3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMăsurile Codului social îngrădesc activitatea sindicală

Măsurile Codului social îngrădesc activitatea sindicală

Unele modificări din aşa-numitul Cod social, care include o serie de legi, printre care Codul Muncii, Legea sindicatelor, Legea Contractelor colective de muncă, Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă, Legea patronatelor, ridică o serie de întrebări pentru sindicalişti, care consideră că urmăresc îngrădirea activităţii sindicale. „Modificările pe care le preconizează «legislaţia muncii» urmăresc mai degrabă o dereglare a relaţiilor de muncă, astfel încât salariaţii, prin organizaţiile sindicale, să nu-şi mai poată apăra drepturile“, a declarat Constantin Rada, preşedintele filialei Dolj a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Un exemplu în acest sens este Legea sindicatelor, art. 28, alin. 2, potrivit căreia organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, „în baza unui mandat solemn“. „Dacă până acum pe baza unei împuterniciri date de membrul de sindicat puteam să-l reprezentăm în justiţie, acum se poate doar în baza unui mandat solemn. Asta înseamnă că membrul de sindicat trebuie să facă o împuternicire prin notariat, astfel că trebuie să plătească o taxă. În cazul unui recurs, este nevoie de o nouă împuternicire“, a adăugat Constantin Rada, care a explicat că acest lucru, împreună cu OUG nr. 110/2010, potrivit căreia toate drepturile prevăzute de hotărârile instanţelor de judecată obţinute în 2010 se reeşalonează începând cu 2012, ar putea face ca mulţi sindicalişti să renunţe să-şi mai solicite dreptul în instanţă.

„Dreptul la grevă ne e îngrădit“

Acestea nu sunt însă singurele măsuri care-i nemulţumesc pe sindicalişti. „Dreptul la grevă ne e îngrădit prin faptul că preconizează ca în momentul când vrei să protestezi prin grevă generală să poţi fi disponibilizat. Ajungem o unealtă a angajatorului, ceea ce nu e normal. Se intenţionează şi scoaterea acelei prevederi potrivit căreia foştii lideri nu pot fi disponibilizaţi doi ani din momentul în care nu mai sunt lideri de sindicat“, a precizat Constantin Lungulescu, preşedintele filialei Dolj a Sindicatului „Spiru Haret“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII