Gazeta de Sud scria anul trecut despre o tranzacţie extrem de scumpă pusă la cale de Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj, condusă Florin Stancu, fost prefect de Dolj. Acesta a aprobat cumpărarea unei case părăsite din Băileşti, denumită pompos „Muzeul Câmpiei Băileştilor“, la un preţ dublu faţă de cel la care o cumpărase vânzătorul. Direcţia a plătit, în decembrie 2008, 250.000 de euro (aproximativ 1.000.000 de lei) pentru un imobil vechi de peste o sută de ani, motivând că aceasta a fost singura ofertă disponibilă pe piaţă. Vânzătorul, Ion Badea, a făcut o afacere foarte profitabilă. A cumpărat clădirea de 383 de metri pătraţi cu 450.000 de lei în aprilie 2008 şi, după câteva luni, a vândut-o la preţ dublu Direcţiei. Costul exagerat, starea precară a imobilului, lipsa unei evaluări de specialitate şi viteza cu care s-a făcut tranzacţia ridică mari semne de întrebare asupra intereselor din spatele contractului de vânzare-cumpărare. Practic, Direcţia a plătit un sac de bani pentru o clădire despre care nu ştia nici măcar în ce an a fost construită şi dacă a suferit reparaţii de-a lungul timpului, aşa cum rezultă din corespondenţa instituţiei.
Preţ dublu în doar câteva luni
Înainte de a vinde dărăpănătura Direcţiei aflată în subordinea Consiliului Judeţean, Ion Badea, din Craiova, a cumpărat-o de la o persoană care obţinuse imobilul prin retrocedare. Tranzacţia dintre cei doi a fost de 450.000 de lei. Peste câteva luni a vândut-o la preţ dublu celor de la Protecţia Copilului, care s-au grăbit tare să o cumpere. Când lumea se pregătea să taie porcul, pe 17 decembrie 2008, oficialii instituţiei au întocmit raportul de evaluare şi au semnat şi contractul de vânzare-cumpărare. Pe ce plătise Direcţia un sac de bani într-o perioadă în care criza financiară începea să muşte serios din economia românească? Pe o casă aruncată undeva pe o uliţă de ţară, la marginea Băileştiului, fără geamuri, cu ziduri rupte, sobe distruse şi cu o curte unde te mâncau şerpii. Întrebat de GdS, Florin Stancu nu ştia la acea vreme cât va costa renovarea ei. „Nu suntem în etapa de evaluare, dar costul va fi consistent“, spunea el atunci. Nu era singura necunoscută din mintea oficialilor Direcţiei. Când au cumpărat imobilul, aceştia nu au ştiut nici măcar în ce an a fost construită, din ce fusese construită sau dacă fusese reparată. Întrebat atunci dacă el, personal, ar cumpăra o casă despre care nu ştie nimic, Florin Stancu a declarat că nu l-a interesat decât aspectul clădirii. „Nu ne-am gândit să angajăm un expert evaluator. Când cumperi o clădire, nu te interesează neapărat când a fost construită, ci cum arată. Se pare că nu este nevoie de consolidare, ci doar de reabilitare. Noi am dat anunţ la ziar. Nu aveam timp de poveşti. Când ai o clădire de aproape o mie de metri pătraţi (383 mp la sol – n.r.), e greu să găseşti alta“, a declarat Stancu. Fostul prefect a motivat alegerea Băileştiului pentru achiziţie prin numărul mare de copii cu handicap din localitate. „Comisia a stabilit ca ordin de prioritate un imobil în Băileşti pentru înfiinţarea unui centru de recuperare şi reabilitare a copiilor cu handicap. Acolo există cel puţin două sute de copii care nu au nici o şansă de recuperare, deoarece toate centrele sunt la Craiova şi e greu să facă naveta zilnic. Nu ştiam ce clădiri sunt în Băileşti, dar ştiam cum doream să arate. În plus, lângă clădire este o şcoală“, mai spunea prefectul de atunci. Întrebat de ce s-a plătit un preţ dublu faţă de cel la care fusese cumpărată iniţial casa, Stancu a replicat spunând că, probabil, Ion Badea nu a declarat preţul real atunci când a cumpărat casa de la Gheorghe Stănoiu. „În general, oamenii sunt tentaţi să declare valoarea minimă ca să nu plătească taxe. Eu bănuiesc că a plătit mai mult pe ea“, a completat Stancu.
De precizat că valoarea de inventar a clădirii, aşa cum figura în hotărârea de guvern privind atestarea domeniului public al municipiului Băileşti, era de 1,5 milioane de lei vechi (150 de lei – n.r.). Chiar dacă valoarea de inventar era diferită de cea de piaţă, Direcţia nu a întrebat măcar cât costă în Băileşti un metru pătrat construit. În schimb, a luat în calcul preţul de construcţie nouă. „Ne-am raportat costurile la o construcţie nouă, unde preţul era atunci de 1.000 – 1.200 de euro. Noi am plătit un sfert din preţul unei clădiri noi“, a completat Stancu.
Casă la ţară de 2.700.000 de lei
Doi ani au trecut de la momentul achiziţiei. Casa a fost modernizată, dar cu bani grei, iar costul final este fabulos: aproape 700.000 de euro din bani publici. După ce a cumpărat imobilul, Direcţia l-a lăsat în paragină aproape un an, din lipsă de bani. Era şi logic. Criza se instalase definitiv în ţară, guvernul vorbea de concedieri masive de personal şi de posturi blocate. Asta nu a împiedicat Direcţia să bage din nou adânc mâna în buzunar pentru renovarea clădirii. La urma urmei nici nu avea ce face. Dacă tot plătise dublu pentru achiziţia ei, nu putea să o lase în paragină pentru că ar fi dat socoteală apoi Curţii de Conturi. Aşa că, în noiembrie anul trecut, a organizat licitaţia pentru reparaţii generale şi de renovare pentru obiectivul din Băileşti. Pe 22 decembrie 2009, contractul a fost atribuit, iar valoarea lui s-a ridicat la 1.109.000 de lei plus TVA. Dar acest lucru nu era suficient. În iunie anul acesta, Direcţia s-a văzut nevoită să plătească încă 332.000 de lei plus TVA pentru lucrări de recompartimentare, reamenajare imobil, instalare centrală termică, alei, împrejmuire şi sistematizare teren. În total, costul achiziţiei imobilului şi aducerii lui la un standard normal de confort se ridică la 2.700.000 de lei. La un curs mediu al euro de patru lei, casa din Băileşti a costat 675.000 de euro sau 870.000 de dolari. Suma reprezintă aproape zece la sută din costul proiectului european prin care primăria vrea să asfalteze toate străzile şi trotuarele din oraş, cu o lungime totală de 25 de kilometri, în care este inclusă şi înfiinţarea de parcări.
Stancu pune preţ pe timp, nu pe bani
Pentru directorul DGASPC, Florin Stancu, suma nu este mare. „Avem o strategie de dezvoltare şi un plan de acţiune, iar în Băileşti era prioritară înfiinţarea unui centru de recuperare a copilului. Sunt 200 de copii cu nevoi speciale în Băileşti şi în împrejurimi care nu puteau veni la centrele din Craiova, pentru că e greu să facă naveta şi pentru că, la Craiova, centrele sunt aglomerate. În apartamente nu se poate face recuperare. Un astfel de centru nu poate fi amplasat oriunde“, a spus Stancu. Întrebat de ce nu s-a construit un sediu nou, acesta a spus că timpul îi presa. „Reamenajarea este mai rapidă decât construirea unui sediu nou. Iar preţul pentru un imobil nou ar fi fost mai mare decât am plătit noi“, a precizat directorul DGASPC Dolj. Explicaţia nu stă în picioare. Din momentul achiziţiei şi până la renovarea clădirii cumpărate au trecut doi ani, perioadă suficientă pentru construirea unui bloc-turn, darămite pentru o casă cu mansardă într-o zonă a Băileştiului, unde singurul deranj pentru constructor este ciripitul păsărelelor din copacii de pe uliţă. Cât priveşte preţul, surse autorizate au precizat pentru GdS că imobilul cumpărat de Direcţie costă cel mult 400.000 de lei. Ca să fie tacâmul complet, chiar dacă va fi dat în folosinţă la anul, copiii cu nevoi speciale despre care vorbea Florin Stancu nu vor putea beneficia de serviciile de specialitate presupuse să aibă loc acolo. Şi asta, pentru că guvernul a blocat angajările în sistemul public, iar Direcţia are nevoie de zeci de persoane de specialitate care să-i trateze pe copii. Singura variantă, puţin fezabilă, însă, este ca actualii angajaţi să fie detaşaţi sau să facă naveta la Băileşti.
