24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFiscul i-a sechestrat lui Mititelu acţiunile de la Universitatea

Fiscul i-a sechestrat lui Mititelu acţiunile de la Universitatea

Clubul de fotbal Universitatea Craiova este într-o situaţie critică. Are conturile blocate de fisc, este în procedură de insolvenţă şi se află în mai multe procese cu Primăria Craiova. În plus, acţiunile pe care finanţatorul Adrian Mititelu le deţine la clubul de fotbal au fost puse sub sechestru de către fiscul doljean.

Clubul de fotbal Universitatea Craiova are conturile blocate şi sechestru pe active, din cauza datoriilor către bugetul de stat. Fotbal Club U Craiova SA figurează cu datorii la stat în valoare de 7,8 milioane de lei, adică 1,8 milioane de euro la cursul valutar oficial de ieri. Ultima actualizare a datoriilor şi penalizărilor urmează să fie făcută la sfârşitul acestei luni, astfel încât, cel mai probabil, creanţa pe care o are de recuperat fiscul va depăşi 2.000.000 de euro. În contul acestei datorii, fiscul a pus sechestru pe active ale firmei, constând în terenuri pe care societatea le deţine în Craiova. Terenurile aflate sub sechestru reprezintă 150% din valoarea creanţei, adică 2,7 milioane de euro. Din păcate, din cauza blocajului pieţei imobiliare din Craiova, fiscul nu poate valorifica bunurile aflate sub sechestru.
„Nu am putut vinde bunurile la valoarea de evaluare pentru că nu s-a prezentat nimeni la prima licitaţie. Conform legii, la a doua licitaţie, valoarea de pornire este diminuată cu 25%, iar la a treia – cu 50%. Dacă nici la a treia licitaţie nu se vând, bunurile sunt reevaluate pentru a fi scoase din nou la licitaţie“, a spus Eugen Călinoiu, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj. Practic, raportându-ne la valoarea creanţei înregistrate de fisc, a doua licitaţie ar trebui să pornească de la 2.000.000 de euro, iar a treia – de la 1,5 milioane de euro.
Dacă fiscul reuşeşte să vândă bunurile la un preţ mai mare decât creanţa, diferenţa va fi returnată către Fotbal Club „U“ Craiova SA. Dacă însă bunurile nu pot fi valorificate, fiscul va trebui să ia garanţii suplimentare. Oricum, orice ban care intră în conturile clubului de la terţi ajunge în vistieria fiscului, iar patronatul ştie asta. Sechestrul se poate extinde asupra activelor mobile ale firmei – drepturile federative asupra jucătorilor. Primăria Craiova are şi ea de încasat de la Fotbal Club „U“ Craiova SA circa 150.000 de lei, însă nu a mers mai departe cu executarea creanţei pentru că s-a înscris la masa credală în procesul de insolvenţă a societăţii. Suspendarea executării insolvenţei poate repune pe tapet problema executării creanţei.

Băiatul lui Mititelu, patronul clubului la doar 13 ani

Interesant este că, în prezent, copiii finanţatorului Adrian Mititelu deţin majoritatea acţiunilor de la club. Liana Gabriela deţine în nume personal 16,99% din acţiuni şi prin Hotel New York SRL – 17,46% din acţiuni.
Gigi-Adrian are şi el 35% din acţiuni. Celelalte acţiuni sunt deţinute de Adrian Mititelu – 11%, Gigel Preoteasa – 13,99%, AS Ştiinţa Craiova – 2,67%, Asociaţia FPP Oltenia – 1,46%, Consiliul Local Craiova – 0,93% şi o listă de asociaţi persoane fizice – 0,39%. Practic, copiii lui Mititelu deţin 69,45% din firmă. Partea de acţiuni deţinută în nume propriu de Adrian Mititelu (11%) este şi ea sub sechestru, parte a unui dosar de executare din 2007. Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii este format din Lucian Mitu, Sorin Joavină şi Gigel Preoteasa. Aşa cum reiese din comunicatul oficial al clubului de fotbal din 12 ianuarie 2011, CA a decis suspendarea pe perioadă nedeterminată a contractului de muncă al lui Victor Piţurcă. Mitu, Joavină şi Preoteasa ar fi votat în CA această decizie (nr. 1 din 11.01.2011) de suspendare a lui Piţurcă şi a colaboratorilor săi. În evidenţele clubului trebuie să existe cererea de convocare a CA, convocarea CA, precum şi decizia CA nr. 1/11.01.2011, dar şi procesul-verbal care arată cum au votat cei trei membri ai Consiliului de Administraţie. Cei trei membri din CA l-ar fi împuternicit pe Mititelu să-l cerceteze disciplinar pe Victor Piţurcă, iar pe durata cercetării să-i suspende contractul de muncă.

Clubul de fotbal, divizat în trei

Universitatea Craiova se duelează şi cu Primăria Craiova pe mai multe planuri. Municipalitatea a dat clubul în judecată pentru recuperarea unei sumei de două milioane de lei şi pentru anularea unei decizii a Adunării Generale a Acţionarilor prin care primăria s-a trezit parteneră de afaceri cu Adrian Mititelu în trei societăţi, toate aflate, în prezent, în procedură de insolvenţă. Edilii locali au făcut prima lor mare greşeală în momentul în care au tratat cu superficialitate tertipurile juridice în care Adrian Mititelu s-a specializat de-a lungul timpului.  Finanţatorul clubului a făcut în martie 2009 o mişcare care i-a lăsat în ofsaid pe consilierii locali. Mititelu a divizat societatea Fotbal Club U Craiova în trei firme. Prima era SC Fotbal Club U Craiova SA, societate care urma să se ocupe exclusiv de activitatea sportivă, renunţând la celelalte activităţi, cum ar fi intermedierea tranzacţiilor imobiliare. În acest caz, un lucru foarte important este faptul că, în urma divizării, noua societate a scăpat de datorii, pe care conducerea societăţii le-a transferat celorlalte două firme nou-înfiinţate, SC Cetatea Banilor City SA şi Western Gate Residence SA. Consiliul Local Craiova habar nu a avut de întregul proces de divizare. Drept urmare, autoritatea locală s-a trezit acţionară nu în una, ci în trei firme controlate de Adrian Mititelu. Oficialii primăriei au strigat atunci că procesul nu a fost transparent, că procedura a fost ilegală. Răspunsul lui Mititelu a venit prompt. Acesta a spus că nu era obligat să îi invite personal la şedinţa acţionarilor în care s-a luat decizia divizării, pentru că acest lucru l-a comunicat în presă. Dacă nu au văzut, nu era vina lui, a zis Mititelu la acea vreme.

Cum a plătit consiliul local datoriile unei firme private

Deşi finanţatorul clubului le dăduse o palmă trăgându-i după el în firme pline de datorii, consilierii locali s-au dovedit buni samariteni şi, câteva săptămâni mai târziu, pe 30 aprilie 2009, au acordat clubului de fotbal un ajutor nerambursabil de două milioane de lei exclusiv în vederea dezvoltării activităţii sportive.
Pentru a întări relaţia cu Mititelu, care îl blama în acelaşi timp, primarul Antonie Solomon a semnat în luna mai 2009, în nume personal, un protocol cu Adrian Mititelu, în care îi promitea acestuia încă 2,5 milioane de euro până în 2011.
La acea dată, clubul de fotbal nu plătise nici un leu din redevenţa pe ultimii ani pentru folosirea stadionului de fotbal „Ion Oblemenco“. În plus, nu-şi plătise nici datoriile de 600.000 de lei către bugetul local. În loc să dezvolte activitatea sportivă, Mititelu şi-a plătit de fapt datoriile către bugetul statului. Deoarece avea poprire pe contul din Trezorerie, finanţele doljene au executat imediat suma de două milioane, pe care au făcut-o venit la bugetul statului.
Deşi ştia că, în realitate, cele două milioane pe care le oferise cu generozitate lui Mititelu nu urma să fie folosite pentru echipă, ci pentru plata datoriilor acestuia în vederea obţinerii licenţei pentru club, primăria şi-a cerut banii înapoi.
De ochii lumii, a trimis doi auditori la club să vadă ce a făcut Mititelu cu banii, însă aceştia au fost daţi afară din incintă. Atunci, primăria a dat clubul în judecată cerând banii înapoi, proces care este în derulare.

Primăria, captivă în firmele lui Mititelu

Alt proces în care primăria se judecă tot cu Mititelu este cel referitor la divizarea clubului de fotbal în trei societăţi. După ce a aflat din articolele GdS că, fără voia ei, este parteneră de afaceri cu acesta la Fotbal Club U Craiova, Western Gate Residence şi Cetatea Banilor City, primăria, prin consiliul local, a decis să se retragă din cele trei firme, lucru pe care l-a comunicat şi clubului. Degeaba, însă. Pentru aceasta era nevoie ca Fotbal Club U Craiova să dea curs unei cereri de evaluare a preţului acţiunilor deţinute de consiliul local, evaluare care trebuia plătită de club. În nota sa specifică atunci când este vorba să plătească bani, Mititelu s-a făcut că plouă.
„Deoarece societatea nu a dat curs solicitării, aceasta a fost repetată. Întrucât nici de această dată nu s-a dat curs solicitării, a fost promovată acţiune judecătorească, având ca obiect nulitatea hotărârii AGA“, a comunicat primăria redacţiei GdS. Primăria a deschis în instanţă şi procedura de declarare a insolvenţei împotriva celorlalte două firme, Western Gate şi Cetatea Banilor.

Lui Mititelu nu-i place nici gratis

Cele două părţi sunt implicate şi într-un proces referitor la folosirea bazei sportive de la stadionul „Ion Oblemenco“. Primăria s-a plâns că Mititelu nu a plătit în ultimii ani nici un leu pentru concesionarea stadionului, deşi redevenţa era simbolică, de o mie de lei pe lună. Drept răspuns, Mititelu a mutat echipa de fotbal la Severin, dar după jumătate de campionat s-a întors. Contractul a expirat în cele din urmă, iar municipalitatea s-a oferit să-l lase pe Mititelu să folosească stadionul gratuit. Mititelu nu s-a mulţumit cu asta şi a dat primăria în judecată pentru prelungirea contractului, deşi nu achitase nici un leu în contul datoriei pentru folosirea bazei sportive. Procesul este şi acum pe rol. În prezent, clubul de fotbal foloseşte stadionul, dar fără nici o bază legală. Cea mai mare problemă a clubului de fotbal nu sunt însă procesele cu Primăria Craiova, ci faptul că este în procedură de insolvenţă din cauza neplăţii datoriilor. Fotbal Club U Craiova a fost declarat irevocabil în procedură de insolvenţă pe baza unei sentinţe a Tribunalului Dolj, dar, folosindu-se de toate mijloacele disponibile, Mititelu a strămutat procesul prin mai multe oraşe. În prezent, dosarul se află pe masa judecătorilor din Constanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

103 COMENTARII