

  37. Dan Rotariu said:

    Fie ca pentru fiecare copil, femeie sau batran ucisi fara motiv acolo sa va moara cineva din familie ca sa primiti ceea ce ati dat!

Alte stiri

17 septembrie 2014

Pompierii militari din Gorj intervin în Mehedinţi

Pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj intervin în sprijinul cetăţenilor afectaţi de efectele fenomenelor meteorologice din judeţul Mehedinţi. Astfel, un detaşament format dintr-un ofiţer şi 30 de ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Actualitate

» Primăria vrea să-şi facă spital
» Fiscul îl caută pe Mititelu la FRF
» Mititelu – Piţurcă, joaca de-a şoarecele şi pisica
» Consilierii de la Orşova au recitat poezii de Mihai Eminescu
» Sprijinul pentru lapte, pe ultima sută de metri
» Trei din patru adulţi din oraşe citesc săptămânal ziare sau reviste
» „Scorpionii Roşii“ pleacă în Afganistan
» 13 ianuarie i-a purtat noroc unui abonat al Gazetei de Sud
» Dolj: DOI MORŢI ŞI DOI RĂNIŢI LA GIGHERA
» Dolj: ACCIDENT MORTAL LA ALMĂJ
» Fraudarea CFR Mesagerie: Cetăţenii americani Hassan şi Mehdi Awdi, puşi sub acuzare alături de alte două persoane
» UPDATE- Guvernul a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire pentru casele naţionalizate
» Fotbal: Universitatea Craiova va pleca duminica in cantonament la Govora

Local

» Paznic de la spital, agresat de un jandarm
» Percheziţii la shaormerie
» Proteste în benzinării
» Traficanţi de cocaină, reţinuţi
» Şase dintre vânzătorii de maşini pe internet au primit mandat
» S-a spânzurat după ce a fost audiat de poliţişti
» Scurte ştiri
» Cartea de weekend
» Visul lui Dan Puric
» Primul rector al Institutului Politehnic din Chişinău

Sport

» Grigoraş vrea un atacant veritabil
» Linişte la vizita medicală
» Piţurcă: O nouă echipă la Craiova!
» Ţicleanu şi Napoli, reactivaţi ca interimari?
» Juve, în sferturile Cupei Italiei
» Chivu preferă să joace fundaş central
» Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010
» Play-off sau play-out?
» Vor să debuteze cu victorie

Magazin

» Cele zece zile din 1582 care nu au existat
» 100 de lucruri pentru a trăi
» Scurte ştiri
» Copilul din viitor
» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică programate pentru luni
» HOROSCOP
» Sfaturi utile în bucătărie
» Salată de cartofi cu ceapă caramelizată
» Lasagna în 30 de minute
» 10 reguli ale unei femei de carieră
» Cerceii, expresia feminităţii

Opinii

» Bogăţia din pământ nu curge la pompă
» Isărescu. Şi câteva teme de gândire pentru Antonescu

Top