9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate10.000 de manifestanţi au ajuns în Piaţa Victoriei

10.000 de manifestanţi au ajuns în Piaţa Victoriei

Cel puţin 10.000 de sindicalişti se aflau, în jurul orei 10.00, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a participa la acţiunile de protest organizate astăzi, iar alţii urmează să sosească în 50 de autocare. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române, trei dintre manifestanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău din cauza frigului şi a oboselii.

Peste 80.000 de oameni sunt aşteptaţi să participe azi, în Bucureşti, la cele mai ample proteste sindicale de stradă din ultimii ani, organizate de principalele confederaţii în ziua în care parlamentarii dezbat şi votează moţiunea de cenzură la adresa cabinetului Boc. Protestele sunt organizate, sub deviza "NU sărăciei, NU dispreţului!", de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Natională a Sindicatelor Libere din România – "Frăţia", Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţia Sindicală Naţională "Meridian".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS