Guvernul României a reuşit în doar câteva luni să ia o serie de măsuri care le vin ca o mănuşă evazioniştilor fiscali. Avem astăzi două exemple de ineficienţă. Primul exemplu este OUG nr. 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.
Prin ordonanţa cu pricina, Oficiul Registrului Comerţului (ORC) este obligat ca vânzările de societăţii către terţi să fie comunicate „de îndată“ şi pe cale electronică fiscului. Timp de 30 de zile, fiscul are posibilitatea legală de a iniţia o acţiune în instanţă pentru a face opoziţie la această vânzare şi a-şi recupera debitele.
Măsura a fost luată pentru a împiedica patronii isteţi să scape de firmele pline de datorii prin vânzarea lor către terţe persoane. Patentul folosit era următorul: intermediarii obţineau procure notariale de la oameni fără adăpost („boschetari“) pentru a putea acţiona legal în numele lor, apoi pe numele acestora cumpărau societăţi cu datorii, pe care le plasau la sedii fictive sau închiriate. Cum guvernul monitoriza vânzarea către „terţe“ persoane, nu a fost deloc greu pentru evazionişti să dribleze ordonanţa. Patentul retuşat funcţionează astfel: în primul pas, firma acceptă doi noi asociaţi, dintre care unul devine şi administrator; ei vor face o majorare de capital social; în etapa a doua, patronul cedează acţiunile către noii asociaţi – „boschetarii“, de fapt. Intermediarii încasează comisioanele, iar statul contabilizează găurile. Este adevărat, procedura durează mai mult, dar rezultatul este acelaşi. Statul nu a luat alte măsuri.
Liber la fuziuni şi divizări
A doua măsură loveşte direct în Legea nr. 31/1990, a societăţilor comerciale. Aici avem un exemplu concret de măsură care contravine bunei guvernări.
Pentru că măsurile de reorganizare a companiilor de stat din domeniul energetic băteau pasul pe loc din cauza proceselor, guvernanţii s-au grăbit să schimbe legea. Sindicatele în unele cazuri, cât şi Fondul Proprietatea (FP) sau acţionarii acestuia – în altele au atacat în instanţă fuziunile societăţilor care urma să formeze Electra şi Hidroenergetica, iar opoziţiile au blocat înfiinţarea celor doi giganţi. De aici a venit ideea OUG nr. 90/2010, prin care a fost modificată Legea nr. 31/1990, a societăţilor comerciale, astfel încât formularea unei opoziţii să nu mai aibă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării entităţilor comerciale. Guvernul motivează că aceste schimbări pornesc de la premisa că fuziunea şi divizarea pot constitui soluţii de reorganizare esenţiale, de natură să eficientizeze activitatea societăţilor comerciale, în condiţiile în care procedurile actuale sunt îndelungate şi greoaie. Orice creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau divizare, nescadentă la data publicării şi care urmăreşte împiedicarea producerii unui prejudiciu prin fuziune/divizare, poate face opoziţie în vederea garantării satisfacerii creanţelor sale.
Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune sau divizare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Ea se depune la ORC, care, în termen de trei zile de la data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente. Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului. Formularea unei opoziţii nu are ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării şi nu împiedică realizarea fuziunii sau divizării.
Dincolo de faptul că schimbă o lege pentru un caz particular, pe bună dreptate ne putem îndoi şi de legalitatea actului în cazul particular menţionat: ordonanţa se va putea aplica retroactiv unor procese aflate deja pe rol? În al doilea rând, modificarea legii este mană cerească pentru evazionişti. De obicei, pentru a scăpa de firmele cu datorii, acestea fuzionau prin absorbţie cu societăţile unor interpuşi. Prin această modificare, creditorii nu au decât să privească, deşi au acţiuni în instanţă. Practic, în acest caz, guvernul a acţionat ca un afacerist evazionist care vrea să scape de creditori. Şi pentru că poate, a schimbat legea.
