9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCriza loveşte în aparatele de radiologie

Criza loveşte în aparatele de radiologie

Bolnavii din urgenţă aşteaptă ore întregi pentru a putea fi investigaţi la singurul aparat de radiologie care mai funcţionează. Situaţia este extrem de dificilă şi pentru cadrele medicale, care nu mai ştiu cum să facă faţă situaţiei.

Situaţie fără precedent la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde bolnavii au ajuns să stea la cozi interminabile pentru o radiografie, după ce aparatele de radiologie s-au defectat unul câte unul. Din cinci aparate care ar fi trebuit să deservească urgenţa, policlinica şi secţiile de spital – altele decât chirurgia – doar unul mai funcţionează. Aparatul este însă suprasolicitat şi riscă să se defecteze, la rândul său.

Radiologie dentară cu aparat din 1942

Radiologia arată ca după o scenă de război. RMN-ul, computerul tomograf şi patru din cele şase aparate de radiologie sunt acoperite de praf şi înconjurate de colăcei de cabluri.
Pe unul dintre aparatele de radiologie, fabricat în 1977, se văd semnele folosirii iraţionale: un braţ rupt zace lângă masa de radiologie. Medicii îşi amintesc ce s-a întâmplat. Corpul mobil, extrem de greu al aparatului, s-a rupt încet-încet din suport. Deşi beteag, aparatul a continuat să fie folosit multă vreme. Apoi o asistentă a avut inspiraţia să lege de el un sul de bandaj, ca să mai amortizeze puţin din şoc în cazul în care ar fi căzut peste vreun bolnav. Şi bine a făcut, pentru că zilele trecute inevitabilul s-a produs. Aparatul s-a rupt în două şi aceeaşi asistentă medicală s-a nimerit să fie acolo. S-a ales cu o vânătaie la umăr şi cu o sperietură zdravănă, dar s-a bucurat pentru inspiraţia pe care a avut-o de a lega bandajul de aparat.
Un aparat pentru radiologie dentară din 1942, o altă fosilă, tocmai a fost pensionat săptămâna trecută pentru că nu mai era sigur pentru pacienţi. În locul lui urmează să fie adus un aparat nou, însă într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, când spitalul va face rost de bani. Până atunci, la Spitalul de Urgenţă Craiova nu se vor putea face radiografii dentare.

„După ce reparăm un aparat, se strică imediat altul“

În Urgenţă, situaţia este însă dramatică. Toţi bolnavii sunt direcţionaţi spre cabinetul 8 pentru radiografii. Anticamera este plină. Suferinzii aşteaptă în cărucioare sau pe tărgi, alţii în picioare, iar cei mai norocoşi pe bănci. Durează ore întregi până le vine rândul să intre în cabinet, dar nici unul nu zice nimic. Radiologul este însă cu nervii la pământ. „Am făcut radiografia şi mă duc cu filmul la developat. Pentru mine durează doar 20 de minute ca să fac o developare, dar pentru pacienţii care aşteaptă la uşă este enorm. Este inuman şi nimeni nu face nimic“, spune el.  
Conducerea Clinicii de Radiologie şi Imagistică Medicală recunoaşte că problemele sunt deosebit de grave. „După ce reparăm un aparat, se strică imediat altul. În permanenţă sunt astfel de probleme, iar bani de reparaţii nu există“, susţine prof. dr. Zoia Stoica, şefa clinicii. Din cauza defectării aparatelor, Spitalul de Urgenţă nu îşi mai poate permite să facă investigaţii pentru policlinică şi din acest motiv pierde sume importante de bani care ar fi putut fi reinvestite în întreţinere şi reparaţii.
„Suntem într-un cerc vicios din care nu avem scăpare. Pentru investigaţiile efectuate, Casa de Asigurări de Sănătate ne plăteşte sume derizorii în comparaţie cu necesarul. Cheltuielile cu întreţinerea şi repararea aparatelor sunt enorme şi nu avem cum să le acoperim, oricât de multe investigaţii am face. Devenim practic nerentabili prin neplata corespunzătoare a serviciilor medicale“, a declarat conf. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova.

Contractele de service, la minister

Managerul spitalului spune că s-a reuşit cu mare greutate obţinerea fondurilor necesare pentru achiziţionarea pieselor de schimb pentru repararea tomografului, a RMN-ului şi a unui aparat de radiologie. De asemenea, repunerea în funcţiune a acestora s-ar putea face până la sfârşitul anului, în funcţie de cât de repede vor decurge licitaţiile. „Au fost alocaţi 122.000 de lei pentru piesele de schimb necesare pentru repararea tomografului, 62.500 de lei pentru repararea RMN-ului şi 19.300 de lei pentru aparatul ELTEX-400“, a precizat managerul.
Cheltuielile pentru repararea şi întreţinerea aparaturii medicale sunt enorme, pentru că există firme care deţin monopolul pe segmentul lor şi care dictează preţurile. Numai în primele nouă luni ale anului 2010, spitalul a băgat în buzunarele producătorilor de aparatură medicală 216.800 de lei pentru reparaţii şi întreţinere. Practic, în fiecare lună, spitalul plăteşte zeci de mii de lei pentru service, la care se adaugă banii pentru achiziţionarea pieselor de schimb.
Singura soluţie pentru rezolvarea acestei probleme, în opinia managerului, stă în mâinile Ministerului Sănătăţii. „Tocmai pentru că există acest monopol al firmelor producătoare de aparatură medicală, ar fi mult mai bine ca de întreţinerea şi repararea aparaturii să se ocupe Ministerul Sănătăţii. Nu s-ar mai pierde atât de mult timp cu licitaţiile pentru că ar fi organizate la nivel naţional, iar ministerul ar negocia altfel cu firmele producătoare“, a încheiat Petrescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII